CUM AM AJUNS DIN CONSUMATOR MANAGER CALIVITA

Motto:
Prin munca, nu neaparat multa,
ci inteligenta, folosind metode de success,
chiar ajungem sa ne realizam cele mai indraznete vise!
13 mai 1999, o zi ca oricare alta…Însă pentru mine această zi are o semnificaţie deosebită,

deoarece atunci am completat şi am semnat declaraţia de afiliere în reţeaua CaliVita Internaţional. Acest lucru mi-a schimbat viaţa.
M-am intalnit cu produsele firmei CaliVita in momentul in care cei doi copii ai mei aveau cea mai mare nevoie de ele. Am folosit: Acidophylus, Full Spectrum, Super Soya Lecitin, Beta Caroten, Spirulina, Garlic, Vit.C 1000 pentru inceput. Dupa niste luni de zile am vazut ca cei doi copii ai mei nu au mai racit, erau mai energici si retineau mai usor tot ce aveau de invatat.
Asa ca, din experienta personala, spun ca produsele sunt extraordinare si cel mai firesc lucru este să recomanzi şi altora ceea ce îţi place, de ceea ce eşti mulţumit.

Cum am ajuns dintr-o consumatoare, manager Calivita? Pentru inceput am participat la Seminarul de Succes, din 30 octombrie 1999, de la Sala Palatului, am cunoscut manageri care vorbeau despre vise, dorinte si impliniri. Perseverenta m-a caracterizat permanent si alaturi de sponsorii mei, am invatat sa-mi stabilesc obiective, sa particip la toate seminariile de instruire si sa imi construiec propria retea de colaboratori.
Seminar dupa seminar deveneam mai increzatoare in fortele proprii si dornica sa urc o treapta mai sus (eram nivel 4%, 7%). Vorbind cu atata entuziasm despre beneficiile consumului de produse Calivita, cei din jurul meu au vrut si ei acest lucru. Ca sa ia si ei respectivele produse compensate cu 30% i-am inscris, iar mai departe firma m-a recompensat cu bonusul corespunzator.

In ianuarie 2002 am urcat la nivel de 10%, nu a fost usor, dar nici foarte greu. Am inceput sa citesc carti motivationale si despre afacerile MLM. Va recomand si voua, Magia sponsorizarii – Tom Schreiter; De la idée la bani – Napoleon Hill; Interviu cu un lider- Dan Marius Dumitras; Pasi simpli catre vise imposibile –Steven K. Scott.
Citirea cartilor despre MLM si ascultarea casetelor mi-au oferit alta perspectiva si in acest fel, s-a produs si dezvoltarea mea personala.

In octombrie 2002 am urcat la nivel de 12% si in aprilie 2003 la nivel de 15%.
Cel mai important este ceea ce am devenit prin tot ceea ce am invatat de la fiecare om intalnit si de la fiecare situatie prin care am trecut. Am invatat ca indiferent de unde venim, cine suntem,ce varsta avem, aceleasi nevoi exista in fiecare dintre noi. Avem nevoie de sanatate, de libertate financiara, de iubire, de prietenie, de incurajare, stabilitate si siguranta.



In martie 2004 am urcat la nivel de 18% si in august 2004 la nivel de PalmManager.
Bonusul pe care l-am primit a depasit de 10 ori salariul pe care il aveam (300 lei in anul 2004)si pur si simplu m-am trezit implicata in afacere si am renuntat la servici.
PENTRU CA SA REUSESTI IN AFACEREA CALIVITA ai nevoie de :

VISUL TAU scris in agenda TA . Acest lucru te va ajuta să-ţi stabileşti priorităţile, îţi va îndruma paşii şi va da valoare muncii tale.
• Sa completezi permanent lista de nume. Este capitalul afacerii tale. Dacă zi de zi ai în faţa ochilor oamenii pe care vrei să-i ajuti, atunci cerând referinţe, aproape zilnic vor apărea noi nume pe listă şi în acest fel, capitalul tău nu se va epuiza niciodata.
Invitaţia – învaţă să faci o invitaţie de profesionist: stârneşte curiozitatea şi stabileşte locul, data, ora întâlnirii.
Prezentarea Planului de Marketing. Tu să ţii planul de marketing!
Munca în echipă. O echipă puternică poate face faţă oricărei provocări, fiecare are contributia sa, făcând ceea ce ştie şi îi place cel mai mult, iar rezultatele sunt pe măsură.
Obiceiuri noi pe care sa le dezvolti cum ar fi:
– Cunoaşterea aprofundată a produselor,
– consumarea produselor potrivite pentru familia ta,
– sa recomanzi produse,
– sa participi la întâlniri şi seminarii,
– sa inveţi să gândeşti pozitiv,
– sa înveţi să-ţi perfecţionezi calităţile si aptitudinile asa ca:
– ascultă casete, CD-uri
– citeşte cărţi motivaţionale zilnic 30-60 minute.

Si nu in ultimul rand, sa vrei să devii LIDER si un model pentru oamenii din echipă.

Calivita International este o posibilitate fantastică de a învăţa să trăieşti o viaţă de calitate, de a învăţa despre atitudine, fiind şi o posibilitate de a reuşi să atingi un ţel mare în viaţă şi de a câştiga mulţi bani. Fiecare îşi propune acest lucru.
Se stie ca, factorul primordial al obţinerii succesului într-o afacere este educarea propriei persoane.
Este necesar să ai întotdeauna pe cineva în care să ai încredere şi căruia să-i poţi vorbi deschis despre obiectivele tale. Pentru mine acesta a fost si este SPONSORUL.
Am discutat cu zeci de persoane despre afacerea CALIVITA .Ştiţi ce răspunuri am primit cel mai frecvent? Noi n-avem bani pentru a investi. Şi eu le răspundeam: „Nu de bani ai nevoie. Investiţia ta cea mai mare este TIMPUL, iar dacă te asociezi cu oameni care ştiu mai mult decât tine eşti pe drumul cel bun.” Iesi din zona de confort.
Ar fi bine să-ti alegi oamenii cu care îţi petreci timpul, deoarece aceştia sunt investitia si investitorii tăi. Colaboratorii trebuie să gândească la fel ca tine, să aibă vise, să fie dornici să-şi crească afacerea.
Eu am făcut multe greşeli, dar nu-mi pare rău, căci am căpătat experienţă. După 18 ani de muncă într-o uzină care s-a închis cu ce m-am ales?
De câte ori luam salariul, visam să economisesc câţiva bănuţi să-mi cumpăr într-o zi o maşină de spălat automată. Începeam să fac o listă: întreţinere, lumina, telefon, cablu T.V., meditaţiile copiilor, mâncare. Trăgeam linie. Invariabil, la capitolul economii nu mai rămânea nimic.
Datorită comisioanelor de la CaliVita International®, visele mele au devenit realitate. Am reuşit să-mi cumpăr maşina de spalat, chiar si un autoturism si sa le ofer celor doi fii ai mei posibilitatea sa urmeze fiecare, facultatea pe care si-a dorit-o.
Visele, pe măsură ce se împlinesc, devin tot mai mari (creşte încrederea în tine) şi dacă ai o echipă alături de tine, poţi face faţă unor provocări şi mai mari.
Când ai o motivaţie, un vis, îţi creşti afacerea şi capeţi încredere că într-o bună zi şi visul tău va deveni realitate. Fără puterea de a visa nu trăieşti cu adevărat iar viaţa se scurge pe lângă tine. Pe mine, CaliVita International® m-a învăţat că pot să trăiesc cu adevărat!

Ce am mai invatat este ca nu vei primi pana nu daruiesti. Vezi ce-ti lipseste si aceea incepe sa daruiesti. Surpriza-ti va fi mare! Nu astepta sa primesti nici respect, nici ajutor, nici incredere daca tu nu oferi acestea oamenilor din echipa ta. Am asteptat mult timp sa se schimbe ceva, dar nu faceam nimic ci pur si simplu asteptam.
Cel mai greu a fost sa recunosc ca am nevoie de multe schimbari in obiceiurile mele. Să-mi schimb obiceiurile?…………...DA! Schimbă-te pe tine şi prin exemplul tău îi vei schimba pe cei din jurul tău. Este o decizie grea, dar nu imposibilă. Adevarul este ca schimbarea este factorul ce duce la succes si aceasta trebui sa inceapa din interiorul tau.

Februarie 2005 am atins nivelul de TPM.
Intr-un bilant al binecuvantarilor oferite de firma CaliVita prin munca depusa, se inscriu si vacantele externe. Incepand cu anul 2004 am fost in Rab-Croatia; 2006 Rovinj-Croatia; 2008 Porec/Lanterna-Croatia; 2010 Sibenik-Croatia.
Dar si la Praga –ianuarie 2006; Turcia/Antalya – octombrie 2006 ( o vacanta de vis, la Hotelul Titanic) sau Spania/Barcelona – ianuarie2008.
Daca iti plac excursiile, te invitam si pe tine sa calatoresti in jurul lumii impreuna cu marea familie CaliVita.

Duplicarea/copierea este o sarcina-cheie si o sansa ce nu trebuie ratata. Pentru reusita TU trebuie sa identifici in retea, liderii.
Haideti sa vedem care sunt cele mai dorite CALITATI DE LIDER: autocunoastere, incredere in sine si capacitatea de a controla munca proprie. Un lider va sti sa isi stabileasca teluri, sa ia decizii, sa le respecte si sa ramana activ permanent. Misiunea unui lider este să îi încurajeze şi să le fie alături colaboratorilor până când vor obţine succesul. Arată-le că le eşti partener şi nu şef. Este partea cea mai frumoasă din viaţa unui manager, să aibă cât mai mulţi lideri in retea.
Impartaseste cunostintele pe care le detii cu ceilalti, pentru a putea fi „copiat” cat mai repede posibil. Crede-ma, daca sponsorul tau este o persoana de succes, si tu vei cunoaste succesul, iar succesul poate fi copiat de oamenii din reteaua ta.

In noiembrie 2006 am atins nivelul de Executiv Manager.
Ce poate fi mai frumos decat sa lucrezi in echipa, pentru sanatatea si bunastarea oamenilor si pentru asta sa primesti atatea daruri!
Este uimitor! Viata si munca in CaliVita sunt o provocare continuua si atat de frumoasa!De ce provocare? Pentru ca esti provocat mereu sa te dezvolti, sa devii mai bun, mai atent la cei din jur, mai plin de compasiune, mai rabdator, mai intelept, mai atent in a descoperi potentialul uman in cei din jur. Indiferent cat de greu pare sa fie drumul, la fiecare nivel atins descoperi o noua dimensiune, care te umple de bucurie si te transforma pozitiv.
Daca va concentrati, munciti serios, abordati oamenii in mod constant, cu pasiune, oferindu-le sansa de a fi mai sanatosi si de a avea o viata mai buna, veti sarbatori succesele impreuna cu echipa.
CaliVita este si sansa ta, dar alegerea iti apartine.
Poti sa fii un participant la competitie (cu tine insuti) si eu te indemn:
LUPTA pentru IMPLINIREA VISELOR TALE si da-ti sansa sa reusesti
Alaturi de marea familie CaliVita INTERNATIONAL!

P.S. Daca vrei sa inveti mai multe, poti sa o faci urmarind inregistrarea facuta la Seminarul regional Calivita, de la Tulcea. Vizionare placuta!

MARIANA SIMILEANU EXECUTIV MANAGER, BRAILA
tel:0745179951
e-mail : maria_simileanu@yahoo.com

Comments

  1. Lorelai Gutu says:

    Felicitari! Intotdeauna am admirat personalitatea acestei doamne care este si Sponsora mea. Puternica, energica, hotarata, foarte sensibila si atenta cu fiecare colaborator in parte.
    Am ce sa copiez de la dansa pentru ca aici, in aceasta afacere totul se copiaza, se multiplica, iar A B C-ul acestei activitati ni-l predau sponsorii. Este esentiala si participarea la cursuri si seminarii si dezvoltarea personala.
    Pasiunea, iubirea, increderea, perseverenta in toate hotararile si angajamentele care sunt luate fata de tine insuti, iata cheia succesului in aceasta afacere.
    Cu sinceritate si respect,
    Lorelai

  2. Viorica Boboc says:

    Citind aceste randuri frumoase scrise de sponsora mea, Mariana S. o femeie la fel de frumoasa, plina de sinceritate, de emotie, de entuziasm si chiar de mandrie personala, am inteles de ce drumurile noastre s-au intalnit, ne-am imprietenit si m-a determinat sa fac parte din echipa ei.
    Cred ca motto-ul acestor marturii, pe care-l am si eu in viata mea, m-a apropiat foarte mult de aceasta doamna minunata, energica, dornica oricand sa-si impartaseasca cunostintele si parerile personale.
    Perseverenta, dorinta permanenta de educare a propriei persoane, entuziamul cu care iti vorbeste, atitudinea pozitiva fata de cei din jur mi-au aratat ca, in timp, alaturi de sponsorul tau, poti deveni tot mai increzator in fortele proprii si poti urca tot mai sus, sa-ti indeplinesti visele!
    Mariana S. a demonstrat ca este o femeie de succes! M-a indemnat permanent sa lupt pentru indeplinirea viselor mele alaturi de marea familie Calivita.
    Sunt mandra ca este SPONSORUL meu!

    Viorica

  3. cristiana says:

    Nu pot decat sa va felicit pentru munca dumneavoastra, pentru ambitia si perseverenta de care ati dat dovada, pentru ca nu ati acceptat sa va plafonati, asa cum fac multe femei, paradoxal, in momentul in care apare primul copil. Dorinta dumneavoastra de a evolua, de a va depasi limitele pe plan profesional, succesele pe care le-ati obtinut datorita perseverentei si ambitiei, faptul ca ati stiut sa va impartiti atat intre viata profesionala cat si cea familiala si sa nu va neglijati sotul si copiii, fac din dvs. un adevarat exemplu de urmat, atat pentru cei mai tineri, ca mine, dar si pentru cei care au aceeasi ani ca si dumneavoastra, dar care, poate, nu au atata determinare,entuziasm si putere de lupta. Felicitari!!! Sunteti intr- adevar o femeie de succes!!!

  4. Doina says:

    Admir, in primul rand la sponsorul meu drag, curajul de a nu lasa ca viata sa i se intample, asumandu-si in acest sens intreaga responsabilitate pentru modul in care vrea sa-si traiasca viata.
    Fiind o persoana educabila, incepand cu educarea propriei persoane, continuand cu ceea ce invata alaturi de sponsorul sau de exceptie, a bifat ca realizate multe din obiectivele pe care si le-a propus.
    Pe lista oamenilor minunati, care de-a lungul anilor, au adaugat valoare vietii mele este scris si numele Simileanu Maria, pentru ca face din ajutorul pe care mi-l da un scop principal in viata, ajutandu-ma in punctele slabe, incurajandu-ma in punctele tari.
    Multumesc lui Dumnezeu ca acest om exista acum in viata mea.

  5. Neli D. says:

    Pot spune cu mandrie ca din echipa acestei minunate doamne fac si eu parte impreuna cu colaboratorii mei dar si cu familia proprie. Pentru ca nu se pot desparti aceste frumoase parti ale intregului numit VIATA, invatam, ne autodepasim si ne luam viata in propiile maini. Asa vedem la liniile sponsoriale si asa ne programam si noi viitorul. In acest fel exista doar bucuria implinirilor, bifarea cat mai multor realizari din obiectivele trecute in caietul de vise. Este minunat sa lupti cu armele iubirii neconditionate, a respectului fata de celalalt si fata de intregul Univers. Sa ne fiti alaturi doamna draga si la implinirea a 50 de ani in CaliVita! CaliSucces!