Category Archives: Jurnal de calatorie

ATENA

Posted on by
Reply

20 februarie 2011.       Dupa micul dejun, luat in Hotelul Hilton unde ne-am cazat, am urcat in autocarul nr. 3, pentru turul orasului, organizat ca de obicei, dupa Balul Calivita ce avusese loc cu o seara inainte.

 

Ghida noastra s-a prezentat: Angelikis, o grecoaica ce studiase in Cluj, (istoria?) pana in 1996 si de aceea, vorbea foarte bine romaneste(bineinteles, cu accentul de rigoare). Mi-a parut rau ca nu este si Angelica, pentru ca ea si ghida, ar fi avut in comun, nu numai numele, ci si orasul…

Atena, dupa parerea mea,  se aseamana foarte bine cu Barcelona (care e adevarat ca este mai curata), prin  vegetatia bogata, aspectul cladirilor si acelasi numar mare de motociclete… De asemenea, probabil din cauza climei si pentru ca se foloseste acelasi material de constructie, arata ca multe din orasele Croatiei sau Israelului. Cred ca specific pentru Atena, este abundenta de portocali plini de bulgări aurii, pe strazile, in majoritate, foarte stramte. Din autocar am admirat institutii si locuri renumite, iar pe la 9,30, am ajuns la poalele “orasului de pe varf” Acro (varf) polis(oras),adica Acropole, binecunoscutul simbol al Atenei.

Am inceput sa urcam incet, ascultand explicatiile ghidei. Undeva, pe partea dreapta, sub ochii nostri, (la propriu), se vedea Odeonul, ce inseamna de fapt, teatru acoperit si care initial fusese acoperit cu un acoperis de lemn. M-a impresionat, capacitatea sa uimitoare pentru acele timpuri si anume de 5000 de locuri, dispozitia sa sub forma unui amfiteatru foarte adanc, cu vizibilitate si acustica, deosebite, unde si acum, artisti si solisti de marca, sustin concerte. Pe aceeasi parte cu Odeonul, pe o colina, se inalta mausoleul unui “donator” cum spunea ghida noastra, adica un om bogat, care a facut multe acte de caritate. Se numea Zapos? si impreuna cu familia sa, a trait multi ani si in Romania. Apropo, tot de la ghida, am aflat ca una dintre arterele comerciale cele mai selecte din Atena, se numeste Bucuresti, pentru a onora capitala tarii in care multi greci si-au gasit adapost, iar multi dintre ei, si-au sporit averile… Urcam destul de incet, oprindu-ne din loc in loc, sa ascultam explicatiile ghidei. Eu ma gandeam la cat de stranse au fost legaturile de-a lungul anilor, intre români si greci, intr-un oras precum Braila, unde a existat o comunitate greaca destul de puternica, pe la inceputul secolului 20 si mai apoi, catre sfarsitul acestui secol, numarul mare de studenti greci, care au invatat in Romania, multi casatorindu-se cu românce, asa cum s-a intamplat si cu multe din colegele de la Medicina, din Iasi…

Din nou vremea era foarte calda, incat, la un moment dat, am ramas in tricoul cu maneca scurta, care are pe el, chiar un imprimeu cu Acropolele. Pe langa noi, treceau grupuri galagioase de elevi si tineri greci. In general, grecii sunt galagiosi, vorbesc tare si gesticuleaza, lucru foarte diferit de oocidentali sau de americani. Noi, romanii, bineinteles ca semanam cu grecii in aceasta privinta.Imi amintesc de drumul grupului nostru Calivita, spre Las Vegas, cand a trebuit sa schimbam avionul in Frankfurt, iar noi incurcaseram terminalul si ne grabeam sa ajungem la cel care trebuia, iar nemtii se uitau contrariati la noi, pentru ca vociferam si gesticulam…

De data aceasta erau grupuri mari de vizitatori, pentru ca am inteles ca doar duminica, nu se percep taxe de intrare. Intr-un ghid pe care il adusesem cu mine, citisem ca in Atena sunt multi caini . Intr-adevar, treceam pe langa ei, iar la un moment dat, se auzeau in vale, latrand mai multi, probabil intaratati de grupurile de copii.

Acropolele, s-au construit in “secolul de Aur” al lui Pericle (secolul 5 inainte de Hristos) pe una din cele sapte coline( asa cum este situata Roma, sau in Romania, Iasul), la o inaltime de 180 m. Aici se putea ajunge parcurgand “Calea sacra”, pe care se desfasura procesiunea serbarilor panatenee, inchinate zeitei  Atena.

Am urcat niste trepte, unde grupul nostru a facut poze, apoi am trecut de Propilee, marea poarta monumentala, ridicata in epoca lui Pericle. Aici, sus, se inalta candva, marea statuie a Atenei Promahos, sculptata de Fidias in amintirea victoriei asupra persilor, dar si pricipalele edificii sacre ale cetatii, fiecare fiind legate de culte si mituri particulare. De partea cealalta a coloanelor templului, ce reprezinta imaginea clasica a Acropolelor, se inalta putin mai mic, Partenonul,  templul doric, impodobit tot cu sculpturi ale lui Fidias. Numele sau , vine de la Atena Partenos, zeita fecioara, in cinstea careia se celebrau serbarile panatenee. Cu mult inainte de ridicarea Partenonului lui Pericle, Atena isi avea aici, locul de cult, asa cum dovedesc ramasitele unor temple mai vechi, din care au ramas faimoasele cariatide, pe care le-am admirat si noi, intelegand ca de fapt sunt niste falsuri, pentru ca originalele se afla im muzeele din Atena si Londra.

Numele lor, vine de la frumoasele locuitoare ale unei mici localitati din Peloponez…

De la ghida noastra, am aflat ca acele coloane semete si drepte, ce se vad de peste tot din Atena si reprezinta simbolul orasului, au fost construite putin arcuite si nu drepte, pentru ca altfel, printr-o iluzie optica, ar fi aratat ca o piramida intoarsa! Toate acele coloane, au fost construite fiecare din mai multe bucati suprapuse ( se vad imbinarile), fiecare fiind diferita de celelalte, ca piesele unui puzzle urias. Intre ele se asezase nisip, care prin tasare era inglobat in coloane, asigurand imbinarea lor. De asemenea, in caz de cutremur, nu mai exista riscul ca aceste coloane sa se rupa. Toate aceste lucruri au fost gandite de mintea omeneasca in urma cu cateva mii de ani…

Pe toate vestigiile antice, ce se inaltau aici sus, se observau niste pete mai albe, iar ghida ne-a spus ca acelea sunt bucati reconstituite, dintr-o marmura alba, ce contine fier, care in timp se va oxida, incat si culoarea se va uniformiza. Aceasta reconstructie se face cu 70% fonduri europene si va dura in continuare cativa ani. Se face doar in proportie de 10%, fata de constructia originala, pentru a nu se pierde modelul original.

Dupa ce ghida a terminat explicatiile, am admirat zidurile cetatii si peisajul cu panorama intinsa a Atenei si Pireului, cu marea de locuinte alb, galbui de piatra, constructie langa constructie, ce se continuau undeva in departare, cu albastrul marii adevarate.  Am admirat si aici, ca si jos, in oras, multi porumbei, unii dintre ei avand chiar cuiburi, in niste creneluri din zid. Am cules si vreo doua pietricele, pentru “vibratia locului”…

Am uitat sa va spun, ca tot aici, cumva, a fost prima banca a unei tari, falimentata. Este vorba de uriasa statuie a Atenei, ridicata in mijlocul coloanelor, imbracata in intregime in aur. Ori de cate ori mai era nevoie de bani, se mai lua cate o bucata din ea, pana nu a mai ramas nimic!… Exact ca in zilele noastre, sau , “nimic nou sub soare “!

Am coborat la autocar, pentru ca la 11, trebuia sa ajungem in fata Parlamentului, ca sa urmarim spectacolul schimbarii garzii, care intr-adevar este un adevarat spectacol si are loc intr-o forma grandioasa, doar duminica sau in sarbatorile legale , de la ora 11. Am intarziat putin, dar tot am reusit sa prindem ceremonia. Este prezenta armata, se canta imnul tarii, se defileaza pe strada, unde jumatate de ora, traficul este intrerupt. Este foarte interesant. Am aflat ca pasul acela de defilare foarte cunoscut, cu piciorul drept foarte sus ridicat, este pentru a simboliza mersul cailor, pentru ca initial , garda era calare. Pamponul urias, de la incaltamintea ciudata, chiar potcovita, avea rolul de a ascunde un mic cutit, care putea fi folosit la nevoie.

In toata aceasta ceremonie solemna, pe care am admirat-o, a existat si ceva, care ne-a amuzat in mod deosebit. Este vorba despre unul din maidanezii orasului, un caine mai mare, maroniu, care parea sa cunoasca bine ceremonia. De la primele acorduri ale imnului, cand toti grecii, militari si civili, stateau foarte solemni, el s-a culcat rapid pe spate stand nemiscat, cu picioarele in sus, pana la terminarea imnului!

Apoi, a urmarit defilarea, el mergand undeva pe lateral, in fata, incet si solemn ca un “general”!

Apoi, din piata Sintagma, am plecat spre piata Monastiraki, nu inainte de a opri 10 minute, in fata faimosului stadion olimpic, Panatinai, pentru fotografii. Noi am alergat sa cumparam 3 bilete de 3 euro, ca sa intram pe stadion. Intr-adevar este impresionant de mare si toate “bancile” sunt din marmura.Vizibilitatea este perfecta de peste tot.

Cristi a intrat pe teren si a alergat aproape o tura. Marius l-a filmat, apoi am alergat cu totii catre podium, unde pe rand ne-am facut poze pe primul loc al sau, ca niste adevarati invingatori ce suntem!
We are the best, vorba noului cantec Calivita, lansat cu o seara inainte, la Balul Calivita de la Hilton.

Am alergat apoi la autocar, care ne-a lasat  aproape de piata Monastiraki, unde am luat-o pe jos, pe niste strazi comerciale, cu magazine destul de selecte si marfa din care aveai ce sa alegi, mai ales incaltaminte, cu reduceri mari si de 70%. In piata cu mitropolia mare si statuia unuia din primii mitropoliti se afla si o mitropolie (biserica) mai mica, construita din materialul unor ruine antice, luate si asezate ca atare, singurele adaosuri fiind mai multe cruci, ca si simbol al crestinatatii.

Am pornit apoi, pe o straduta stramta, comerciala, foarte aglomerata in acea zi de duminica, plina de suveniruri si care mi-a amintit de bazarul din Cairo sau Istambul, sau de drumul crucii din Ierusalim…

Apoi, ne-am oprit impreuna cu prietenii nostri, manageri la Calivita, Doina si Liviu Paun, ca sa bem o cafea greceasca, la ibric, care seamana perfect cu cafeaua turceasca, facuta la acelasi ibric, cafea servita la masa, cu un pahar mare de apa de la robinet si cu… ibricul de rigoare.

Ne-am grabit sa ajungem la autocarul care ne-a lasat la hotel  Am mancat aici un pranz “regesc”, cu multe fructe de mare si dulciurile specifice grecesti, insiropate sau cu crema.

Dupa amiaza, baietii s-au culcat 2 ore, iar eu am scris in jurnal. Apoi am mers la piscina, unde ne-am balacit si ne-am facut masajul de rigoare, la niste jeturi extrem de sofisticate, in apa extrem de calda ( un rasfat si lipsa de griji, ca in uterul mamei)…

Din cand in cand, mai ieseam sa bem cate un suc de portocale (portocalada), sa mancam cate un fruct, sau sa bem cate o cafea (decofeinizata), preparata de Marius, la expresorul aflat la dispozitie. Toate pana pe la ora 21, cand obositi, ne-am intors in camera la odihna…

Inca odata, multumesc  Doamne, multumesc Calivita, multumesc Gerry…

 

TULUM, MEXIC

Posted on by
Reply

2 decembrie 2009
Am plecat după micul dejun suedez, luat devreme, la etajul 15, al luxosului vas de croazieră CrownPrincess. Pe la 7 ne-am strâns in sala Teatrului şi de acolo, într-o ordine perfectă, vreo 2000 de oameni, pe rând, în funcţie de numărul grupului şi culoarea “bulinei” pe care fiecare o primea, am ieşit din vapor, după ce fiecare şi-a introdus cardul pentru a fi verificat, prin “clinchetul” specific.

Angelica a rămas pe vas cu copiii şi cu d-na Voichita. Noi, adică eu, Marius şi George(fratele Angelicăi) ,am plecat cu un feribot ce transporta vreo 400 de pasageri şi care se deplasa cu viteză, pe marea Caraibelor( cam agitată), dinspre insula Cozumel, unde acostase vasul nostru, spre zona continentală a peninsulei Yucatan din Mexic.. Drumul a durat vreo 40-50 de minute. A fost f. plăcut, am stat pe punte şi când ne-am apropiat de ţărm, apa era de un turcoaz incredibil, pe plaja cunoscută sub numele “Del Carmen”

Am intrat pe un fel de poartă. unde scria “Bine ati venit în Mexic”. După controlul de rigoare, am fost aşteptaţi de ghidul de la firma “SUN and FUN” care ne-a lipit o noua bulină de culoare “verde brotac” în piept! Ne-a condus vreo 300 de metri, pe nişte străzi, care mie şi lui Marius, ne-au amintit de cele din Puerto Vallarta, tot din Mexic, unde fusesem tot cu Calivita, în 2006! Am urcat apoi în autocarul care ne ducea spre Tulum.

În autocar, ghidul nostru s-a prezentat: Armando, de origine mayaş,”din moşi strămoşi”. Într-adevăr, avea aspectul caracteristic, după cum chiar el ne-a explicat: scund, cu obrajii mari şi pomeţii proeminenţi, rotunzi, cu ochii oblici ca şi asiaticii si cu parul negru ca “pana corbului”! Pe drum, ne-a dat explicaţii amănunţite despre calendarul mayaş, cifrele maya cu puncte şi cu linia ce reprezintă cifra 5. Am aflat că ei au fost cei care l-au “inventat” pe zero, înaintea arabilor! Ne-a arătat simboluri deosebite pe nişte planşe , pe care le-am fotografiat. Primul popas a fost într-un loc cu magazine de “suveniruri” şi toalete extrem de curate şi parfumate! Pe pereţi erau desene cu simboluri specifice. iar înăuntru muzica mexicană, deja cunoscută. Ghidul ne-a recomandat să cumparăm obiecte din obsidian de Cozumel, negru, dar care în lumina soarelui capătă aspectul aurului. Ne-a povestit, că atunci când conchistadorii au cucerit insula, au fost convinşi că au dat de aur, pentru că fiind mult soare, totul  strălucea ca aurul! În magazin am găsit ultima ţestoasă din obsidian, despre care se spune că ar avea efect de protecţie a casei,pe care am dat vreo 30$. Tot din magazin am mai cumparat obiecte simbolice(efigii de zeităţi şi săgeţi). După multe poze făcute, am urcat în autocar şi după jumătate de oră am ajuns la Tulum. Era foarte cald şi de la barul mexican în faţa căruia oprisem, mirosea a taco. Am plecat spre ruine, trecând pe lânga indieni aproape goi, acoperiţi doar cu pene şi pe lângă o pădure ce plutea în apă. Când am ajuns, cei care aveau aparate de filmat, au plătit o taxă de 3$. Începuse să fie şi mai cald, peste 30 grade!

La coada formata, eram oameni din toate colţurile lumii! Am trecut pe rând, printr-o poartă (pietre suprapuse) în zidul cetăţii, despre care ni s-a zis că este chiar cel original şi am ajuns pe un platou, unde la umbra unui copac, ghidul nostru a continuat explicaţiile. Ascultându-l, în faţa noastră vedeam şi piramida unde se faceau sacrificiile umane şi care prin modul în care a fost construită, a reprezentat unul dintre cele mai perfecte calendare aletimpului!  Platoul are 22 de construcţii şi este plasat sus, deasupra oceanului,oferind o privelişte extraordinară! Era un loc foarte bine apărat de apă, ziduri, crocodili…

Ni s-a explicat că această civilizaţie extraordinară, s-a autodistrus, în momentul când a început lupta pentru supremaţie şi s-a renunţat la armonie şi teocraţie…

Ghidul ne-a mai arătat imagini ale craniilor ţuguiate, care erau special deformate de la naştere, în cazul nobililor. Spre deosebire de aceştia, cei mai puţini norocoşi, născuţi în familii obişnuite, aveau craniile turtite, pentru că, la propriu, erau bătuţi în cap!  Unele cranii descoperite acolo, aveau pe dinţi aplicaţii de obsidian, ceea ce implica o tehnologie extrem de avansată! (laser)!

Am fost apoi lăsaţi să ne plimbăm pe lângă ruine, care sunt delimitate cu lanţuri. Marius şi George făceau poze şi i-am pierdut la un moment dat, noroc că Marius avea o cămaşă portocalie, cu palmieri, care se vede de departe! M-am plimbat un timp singură pe acolo, aerul era foarte fierbinte şi am avut o senzaţie de rău! Oare am fost una dintre victimile sacrificate acolo?

În jurul ruinelor, pe creastă, de unde se vedea oceanul de turcoaz, am văzut mai multe iguane încalzindu-se la soare. Lor le convenea, la sângele rece pe care îl au!… Am plecat, ieşind tot prin zid cu o senzaţie ciudată… Interesant este că George,a simţit liniştea, deşi nu vroia de loc să vină să vadă “doar nişte riune”! El este scund, brunet, cu obrajii rotunzi şi ochii cam oblici… Înainte de a ne întoarce la autocar, am mai stat puţin la o masă şi ne-am răcorit cu sucuri şi o Cola ce avea pe etichetă un moş Crăciun “bine îmbrăcat” în costumul specific! Marius şi George au făcut poze cu indienii despre care am mai scris, apoi “pe fugă”, am mai cumpărat doua ţestoase din obsidian auriu şi magneţi cu mexicani. Marius şi-a cumpărat o pălărie de pai de Panama, care se poate strânge fără să o şifonezi.

Am urcat în autocar, după ce am fost întâmpinaţi cu prosopele ude, albe, parfumate şi reci!  La întoarcere,  în autocar am vizionat un film despre toate piramidele cunoscute din Mexic. Eram obosită şi copleşită de căldură, încât cred că am aţipit puţin…

Când am coborât din autocar, ne-am luat rămas bun de la Armando şi am mers puţin la “shoping”. Înainte de a ne îmbarca, Marius s-a descălţat şi a intrat in valurile agitate şi inspumate de la ţărm. La întoarcere, stând pe punte, ne-am distrat foarte tare când pe cei de la pupa, valurile foarte mari care se spărgeau de vas, i-au udat leoarca! Apoi ne-am urcat din nou pe CrownPrincess, in aceeaşi ordine perfectă şi am urcat direct la etajul 15 să luăm masa. Am mai rămas apoi pe punte, la piscină şi jacuzzi ascultând în acelaşi timp muzica ritmată latino, cântată de frumoasele soliste de pe scena aflată deasupra piscinelor…

Mulţumesc încă odată CaliVita pentru cadoul primit!