CU CALIVITA LA LAS VEGAS

PRIMA PARTE  10 nov.2008   Jurnalul de calatorie s-a “nascut” la  propunerea  Florentinei,  frumoasa si buna mea prietena si colega de facultate (si de grupa).  Asa ca  m-am hotarat sa consemnez  impresii din calatoriile pe care le fac datorita activitatii in Calivita. Prima excursie din acest Jurnal, este cea de la Las Vegas, o experienta deosebita pentru oricine.

 

Cateva cuvinte despre zbor si sosirea in acest oras.

Din Braila am plecat noaptea  la ora 1si 30, iar Cristi a adormit imediat.  Mai greu a fost sa se trezeasca la ora 4 si 30, cand am ajuns la aeroport.  Aici erau deja, ceilalti colegi care plecau ca si noi, din Bucuresti.  Imbarcarea a decurs fara probleme, la 6,30′.

In avion, pana sa ajungem la Frankfurt, unde faceam escala pentru America, am luat micul dejun. La ora 8 fara 7 minute, am fost anuntati ca aterizam,desi ora ar fi trebuit sa fie 8,05′.

Apoi a urmat surpriza… Vazusem orasul, intrasem pe aeroport, pe pista,  aproape ca eram la sol, cand… avionul, s-a ridicat din nou! Am fost anuntati in limba germana si apoi in engleza, de ce, dar cuvintele oricum fusesera spuse ”in barba” si mormaite, ceva legat de vant. Eu chiar m-am gandit ca poate ajunsesem prea repede (cu 12 minute) si trebuia sa mai asteptam?  In orice caz, am avut ca si “bonus”, un tur aerian al orasului,  gratuit, 10-15 minute, foarte frumos si impresionant…

De sus, Frankfurt am Main, este plin de vegetatie,majoritatea cladirilor sunt cu 1-2 etaje, cu acoperisuri rosii, inconjurate de copaci, verdeata, luciri de apa: Mainul si cateva mici lacuri. Am vazut si cateva cladiri foarte inalte (semi-zgarie nori) si o zona industriala foarte activa dupa fumul care iesea, dar despartita de oras prin perdele de padure. Vreau sa spun ca nu m-am speriat, pentru ca era totul prea frumos si timpul prea scurt ca sa nu te bucuri de toata privelistea… Oricum  acolo sus, intre cer si pamant, realizezi cat de vulnerabil poti sa fii si ca totul sta in mainile Creatorului…

In sfarsit a urmat si aterizarea, fara nici un fel de probleme. Pe aeroport, m-am simtit ca acasa, avand in vedere ca locuisem vreo 2-3 ani in Germania…  Am aflat unde este terminalul, catre care fuseseram indrumati din Bucuresti. Cineva din grup, ne-a intors, pentru ca nu aveam tichete electronice, ca sa aflam de fapt, ca acele tichete se dau chiar la terminal(B61). Pentru ca vorbeam germana, am luat foarte repede tichetele.  Restul grupului, s-a cam enervat, i-au cam deranjat si pe cei de la ghisee, pentru ca nu s-a stat la coada care trebuia…  In fine, dupa ceva bombaneli si ceva remarci despre cat de reci si rai sunt nemtii  (daca ii cunosti, nu ti se mai pare asa), am ajuns la avion.  Ca sa stam toti 3 impreuna , a trebuit sa stam undeva pe mijloc, asa ca nu am vazut decat de la distanta norii si soarele. Oricum, a fost tot drumul soare, extrem de multa lumina si stralucire, cam 14 ore.  Am admirat in cele doua avioane nemtesti (Lufthansa si Condor) grija fata de copii (a nemtilor acestia “reci”). Cristi a primit carticele de colorat, de scris si chiar un joc de “calatorie” : “Nu te supara frate!” si bombonele “Harribo”.

Tot drumul, Cristi nu s-a plictisit, a citit, a colorat si a rezolvat “Sudoku” din revistele Doxi, pe care le luasem cu noi. La un moment dat s-a plans ca-i este rau (de la diferenta de altitudine).  I-am dat un Rhodiolin si am folosit BioHarmonexul,(care din 2004, ne insoteste peste tot in calatorii). Si-a revenit si apoi a mancat. Oricum in avion am fost “rasfatati” cu mancare si bautura de tot felul.

Am ajuns  la Las Vegas ziua la ora 12 a.m.

Cateva cuvinte despre impresia din avion pe care am avut-o, legata de  locurile unde aveam sa aterizam.

Este fantastic  ce a putut sa creeze mana omeneasca, intr-un tinut atat de arid, doar pamant uscat (nu parea nisip),cenusiu si in unele locuri mai rosietic (ca la imaginea clasica a Marelui Canion) . Muntii pareau desenati de o mana stangace de copil (un desen usor stilizat, clasic, al muntilor, fara prea multe reliefuri, doar triunghiulari). Apoi, orasul  cu cladiri foarte inalte(cu 40-50 de etaje) si foarte putina vegetatie. Doar cativa palmieri , pini si parca niste salcii…

In aeroport era foarte cald si am stat peste o ora pentru formalitati, inclusiv luarea din nou a amprentelor. Ne-au luat si cele 3-4 banane si 2-3 mere (imi pare rau ca nu le-am mancat in aeroport cat am asteptat), pentru ca in America, este interzis sa aduci alimente din afara. La aterizare, Sica a vazut Turnul Effel, de langa hotelul Paris, unde urma sa fim cazati.

Pe strazile care ziua (mai ales cand e innorat si racoare cum am prins noi aceasta prima zi) par si ele aride, am vazut foarte multi turisti in haine de vara, dar foarte zgribuliti, pentru ca afara erau doar 13 grade!  Oricum cred ca in Las Vegas nu se prea sta pe strazi, pentru ca este ori prea cald, ori prea rece.

De la aeroport, am fost preluati de un BUS, foarte spatios si cu care am ajuns destul de repede la hotel PARIS. Pe drum am observat  pe strazi, o atmosfera rece, arida, ciudata si apasatoare.  In acelasi timp, am fotografiat imagini ale unor hoteluri cunoscute din Las Vegas.

Hotelul Paris este situat  undeva central, vis-a vis de Bellagio,hotelul renumit pentru spectacolul  fantanilor sale arteziene.

Cand intri in hotel,  ai senzatia ca intri intr-un adevarat oras (in Paris) seara la asfintitul soarelui, tarziu. Acoperisul reprezinta un cer innorat care nu stii ce va aduce, desenat  foarte reusit, incat pare adevarat.

De la intrarea ”in oras”, ne-au intampinat miile de luminite colorate si sclipitoare, ale sutelor de slot-uri aliniate pe langa pomii si plantele artificaiale de la picioarele turnului Effel.

Pentru cazare, am asteptat 3-4 ore, in aceasta atmosfera ciudata!  Ajunsesem eu si ceilalti colegi de excursie  de la Calivita, sa ne intrebam ce cautam aici? Era cu totul altfel, decat eram obisnuiti din celelalte excursii din locuri exotice (Egipt, Mexic, Antalya,Thailanda…). In primul rand era frig afara (13 grade), apoi lipsa de lumina inauntru, desi era pranzul, apoi jocurile de noroc (slot-urile), cu care nu eram obisnuiti  s.a.m.d.

Am avut totusi noroc, ca in  In receptia somptuoasa, cu marmura cu desene si incrustatii aurii si cu candelabrele stralucitoare, mi-am amintit de secventa din comedia savuroasa  “Ultima vacanta” (printre singurele filme din viata mea, pe care l-am vazut de mai multe ori!)…  Eroina principala interpretata de Queen Latifah  si care  isi da toate economiile, pe o ultima vacanta de vis, la Karlovy Vary, are o replica in receptia hotelului de 5 stele: ” Nu-ti vine sa plingi cand vezi toate aceste frumuseti?”

Cu imaginile din aceasta comedie spumoasa (pe care v-o recomand  cu caldura), am “rezistat” pana pe la ora 16, cand printre ultimii, am primit cheile camerei de la etajul 18. Ca sa ajungem de la receptie pana la lift, am mers “in oras” vreo 2-3 strazi!

Pe cat de obositi eram, intr-o ora eram  imbaiati si culcati. In Romania era 3 dimineata…

Am dormit 7 ore neintorsi si pe la miezul noptii (local) ne-am trezit . Ne-am luat Melatonina (de la Calivita) pregatita de acasa si care ne-a ajutat sa mai dormim pana dimineata …

Acum este ora 6 si 30 si ma duc sa-I trezesc pe Cristi si pe Sica.

Pe maine!

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *