JURNAL DIN TABARA SEMINTELE ABUNDENTEI SI GENEROZITATII

Anul acesta in luna iulie, am fost binecuvantata sa particip la Tabara Semintele Abundentei si Generozitatii de la Magura, judetul Buzau, organizata de familia Galiceanu. Sunt 15 ani de cand am fost ultima oara intr-un bootcamp. Aproape ca uitasem cata energie se manifesta la un astfel de eveniment.

 

Cu 2 zile inainte de plecare m-am uitat pe program. Ma gandeam: Cand oare avem timp sa facem atatea activitati?! O sa fie obositor sa ne trezim in fiecare zi la 6,00, pentru yoga, meditatia din padure, workshop, excursie, iar workshop si de la ora 21,00 optional, terapii alternative?…

Stiti ceva? N-am lipsit de la nici o activitate. Timpul parca s-a dilatat… Orele de odihna erau perfect armonizate cu activitatile.

Confortul camerei iti crea o stare de bine, de relaxare. Balconul era unul dintre locurile mele preferate, atunci cand ajungeam in camera. Era acolo un fotoliu miraculos care te conecta  cu Universul. Nu glumesc! Cand ma asezam pe el, in lumina blanda a Lunii, puteam doar sa intind mana si atingeam stelele. Erau o multime. Mai mari, mai mici, unele mai stralucitoare decat altele. Era minunat sa respiri aerul racoros al noptii si sa calatoresti pe cer, printre stele.

Rasaritul era la fel de fabulos. Deasupra padurii care ne desfata privirea in fiecare zi, cu o multitudine de  nuante de verde, se ivea Soarele…usor, putin cate putin, schimband de la o secunda la alta, culorile cerului.

As fi prelungit aceste mici bucurii ale noptii si diminetii, asta doar pentru ca nu stiam, ca timpul petrecut acolo va fi atat de generos si ne va oferi tot felul de bijuterii ale abundentei si generozitatii.

 

 

Am facut un fel de Jurnal de Tabara:

Prima zi, luni 17 iulie, ora 8,00.

Impreuna cu alte trei doamne dragi sufletului meu, ne imbarcam in mica mea masinuta si pornim la drum. Vremea era perfecta de condus, veselia si atmosfera creata de prietenele mele, bucuroase de prima zi de vacanta, au facut ca drumul sa fie extrem de placut. Mai ales atunci cand am ajuns in zona muntoasa si peisajele au devenit captivante ochiului nostru de oameni de ses, emotiile ne-au coplesit.

Aproape de pranz, am ajuns la complexul Magura, o locatie extrem de bine amenajata, confortabila, cu oameni primitori si cu multe oportunitati de a petrece timpul. Dupa cazarea in camere si pranz a urmat intalnirea in sala de conferinte cu intregul grup de persoane format cu aceasta ocazie. Peste jumatate din participanti ii cunosteam, mai mult sau mai putin. Probabil ca la acel moment nu am constientizat ca acesti oameni, cunoscuti sau necunoscuti, vor deveni parte a sufletului meu. Pe parcursul celor cinci zile, am ajuns sa inteleg ca nu intamplator, 25 de suflete s-au strans la un loc sa experimenteze aceasta intalnire. Persoane foarte apropiate mie le-am perceput dintr-o alta perspectiva pe care nu am cunoscut-o pana atunci. Persoane ce le stiam vag si-au modificat “etichetele” pe care eu “generoasa”, le atribuisem lor. Iar printre persoanele pe care le vedeam pentru prima oara, am identificat cativa “ingeri de lumina” ce ne-au bucurat sufletul. In prima zi, grupul era ca un aluat pus la dospit. In asteptare! Din cand in cand aparea cate o bula (orice aluat de calitate face bule cand creste), adica intrebari si mici carcoteli despre cum…, ce…, cand…Asta pana s-a “dospit”. Astfel incat, pe parcursul tuturor workshop-urilor, orice interventie a fiecarui participant era de acolo, ca o piesa de puzzle perfect asezata la locul ei.   

Constientizarile au curs lant.  Primul subiect din curs a fost BioHarmonex.   Asta e! Iata, chiar si acum, cand imi astern gandurile si impresiile despre acest bootcamp, imi dau seama ca nu intamplator, prezentarea dlui Galiceanu despre acest minunat dispozitiv de la Calivita, a deschis sesiunea de informatii.

BioHarmonex este un dispozitiv de reglare prin biorezonanta a intregului organism uman, ca un intreg sau partial, in functie de carentele fiecarui organ in parte. Chiar daca BioHarmonex-ul nu ne lipseste de cate ori plecam la drum, de data aceasta nu a fost nevoie de el. Si stiti de ce? Pentru ca noi toti am format un BioHarmonex. BIO – Natura, oamenii, HARMONEX – Vibratia in care au intrat sufletele noastre in contact, plus informatia, totul creind o adevarata armonie. Am putea redenumi aceasta tabara : BIOARMONIA.

Nu o sa va expun toate ideile dezbatute la cursurile zilnice, pentru ca doresc sa va lansez provocarea de a participa si dvs anul urmator la o astfel de manifestare.

Totusi, un subiect as dori sa-l mentionez pentru ca mie imi este foarte drag, ori de cate ori este pus in discutie. Este vorba despre “Scala Constiintei “a lui David Hawkins despre care s- vorbit in prima zi. Pentru necunoscatori, va recomand sa cercetati subiectul pentru ca ulterior sa constientizati unde va situati, din punct de vedere emotional, pe aceasta scala. Este extraordinar sa afli cat de simplu si usor e, doar prin constientizare, sa renunti la niste emotii si trairi negative, sa-ti propui si sa reusesti sa traiesti viata la nivelul 200, nivelul Integritatii si Curajului.

A doua zi, marti 18 iulie.

30 de minute de yoga la prima ora a diminetii, ne-au adus aminte cate grupe de muschi nu folosim zilnic. Si ce intepenite sunt articulatiile noastre! Ha-ha! Serios! Era de-a dreptul stanjenitor sa-ti dai seama ca nu poti indoi anumite parti ale corpului. Felicitari dnei dr Galiceanu ce ne-a fost instructor si pe care am admirat-o sincer pentru mobilitatea, perseverenta si rabdarea de care a dat dovada.

Recunosc ca dupa o zi, doua si eu am devenit mai elastica si a inceput sa-mi placa modul in care ne incepeam ziua! Inca un lucru important ar fi ca nu am facut febra musculara chiar daca efortul fizic (yoga, drumetii) era mult peste medie fata de ce fac eu de obicei. Suplimentele Calivita si-au facut treaba extrem de bine. Nu-mi lipseau Vit C 1000 pentru  efortul fizic si Rhodiolin pentru cel intelectual. Astfel totul a mers struna.

Dupa meditatia din padure si micul dejun a urmat activitatea de la sala, unde am constientizat si lucrat pe blocajele catre Abundenta.

Dupa amiaza ne-am propus sa ajungem la raul Buzau. In drumul nostru, chiar langa complexul Magura am intalnit o casa rustica transformata in magazin cu lucruri traditionale romanesti. O casuta cu pridvor, cu gradina cu flori, impodobita cu ulcele de lut si stergare romanesti.  Iile expuse pe umerase iti dadeau impresia de sarbatoare, iar mirosul de lemn de brad era ca un balsam pentru suflet ori de cate ori intram acolo. Bineinteles ca am facut si cumparaturi, astfel incat, apoi, ori de cate ori treceam prin fata casei, doamna care vindea ne dadea binete din pridvor, ca si cand am fi fost vecini de-o vesnicie.

Pana sa ajungem la rau, am trecut pe langa un sat si am privit cu nostalgie casele si gospodariile oamenilor, ce imi aminteau de vacantele din copilarie, de la bunici.

Raul Buzau… Spuneti-mi: De cate ori ati calcat pe pietrele de pe marginea unui rau? De cate ori ati facut baie intr-un rau? Sau macar ati intrat cu picioarele in apa? Cei care au facut asta, stiu despre ce vorbesc. Cei care nu, va recomand. E ca o terapie de reenergizare. Cand simti puterea apei care trece pe langa tine, e ca o purificare, ca o reconectare la Univers. Din acest motiv nici timpul nu mai avea dimensiune pe malul raului. Nu ne mai venea sa plecam. Dupa ce am strans pentru colectie niste pietre de rau, de forme si culori miraculoase, ne-am asezat pe iarba, la umbra unor salcii. A fost un work-shop inedit in care d-na Galiceanu ne-a povestit despre PIX si Legile Karmei.

Cuvintele zburau ca fluturii, ideile se imprastiau odata cu miresmele, contactul cu iarba moale si susurul apei au creat un cadru de curs nemaiintalnit.

Un sentiment de iubire neconditionata ne-a patruns instant, cand la final, ne-am conectat cu totii prin exercitiul numit “Inima topita”.

Ziua a treia, 19 iulie.

O zi cu adevarat memorabila. Nu prin activitatile pe care le faceam, pentru ca acestea erau “wow” in fiecare zi, ci prin faptul ca am reusit sa ne depasim limitele efortului fizic. Ne-am propus o drumetie la schitul Cetatuia, cam la 5-6 km de soseaua principala unde era complexul Magura. Nu pare mare lucru, nu-i asa?! Mai ales ca mare parte a drumului a fost pe marginea soselei, ce serpuia prin padure, spre manastirea Ciolanu. Asa am crezut si noi cand ne pregateam entuziasmati de plecare. Noroc cu organizatorii nostrii, familia Galiceanu, ca ne-au oferit la coffe-breack, Shake-one si Burn-one, cele mai noi produse energizante cu proteine, aparute la Calivita. Minunata alegere am facut. In apa pregatita pentru drum am adaugat cateva lingurite de BurnOne, lucru ce a creat miracole.

De ce? Pai ganditi-va! Am aproape de 90 de kg, 48 de ani, in viata de zi cu zi nu fac efort fizic si…am reusit! Am reusit sa ma bucur de aceasta drumetie fara sa simt efortul! Sa revenim. Conform poeziei “Plecat’am noua din Vaslui/ Si cu sergentul zece/ Care-i si intrece,” am plecat un grup compact din fata hotelului. Pe masura ce am inceput urcusul ne-am repliat pe marginea drumului cate doi sau in sir indian, pentru siguranta, chiar daca soseaua era destul de rar circulata. Primul kilometru parcurs am fost mai galagiosi. Am cantat, am chiuit, am ras, am glumit. Apoi atentia a fost indreptata mai mult catre respiratie care devenea din ce in ce mai greoaie si am devenit mai tacuti, mai observatori. Ca intr-un film de pe Discovery, in care natura iti e relevata in cele mai mici amanunte puteai da atentie detaliilor. Copaci de diferite specii isi intindeau bratele si umbreau usor soseaua. Din padure veneau sunete maiastre insotite de ecou, ale pasarilor. Aerul curat pe care il respiram cu atata nesat il simteam ca si cum ar fi fost prana. Soseaua serpuia luminoasa printre copaci, deschizandu-ne dupa fiecare cotitura oportunitatea unei alte privelisti. Dupa parcurgerea celui de-al doilea kilometru, picioarele unora s-au ingreunat, distantele dintre noi au crescut si panta parea a fi din ce in ce mai abrupta. Astfel incat, dupa 3 km, in mijlocul padurii, cand am ajuns in fata spitalului Nifon, am facut o pauza sa ne asteptam colegii. Minunata dna Galiceanu a scos din poseta o sticluta magica de OxyMax (oxigen stabilizat) si ca o zana cu bagheta si potiunea fermecate, ne-a turnat cate 10-15 picaturi in sticlele cu apa, de ne-a transformat din broaste testoase in iepurasi curiosi si topaitori. Am prins curaj si am preluat conducerea pana la primul popas, la o rascruce, unde am gasit o masuta cu o bancuta din lemn.

15 minute de odihna, poze, chicoteli. De aici porneam pe un drum forestier, mai ingust, in inima padurii.

Vreau sa va povestesc despre  miracolul ce i s-a intamplat Elenei, verisoara mea, care cu 2 km in urma, nu mai putea respira din cauza efortului. A fost momentul in care si-a amintit sa aplice terapia Theta!

Cu ajutorul ei, aproape ca s-a “teleportat” direct la schit. Nu imi amintesc cand a disparut dintre noi si singura prin padure, a ajuns cu jumatate de ora inaintea noastra! O lectie despre faptul ca intotdeauna avem ce ne trebuie la noi! Si anume, conectarea cu Divinitatea!

In fine, am ajuns cu bine pe varful Cetatuia. Aici sta de veghe schitul cu acelasi nume, care adaposteste o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si icoane pictate de cunoscutul pictor Tattarescu. Doar doua maicute isi duc viata monahala si ingrijesc de cele doua biserici si curtea destul de mare a schitului.

Un loc rupt de lume, la portile raiului, cu o energie ca o emanatie iubitoare, clara, curata, primordiala, care permite ca lucrurile sa existe.

Dupa bucuria sufletului am creat si bucuria stomacului, pentru ca ne-am oprit sa luam pranzul la Pensiunea Cetatuia. Am plecat de aici cu speranta ca drumul de intoarcere va fi mult mai usor, pentru ca era la coborat. Gresit! S-au activat alte grupe de muschi nefolositi, cei dorsali. Doar ca nu mai aveam probleme cu respiratia. Am ajuns cu bine si ca sa sarbatorim momentul, ne-am racorit si desfatat in foisor, cu vreo trei pepeni rosii si zemosi.

Ziua a patra. 20 iulie.

Locuri de vizitat, dar de data aceasta, ajutati de automobile – Manastirea Ciolanu, Muzeul chihlimbarului de la Colti si asezarile rupestre de la Alunis.

Inainte de plecare am avut placuta surpriza sa degustam o licoare tocmai potrivita pentru acest drum – Zenthonic sau mai bine spus “licoarea zeilor”.

Eu chiar cred ca daca am face un obicei din a consuma aceasta bautura, am deveni invincibili (in fata bolilor, evident).

Am parcurs acelasi drum pe care il “infruntasem” cu o zi inainte, de data aceasta pe patru roti. Am trecut pe langa tabara de sculptura Magura si am ajuns la manastirea Ciolanu. Ne-a intampinat o poarta somptuoasa, sculptata manual, probabil de vreun sculptor localnic. Nu intamplator alesesem aceasta zi pentru vizita. Era sarbatorea sfantului Ilie si destul de multi crestini venisera la slujba ce deja incepuse cand noi am ajuns. In curtea mare, curata, plina de flori si iarba, oamenii paseau sfielnici catre intrarea in biserica.

Ca sa evit aglomeratia si pentru ca se auzea prin megafon glasul preotului si in curte, am preferat sa ma asez pe iarba si sa ma conectez la Divin, cu ochii catre cer. Mi-a fost urmat exemplul si de alte persoane si asa tacuti, alaturi unii de altii, ne-am bucurat si inaltat sufletul ascultand liturghia, corul bisericesc si mai tarziu toaca ce rasuna peste toate dealurile din imprejurimi.

Si asa curati sufleteste, dupa doua ore ne-am imbarcat si am plecat sa cautam Muzeul Chihlimbarului. Destul de anevoiosi pentru masinuta ultimii 10-15 km, dar i-am razbatut.

Aici am intalnit o doamna muzeograf foarte bine pregatita care ne-a uimit prin relatarile istorice despre cariera unica de chihlimbar din tara noastra. Chihlimbarul, considerat un fel de piatra semipretioasa de culoare ce variaza intre galben, transparent, translucid sau opac si pana la negru, este dat de o rasina fosila. Varsta chihlimbarului este apreciata pana la 260 de milioane de ani. Am plecat mai mandri ca suntem romani, intelegand ca intr-o anumita perioada, in tara noastra a existat la Colti, in judetul Buzau, una din cele mai mari exploatari de chihlimbar din lume! Intr-o perioada cand chihlimbarul era chiar mai scump decat aurul!

Urmatorul loc de vizitat era “Asezarile rupestre”  de la Alunis, pentru care trebuia sa urcam cativa km pe un drum foarte abrupt. Dupa 2-3 km, masinuta mea nu a mai vrut sa urce. Chiar daca pasagerii, amabili, au coborat, ea nu a mai putut si pace. Aici a intrat efectul Zen-thonic. Ne-am hotarat sa ne intoarcem in sat si sa ne asteptam colegii la o inghetata, fara nici o suparare, zen, bucurandu-ne simplu, de acea zi minunata.

Seara de joi a fost magnifica. In cadrul petrecerii de bun ramas am inclus si o surpriza, cu tort aniversar, pentru o minunata dna doctor, Minodora de la Iasi, ce isi aniversa ziua de nastere. Cateva ore in foisor, in care am gustat delicatese, am baut sampanie, am cantat, spus glume, au fost urmate de sesiunea de dans din sala de cursuri. Seara s-a incheiat cu o terapie prin ras, sustinuta de dl. Galiceanu.

Ziua  a cincea– ziua plecarii.

Bineinteles ca a inceput ca si celelalte – ora 7-yoga. Ora 7,30 – meditatia din padure. Ce faceam zilnic in padure?

In primul rand ne alegeam cate un copac pe care il imbratisam. Astfel, ne descarcam de energiile noastre negative si ne incarcam cu lumina si iubire din seva ce ajuta sa creasca copacul spre cer. Apoi ne strangeam intr-un cerc si manifestam recunostinta pentru ceea ce suntem, ce avem, ce devenim. Aceasta e o relatare sumara, dar trairile erau diferite de la o zi la alta.

Si a venit si momentul despartirii…E destul de greu sa te desparti de oameni pe care i-ai recunoscut ca fiind parte din familia ta de suflete.

Uneori ne obisnuim cu ceilalti. Sunt atatia oameni in jurul nostru. Interactionam cu ei deseori. Avem o tendinta, nu neaparat sa-i devalorizam ci sa ne gandim la ei superficial. In acest bootcamp am invatat sa vad oamenii prin ochii lui Dumnezeu. Am constientizat cat de multa valoare dau vietii noastre oamenii de care ne inconjuram. Cat de important este sa traiesti intr-o comunitate cu valori spirituale. Am experimentat trairi pe care le intalnim destul de rar in viata de zi cu zi. Cum ar fi generozitatea in toate formele ei, terapia prin ras si voie buna, rabdarea, compasiunea, aprecierea, increderea in sine, abundenta de idei minunate care iti pot schimba viata, recunostinta pentru ca esti!

Minunate au fost relatarile de la finalul Taberei, cu impresiile fiecarui participant. Ar fi fost bine sa fie inregistrate, ca sa intelegeti de ce a meritat din plin sa participi la Tabara.

Va recomand sa veniti in urmatoarea tabara din 2018 si va asigur ca relatarea mea a fost doar in mica masura despre ceea ce s-a intamplat la Magura.

Cu siguranta lumea s-ar schimba miraculos daca am reusi sa traim zilnic asa cum am petrecut noi cinci zile in BIOARMONIA.

Iata si filmuletul taberei:

Va multumesc si va iubesc!

A consemnat pentru voi,

Madalina Scripcaru, practicant Theta Healing

BALUL PRINCIAR DE LA LONDRA

Hello-LondonNe-am intors de curand de la Balul CaliVita din Londra, un adevarat bal princiar. Da, un grup de manageri romani, am avut placerea si onoarea sa participam la evenimentul  ce a avut loc in capitala Regatului Unit. Lasa-ma sa te lamuresc mai bine.

 

In urma cu aproape 20 de ani ma afiliam unei activitati care si astazi imi umple viata de sens. Este vorba de CaliVita, firma de MLM, care anul acesta implineste 25 de ani de activitate, din care 20 de ani in Romania. In 1997, in clipa cand semnam formularul de afiliere la aceasta firma, nu-mi trecea prin minte ca voi ajunge sa particip la baluri fastuoase, organizate in aproape toate capitalele europene.

Si totusi, sunt deja 12 baluri CaliVita la care am participat. Prima oara a fost in 2004, la Budapesta la Hotel Marriott, apoi au urmat Belgrad, Praga, Viena, Barcelona, Paris, Roma (doar aici nu am fost), Atena si din nou Budapesta, Viena, apoi Berlin, Madrid si in sfarsit Londra.

Marturisesc ca de cele mai multe ori, cu ocazia Balului, a fost prima data cand am vizitat tara unde se organiza acesta. Asa s-a intamplat in Serbia, Cehia, Spania, Franta, Grecia, si acum in Anglia.

Firma CaliVita, asa cum ii spune si numele, promoveaza constientizarea vietii de calitate.

Si dintr-o viata de calitate nu pot sa lipseasca vacantele exotice, oferite gratuit, celor mai “harnici”precum si partenerilor lor. In februarie cam 100 de manageri de la firma noastra am petrecut o vacanta de vis in Hawaii.

Dintr-o viata de calitate nu pot  sa lipseasca vacantele pline. De aceea, din 2002, firma organizeaza Taberele de Vara, in principal in minunata Croatie. Urmeaza in luna iunie a 15-a tabara, la Zaton, tabara accesibila tuturor membrilor sai.

Si tot dintr-o viata de calitate, nu pot sa lipseasca Balurile CaliVita.[fbls]

Personal, mi-au placut toate balurile, pentru ca sunt o ocazie extraordinara, de a te intalni cu manageri din toata Europa, de a te simti bine, de a avea parte de un spectacol autentic si de preparate culinare specifice tarii respective si de muuuuulta distractie! Tot la Bal, este evidentiata munca celor care si-au facut bine treaba in anul care a trecut.

Rey_juancarlosImi amintesc cu placere Balul de la Barcelona din 2008, care a avut loc la Hotel Rey Juan Carlos, clasificat intre primele 10 hoteluri din lume. Acolo a fost evidentiat nivelul de Gold Palm Manager la care tocmai ajunsesem. E o senzatie speciala, ca in fata managerilor din Europa si in prezenta fondatorului firmei, Gerry Hargitai sa primesti aceasta distinctie si recunoastere intr-o astfel de atmosfera de BAL! La Balul din 2012 de la Budapesta, de la Hotel Intercontinental,am primit distinctia de Dublu Gold Palm Manager. In 2013 in centrul Vienei la Castelul Fernstel am intrat in Clubul Milionarilor CaliVita. În 2014, Centrul de Evenimente AXICA, din centrul capitalei Germaniei din imediata apropiere a Porţii Brandenburg, şi-a deschis porţile pentru noi. A fost locul unde mai multi manageri CaliVita am primit distinctia de Legende vii CaliVita. [fbls]

Si in fine, ultimul Bal de la Londra.

Pentru mine a insemnat contactul cu un oras greu de descris. De la taxiurile oficiale, de “epoca” extrem de scumpe, fata de reprezentarea pe care o are majoritatea, la metroul cu legaturi foarte bine puse la punct, intre trenurile de suprafata si trenurile de mare adancime care circula pe sub Tamisa si pentru care folosesti scari rulante foarte abrupte. De la cladirile istorice, castele, muzee, la parcurile regale, in care esti liber sa te bucuri de fiecare coltisor de natura si mai ales de iarba, pe care poti sa o calci si florile atent aranjate de gradinari iscusiti. De la lumea pestrita, care cuprinde cred, reprezentnti ai oricarei natii si rase de pe Pamant, la spatiile de locuit, care cu cat te apropii de centru sunt cu atat mai scumpe, chiar daca suprafata lor scade. Restul le stiti si voi, Big Ben, Turnul Londrei, Roata Mileniului sau London Eye, ultimul fiind simbolul cu care ne-am obisnuit in transmisiile de la fiecare inceput de An Nou.

Cat despre Balul CaliVita, a avut loc chiar in centru, langa intrarea in Hyde Park, la Hotel Hilton Park Lane.

PrinciarLa intrarea in sala am avut parte de o surpriza de proportii! Sosiile foarte reusite, ale lui Mr. Bean, ale printului Henry si ale lui Kate si William, venisera sa ne intampine pe fiecare. Au urmat fotografiile de grup si apoi o sala somptuoasa si un ring de dans, special, a caruii pardoseala bleumarin cu lumini lucitoare, ca niste stelute, pareau un intreg cer de noapte instelata. Am pasit printre stele si ne-am simtit fiecare din noi, o stea norocoasa.12419318_866528776810093_219445310421616425_o

Anul acesta au fost evidentiate la bal, familiile care fac aceasta activitate, avand ca reprezentanti, deja a doua generatie! E frumos sa vezi cum o activitate, care inca pentru multa lume pare imposibila sau incredibila, sa reuneasca atat de frumos generatiile. In loc sa existe diferente de opinii, generatiile lucreaza cot la cot si sunt impreuna si la distractie pentru o VIATA DE CALITATE!

Tot Balul de la Londra, a fost Balul pe care una din colegele noastre dragi, cu siguranta nu il va uita prea usor. La Londra a fost evidentiata pentru perseverenta si munca sa, cea pe care multi dintre noi o cunosc ca si Vulturita. Felicitari inca odata Victoria Voicu pentru performanta! Meriti pe deplin noul titlu de Silver Palm Manager!

Victorita-Londra

Ce pot sa mai spun? Stiu ca te preocupa dezvoltarea personala, altfel nu ai fi aici, pe acest site. Daca tot esti preocupat(a) de transformarea ta, gaseste un loc in care sa aplici ceea ce inveti si in care munca iti este apreciata. Cauta un sistem MLM adevarat, in care sa iti placa ceea ce faci si promovezi si mai ales, care sa te puna in valoare si in care sa STRALUCESTI!

Iti doresc mult succes si te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

CE FACE DIFERENTA DINTRE O VIATA BANALA SI UNA SPECIALA

HawaiiM-am intors de curand dintr-unul dintre cele mai visate si exotice locuri de pe planeta Pamant. Da, m-am intors din Hawaii! Inca mai am pe retina, jocul de culori, de la oceanul turcoaz cu nisipul galbui fin, la padurile de palmieri, apusul incredibil, pasarile atat de diferite, florile de toate culorile si miresmele, pana la  zgarie norii din capitala Honolulu.

 

Da, m-am intors din Hawaii si am avut surpriza ca mai multi sa imi spuna ca ma invidiaza. Si totusi, in urma cu mai multi ani, nu ma gandeam vreodata ca o sa ajung in Hawaii…

Ca sa intelegi mai bine, o sa te rog acum sa faci un exercitiu de imaginatie:

Imagineaza-ti ca ai in jur de 40 de ani, o viata banala, plina de frustrari si nemultumiri. Traiesti pe pilot automat, de pe o zi pe alta si te simti obosita si deja batrana si fara rost…

Asa eram eu in urma cu mai multi ani. Nu mai plecasem intr-un concediu adevarat de vreo 5 ani! E o diferenta fata de ce vad ochii mei acum.

Am surprins si pentru tine cateva imagini din locurile minunate iar mesajul meu este ca SE POATE! Se poate sa ai o VIATA MINUNATA!

Stii care este diferenta intre o viata banala asa cum a fost si a mea si o viata speciala, ca cea de acum?

Raspunsul mi-a venit chiar in Hawaii si il impartasesc cu tine.

ACCEPTAREA!

Acceptarea:

  • Provocarii
  • Oportunitatii (CaliVita de ex.)
  • A schimbarii
  • A unei alte perspective
  • A oamenilor asa cum sunt ei, cu propria perspectiva                                                                   Accept1

Acceptarea efortului si a muncii suplimentare zi de zi pentru visul tau. Acceptarea si intelegerea ca desi  „doare” putin pe parcurs, undeva la capatul drumului te asteapta satisfactiile MUNCII BINE FACUTE si IMAGINI si FRUMUSETI incredibile, ca cele din Hawaii.

Acceptarea si intelegerea ca viata e prea scurta ca sa o traiesti pe pilot automat, fara sa te bucuri de ea. Ca exista si alte variante si posibilitati din care sa alegi.

Acceptarea ca MERITI TOT CE E MAI BUN DIN LUMEA ASTA, pentru ca ESTI O CREATIE MINUNATA, a aceleiasi Divinitati care a creat imaginile acestea asa cum si tu poti foarte bine sa vezi in fotografiile si filmuletul facute! Priveste cu atentie!

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=AnMXewjTvYI[/youtube]

Daca ce ai vazut te-a impresionat, gandeste-te bine: TU cand vrei sa-ti schimbi viata? Cand vrei sa o faci?

Daca nu ACUM atunci cand?

ACUM mai mult ca niciodata Lumea are nevoie de tine, sa-ti atingi si sa iti manifesti intregul potential in serviciul umanitatii.

[fbls]

O sa zici probabil, bine, bine, dar cum?

Sa stii ca pentru asta exista afaceri.

Afacerile care se bazeaza si pe o misiune nobila, pot fi vehicolul perfect pentru a trai viata cu bucurie, cu pasiune si sens in timp ce te sustii pe tine si familia ta.

Singura problema este ca oamenii care incep sa constientizeze acest lucru, inca nu au o setare mentala si abilitatile necesare pentru a indrazni si a intreprinde ceva incat sa aiba un impact pozitiv remarcabil in Lume!

Cum ar fi daca ai putea imbina spiritualitatea cu antreprenoriatul, cum ar fi daca ai imbina iubirea, viziunea, integritatea si lidershipul lui Gandhi, al Maicii Tereza, al lui Martin Luther King jr. cu priceperea si competenta lui Bill Gates, Oprah, sau Sir Richard Branson? [fbls]

Echilibru-armonieCum ar fi daca pur si simplu ai putea sa descarci la tine, intelepciunea si convingerile care i-au facut sa reuseasca? Imagineaza ce Joc frumos si grandios ai putea juca, Jocul Vietii tale! Fiecare dintre ei este profund inspirat. Impreuna ei ofera un model HOLISTIC pentru a influenta cu integritate, cat mai multi oameni care pot sa faca diferenta!

In cele mai multe exemple din societatea noastra, vedem cum antreprenorii atunci cand sunt pusi sa aleaga intre profit si integritate, ce crezi ca aleg? Profitul! Si renunta la calitatea produselor, a serviciilor, a relatiilor cu angajatii si colaboratorii.

Te intreb acum: Oare e posibil ca intr-o afacere sa ai si profit si impact social pozitiv si sa iti pastrezi si integritatea si moralitatea?

Raspunsul este: DA!

Atunci cand accepti sa-ti asumi responsabilitatea si consecintele actiunilor tale!

Iar cel mai usor mod de a reusi este pur si simplu sa ii modelezi  pe cei care au reusit deja intr-un domeniu si sa preiei ce a functionat la ei. Este suficient ca numai un singur om sa reuseasca intr-o directie, pentru ca oricine altcineva sa reuseasca in acea directie!

In directia pe care ti-o propun, care se numeste CaliVita, au reusit deja multi oameni obisnuiti, asa ca tine si ca mine.

Daca isi „pune mintea” omul poate invata orice. Care este cheia succesului? O anuminta setare mentala, care se poate dobandi prin exercitiu si invatare.

Asa ca invata sa ii modelezi pe cei care au reusit deja la CaliVita! Este o afacere integra care are atasata o misiune nobila: cresterea calitatii vietii oamenilor obisnuiti. Nu iti vorbesc acum din carti. Este doar ce am observat, vazut si simtit in 20 de ani de acum, de colaborare cu aceasta firma.

Da, sunt 20 de ani in care viata mea s-a schimbat dintr-o viata banala, intr-una speciala. Poti vedea asta din postarile de pe acest site si de pe FaceBook si poti sa vezi in filmuletul de mai sus, unde am avut onoarea sa fim impreuna cu fondatorul acestei firme, Gerry Hargitay.

Si nu doar viata mea a fost influentata, ci si a celor care au intalnit CaliVita, au inteles despre ce e vorba si au ACCEPTAT aceasta experienta.

Noi, cei de la CaliGali – Calitate livrata de Galiceanu Marius si Alexandrina, ti-am pregatit anul acesta un Pachet pentru o viata speciala.

[fbls]

Iti propunem sa te ajutam sa inveti:

  • Cum sa ai o atitudine pentru succes si reusita
  • Cum sa aplici principiile Managementului Karmic intr-o afacere si in viata ta
  • Cum sa iti mentii eficient energia si vitalitatea
  • Cum sa ai incredere

La toate  acestea adaugam un set de notiuni de baza despre acest tip de afacere, din cursul Descopera Afacerea CaliVita.

Cand oamenii sunt ajutati, pot sa invete orice! Tu vrei sa inveti?

Vrei sa te bucuri si tu de o viata speciala? Vrei sa te bucuri de Viata in cel mai bun mod cu putinta? Pentru ca pur si simplu inveti Regulile Jocului Vietii, stii sa le aplici si ai vointa sa le aplici?

Atunci da-ne un semn si inscrie-te la rubrica Inscrieri Cursuri, facand precizarea pentru „Pachetul pentru o viata speciala”. Este un program care te ajuta sa ai setarea mentala si abilitatile incat sa ai puterea de a straluci si a deveni un exemplu de bucurie, contributie, prosperitate si serviciu!

Te primim cu bratele deschise in Comunitatea Celor care Vor mai mult de la Viata!

Mai mult de la Viata

 

Daca ti-a placut ce ai citit, da Like si Share pentru ca sa dai sansa si altora sa aleaga o Viata speciala! Sharing is Caring!

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

 

 

CROAZIERE GRATIS

Parafrazez titlul unei emisiuni TV noi (CROAZIERE) in care o firma renumita in domeniu, popularizeaza acest gen de petrecere a timpului liber. La titlu am mai adaugat si sintagma GRATIS.
De ce o fac?
Pentru ca am avut şansa in ultimii 3 ani, sa particip gratuit la doua croaziere, impreuna cu sotul si Cristi, baiatul nostru cel mic si vreau sa impartasesc cu tine, aceasta experienta deosebita.

 

Nu stiu daca ar fi fost posibil acest lucru, fara activitatea in care sunt implicata impreuna cu familia, de 15 ani. Stii si tu foarte bine, ca o astfel de vacanta poate sa  coste “un sac de bani”. 

Croazierele au fost rasplata pentru munca depusa peste an in  firma si au fost gratuite. Cred ca esti si tu de acord, ca “merita” sa muncesti pentru o asemenea experienta.

Prima croaziera a fost in Caraibe, in decembrie 2009, cu vasul Crown Princess, un vas care avea numai vreo 20 de etaje! De la prima la ultima cabina, pe fiecare etaj, parcurgeai peste ½ de kilometru! Pentru mine, au fost deosebite, luxul si confortul de pe acest vas si atmosfera adevarata de HIGH-LIFE.
Intr-o astfel de croaziera este nevoie de ceva mai multi “banuti”, pentru ca trebuie platit suplimentar si zborul cu avionul, pana la locul de imbarcare, in acest caz, Fort Lauderdale, in Florida. Americanii adevarati, pe care i-am vazut pe vas, aveau majoritatea, o alura sportiva si o tinuta mai speciala, indiferent de varsta.In plus, am vazut in aceasta croaziera si europeni foarte bogati.

In croaziera din Caraibe, locurile sunt cu adevarat exotice si relativ izolate (Bahamas, Honduras, insula Grand Cayman, insula Cozumel din Mexic).Ghizii localnici, te “preiau” cu o deosebita grija si dau si ei, o “culoare” aparte acestor excursii.

 

Daca vrei poti sa faci aici un mic Break si sa urmaresti pentru cateva minute filmul despre acesta croaziera.

 

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=myCmo1qg3oQ[/youtube]

 

Revin la ultima croaziera, pe care cu un grup mare de calivitieni, din mai multe tari, am facut-o pe marea Mediterana , la sfarsitul lunii august, pe vasul Mariner of the seas. Vreau sa-ti impartasesc si tie aceasta experienta cu totul si cu totul deosebita.
Noutatea a fost, ca de aceasta data, in fiecare dimineata gaseam in portul in care ancoram, atmosfera “civilizata” a unui mare oras: Genova, Cannes, Barcelona, Valencia. Exceptie a facut doar, Palma de Mallorca, o locatie faimoasa, dar care este “animata” doar in sezon, adica de prin aprilie si pana in octombrie, in rest fiind aproape pustie. N-ai idee ce senzatie nemaipomenita este ca in fiecare dimineata cand deschizi ochii si iesi pe balcon sa vezi o alta imagine “ca in filme”!… Iti doresc si tie din toata inima sa traiesti o astfel de senzatie! Am avut cabina spatioasa si cu balcon, de pe care puteai admira, la orice ora din zi si din noapte, marea ( sau oceanul), cu valurile care se spargeau de vas. Si intotdeauna, am fost pe partea vasului, care era catre tarm. 

Observatie: poti sa mergi intr-o croaziera, avand cabina in interiorul vasului si atunci nu mai ai balcon si nici ce sa mai admiri tot timpul!
Avand experienta celeilalte croaziere, cred ca aceasta a fost pentru oameni mai obisnuiti, middle class. Am vazut foarte multi italieni si foarte multi asiatici.
In ambele croaziere, am calatorit in conditii deosebite.

Atmosfera de pe vasul de croaziera, este cea a unui oras in miniatura, cu : strazi, magazine, teatre, patinoar, restaurante luxoase, terase, cafenele, baruri, jocuri de noroc, dar si terenuri de sport, piscine, etc.
Timpul ti-l poti petrece, la piscine sau jacuzzi, pe terenurile de sport, la shopping, sau pe ţărm, pe cont propriu, sau in excursiile organizate de companie, sau cele la care poti sa te inscrii prin firmele de pe ţărm. Cred ca sunt mai sigure cele organizate de companie.
Interesant in croaziere, mai ales cand ai balcon, este procesul de ancorare al vasului si mai ales, atunci cand soarele doar mijeste, sau cand inca este intuneric, sa vezi luminitele licarind ale oraselor, sau tinuturilor de care te apropii. (O senzatie aparte.) Poti sa vezi mai multe in rubrica FOTO.
Apoi, dimineata la micul dejun, gen “bufet suedez” pe care il luam in sala “de mese”, de langa piscine, sala care avea toti peretii de sticla, ne savuram cafeaua sau ceaiul, admirand noul loc, unde ancoraseram. In fiecare dimineata, o alta priveliste minunata.
In fiecare seara de la 18,30, grupul Calivita din acest an, avea rezervate mese, la restaurantul Rhapsody in Blue, un restaurant elegant si somptuos, unde cate 2-3 chelneri se ocupau cu foarte mare atentie, de preferintele tale culinare, sau de cele in materie de bauturi fine. In plus, de la masa la care cinam in fiecare seara, prin hublouri, am avut ocazia sa admiram cand niste apusuri superbe, cand valurile mării, ceva mai agitate.

Candelabrele de cristal trimiteau o lumina dulce, in timp ce muzica in surdina, a pianului la care canta live chiar un compatriot de al nostru, completau aceasta atmosfera. Am avut ocazia si aici si sus la bufetul suedez, sa scultam melodii romanesti si solisti romani.

Si pe punte, viata este si ea interesanta. Sus, la ultimul etaj, i-am fotografiat pe “baieti” (Marius si Cristi), jucand baschet, tenis de masa, minigolf sau facand climbing (escalada pe un perete special amenajat pentru ascensiune), sub atenta indrumare a lui Adrian, un roman din Brasov, angajat de mai multi ani pe vas si de asemenea, un adevarat expert in domeniu. (De altfel, peste tot pe vas, la toate compartimentele de activitate am intalnit multi romani angajati)

Toate acestea s-au intamplat la Barcelona, putand admira de acolo, de sus, panorama intregului oras.
Nu o sa va povestesc acum experientele din locurile vizitate pe ţărm. Va fi poate alt subiect.
Nu o sa va spun, despre show-urile clasice, urmarite pe scenele teatrului, pe patinoar, la restaurant si pe puntea cu piscinele.
Vreau sa va spun, ca pentru mine, cele mai impresionante spectocole, aveau loc dimineata, sau seara si noaptea. Spectacole grandioase, ale unor rasarituri incredibile si variate, vreo 6-7 la numar in Caraibe si la fel pe Mediterana.
 La acestea, mai pot adauga, apusurile, la fel de minunate, admirate din balconul cabinei, sau de la restaurant, prin hublouri, sau de sus, de la salile mari “de mese”, unde toti peretii exteriori erau de sticla…
Eu iti povestesc despre toate astea, dar cuvintele sunt prea putine si sarace pentru ce poti sa vezi si sa simti direct luand parte la asa ceva!… In urma cu 10-15 ani nici macar nu-mi trecea prin cap ca o sa am o astfel de experienta… Chiar ca sunt norocoasa si iti doresc sincer, sincer sa traiesti si tu asa…

La fel de impresionante si cu adevarat “incredibile”, mi s-au parut noptile cu luna plina, care se reflecta fie creand o cale de argint, pe o mare linistita, fie  in bucati de “diamante” sclipitoare, pe valurile usoare. In unele nopti, era o lumina la care aproape ca puteai citi ziarul. Nu-ti vine sa crezi…
Si apoi linistea si doar sunetul valurilor ce se sparg de vas, izbindu-se mai usor, sau chiar mai puternic.
Sau briza, noptilor, in timp ce vasul se deplasa catre destinatie si aerul cald, pe care aproape ca puteai sa-l pipai (in Caraibe, incarcat de umiditatea de peste 80%)…
In Caraibe, in fiecare noapte puteam sa admir chiar din pat, cerul, Carul Mare, luna plina sau marea. Si cred ca acestea, nu pot fi decat niste cadouri incredibile, pentru care raman recunoscatoare, Lui Dumnezeu si Calivita.
O coincidenta a fost faptul, ca in mai multe din seminariile de succes cu Calivita, am avut parte de luna plina: in Thailanda, la Paris, in cele doua croaziere.
Prin urmare, merita sa mergi intr-o croaziera, nu doar pentru locurile deosebite vizitate si nici pentru spectacolele din orasul plutitor, ci si pentru grandiosul Spectacol al naturii, pe care poti sa-l urmaresti in fiecare clipa.
Daca ai sti ca depinde numai si numai de tine, de hotararea pe care o iei, de implicarea si munca ta serioasa, sa ai parte de astfel de experiente deosebite si gratis, ai face-o?
Si daca in plus, cineva ar fi alaturi de tine si te-ar sustine in efortul si demersul tau, ai lua aceasta hotarare si te-ai implica si TU?
Daca da, ce mai astepti?!!!
Exista o cale reala, functionala, prin care poti sa fii si TU sanatos, energic, si “bogat” si in experiente de acest fel.
Daca vrei si Tu poti! Totul ca rasplata pentru munca serioasa pe care oricum stiu ca o faci, sau esti in stare sa o faci…
Iti urez mult succes!

P.S.
Daca pe tine nu te intesreseaza, poate stii pe cineva, caruia daca ii povestesti despre asta, va dori sa o faca…

BANGKOK SAU VENETIA ASIEI

Despre Venetia Asiei, asa cum este supranumita capitala  Thailandei, imi amintesc cu deosebita placere.

 

Revad cu ochii mintii, hotelul Menam Riverside, unde ne-am cazat.

Asa cum ii si spune si numele, se afla pe malul râului ChaoPhraya, râu din care pornesc numeroase canale, facand orasul sa semene cu Venetia.
Menam Riverside, este un hotel in forma de U (poti sa-l vezi in finalul filmului postat mai jos), al carui restaurant  cu frumoasele sale gradini cu flori exotice, avea mesele situate foarte aproape de apa, ceea ce facea ca luarea mesei, in aburii si parfumul florilor si al râului, sa devina  un lucru extrem de placut si de neuitat.  Printre florile exotice, se numarau si cele de tiara, de culoare visinie si cu parfumul incredibil, asa cum v-am povestit in celalat articol despre Thailanda.

Cand alesesem acest hotel din oferta primita de la Calivita in urma cu cateva luni, hotelul avea 4 stele. Am avut surpriza ca la cazare, sa descoperim ca tocmai primise de curand 5 stele (avea si de ce!).

De sus, de la etajul 7 la care am stat, prin geamurile mari, vedeam piscina deosebita, de o culoare albastru inchis, situata in curtea interioara, dar si cladirile inalte, de pe malul celalat al râului. Din hotel, am avut ocazia sa admiram un apus de soare incredibil.

Bangkokul, m-a impresionat pentru ca,  desi  este un oras extrem de aglomerat, cu peste 8 mil. de locuitori, circulatia este extraordinar de fluenta.

Explicatia consta in faptul ca se circula  cu foarte multe mijloace de transport : pe apă (bus-uri si taxiuri, ca de ex. cel al hotelului), cu metroul subteran si suprateran, cu masini de tot felul, si mai ales, atat  de pitoresc,  cu tuk-tuk-ul, un fel de ricşă-motoretă, cu care ne-am plimbat si noi patru.

Bineinteles ca am vizitat Marele Palat, sediul  Templului lui Buda cel de Jad, un adevarat obiect al venerarii nationale. Este o combinatie de auriu, verde si alte culori vii, spectaculoase. Acoperisuri multicolore, turnuri dantelate, o adevarata atmosfera asiatica.

Ca sa vizitezi Palatul, este nevoie sa porti pantaloni lungi si mâneci lungi, lucru valabil atat atat pentru femei cat si barbati. Erau peste 35 de grade si camasa si fusta, pe care le primisem la intrare si le imbracasem peste tinuta mea (fara mâneci), ma faceau sa ma simt incomod, asa ca undeva prin curte, mi-am lasat usor in jos, pe spate, camasa. Imediat am primit observatii de la unul dintre paznicii care s-a apropiat rapid de mine…

Surpriza este ca in templul (unde, de altfel, nu ai voie sa fotografiezi), al lui Buda cel de Jad, vezi o statuieta mica, de numai  60 de cm, din jad foarte inchis la culoare, asemanator smaraldului.

Am vizitat si  temple renumite ale orasului. Am fost la templul  lui Buda cel culcat (urias), unde este obiceiul ca pentru implinirea dorintelor sa pui cate un banut in fiecare cupă din cele cateva zeci aflate pe margine. Fiecare banut pus unul dupa altul in vasele metalice, genereaza un sunet deosebit de interesant, ca o cadere de apa?


Apoi am fost si la templul lui Buda de Aur, inalt de 3 metri si avand 5 tone de aur masiv!!!

Acolo am ajuns intr-un loc in care cumparai bucati de foita de aur, pe care le lipeai pe un Buda negru sau auriu, pe acea parte a corpului care doreai sa se vindece si astfel statuile deveneau si ele de aur.

[fbls]

In afara monumentelor istorice vizitate, mi-au placut extrem de mult, calatoriile pe râul ChaoPhraya cu bus-ul sau mai ales cu “taxiul”, adica o barca ce ne-a dus de la hotel, la piata plutitoare, trecand pe langa locuintele ”lacustre”, situate pe malul apei si foarte aproape de apa, unele extrem de saracacioase, altele monumentale. Pe langa noi, se apropiau cu barcile si comerciantii de suveniruri, care isi vindeau marfa, din mers, pe apa.

In piata plutitoare, unde se mânca din bărci, mâncarea gatită pe loc  in fiecare barcă si unde fiind duminica, existau si cateva petreceri de familie, am coborat pe mal si am admirat si acolo, multitudinea de fructe exotice, chiar am si cumparat cateva fructe si dulciuri.

Imi mai amintesc inca un lucru de retinut si anume pestii mari si foarte grasi, de la  painea si mancarea speciala pentru pesti, care se cumpara de pe mal si cu care erau hraniti. Pestii se inghesuiau efectiv “incalecandu-se” unii peste altii, o adevarata “viermuiala”, foarte ciudata.

In râul ChaoPhraya pestii sunt protejati, se inmultesc foarte mult si… se ingrasa.

Am surprins si atmosfera de noapte, intr-o piata de cativa kilometri, doar de flori si unde am surprins si o procesiune religioasa (vezi filmuletul).

In noaptea aceea am experimentat si o specialitate culinara: insecte prajite. Mie chiar mi-au placut niste omizi care semanau la gust cu pufuletii.

Viata de noapte in Bangkok  este extrem de agitata, plina de activitati variate.

Pe mine m-a impresionat o fetita, (se vede in film), care isi facea lectiile, pe o masuta, pe care era si un T.V. si unde in apropiere, mama isi vindea marfa. Poate ca aceea era singura lor locuinta… Cine stie?

Te las sa urmaresti filmul.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=vBmZTMNHFuM&feature=relmfu[/youtube]

M-as intoarce oricand cu mare placere, intr-un oras, care pe mine personal, m-a impresionat foarte mult si care mi-a placut mai mult decat Venetia.

Mai ales, ca imi amintesc cuvintele unuia din ghizii localnici : Bangkokul este un oras extrem de sigur si in care nu ai de ce sa te temi de hoti!  Ce parere ai?

Cred ca ti-a placut calatoria prin Venetia Asiei.

Ai fost pana acuma in Asia?

Impartaseste-mi te rog, din experienta ta, din calatorii asemanatoare.

Astept cu drag comentarii,

Didi Galiceanu

 

 

 

 

THAILANDA TARA SURASULUI

Incerc  sa-mi reamintesc,  cateva din experientele traite acolo, departe, impreuna cu colegii nostri, in Thailanda, Tara Oamenilor Liberi (Thai – inseamna liber), in care  oamenii arata bine si se vede ca se simt bine, de aceea  poate,  tara  se mai numeste  si Tara Surâsului.

Prima experienta a fost contactul cu capitala Bangkok, intr-unul dintre aeroporturile cele mai mari din lume, aflat pe locul 18 ca marime si avand cel mai mare Turn de control din lume. Pe aici trec anual peste 45 de milioane de calatori.

Am simtit pur si simplu,  ca-mi „taie respiratia”, imensitatea „halei” aceleia, cu scheletele sale metalice si peretii  mari de sticla. Peste tot, un dute vino si o şerpuială de oameni, in principal asiatici. Ma uitam la picioarele lor grabite si  am remarcat fara sa vreau, că majoritatea femeilor, nu aveau unghiile de la piciore lăcuite(?!).

Am stat vreo 5 ore in aeroport, asteptand legatura pentru Phuket, de fapt, asteptand ca si ceilalti colegi din celelalte tari sa ajunga in Bangkok.  In tot acest timp, Cristi, baiatul nostru cel mic, care avea 8 ani, s-a plimbat in sus  si in jos,  cu toate scarile rulante disponibile, in mana  cu un pai de la un suc luat de la un automat (o sa vedeti  mai tarziu, de ce va spun asta).

La Phuket, la iesirea din aeroport, ne astepta un microbuz, care ne-a dus vreo ora, pana la Hotel Hilton, pe malul marii Andaman.

Am fost asteptati in receptia uriasa, cu prosope  albe, umede si fin parfumate, cu care sa ne stergem mainile si fata, de pe drum si sa ne racorim. Am primit si un suc de licii, dulce si racoritor, iar sus, in camera de la etajul 9 si cu vederea la mare, ne asteptau niste fructe locale (nu stiu cum se numesc), ascunse intr-un pericarp lunguiet si tepos.

Cred ca cea mai mare surpriza pe care am putut-o trai in acel hotel din Phuket, a fost ca in receptie, sa ne intalnim cu o fosta vecina de bloc, din Braila, venita si ea intr-o excursie oferita  de firma cu care lucra! Daca am fi vrut sa ne dam intalnire acolo, nu stiu daca am fi reusit…

Nu ai cum sa uiti din Thailanda, mancarurile exotice, extrem de variate, apetisante si de obicei iuti si abundenta de fructe tropicale, de toate culorile, marimile, gusturile si parfumurile…

Din pacate, Cristi, care cum v-am mai spus, plimbase prin tot aeroportul din Bangkok  paiul de la sucul sau, a cotractat un enterovirus  (foarte urât), pentru ca 3 zile, aproape nu a mancat nimic si daca inghitea chiar apa, voma „in jet”.  Cu toate acestea,  nu a „zacut”, ci s-a jucat toata ziua in piscine si tobogane. Iar pentru ca sa fie sigur ca merge si el in excursia de la elefanti  s-a trezit foarte devreme si a fost foarte fericit sa mearga  sus, pe elefanti, sa-i hraneasca cu banane si sa se joace cu  maimutica Miss Siam, care ne-a dat un show.

Un monent de atractie a fost masajul thailandez efectuat de elefanti.

Cat timp a fost bolnav, lui Cristi nu i-au lipsit apa cu Oxymax si BioHarmonex-ul (terapeutul  la „purtator”).  A reusit sa manance       1 Kg de fructe de Mangostana (foarte delicioase si hranitoare .v.foto).  A slabit foarte mult, arăta de parcă ar fi inghiţit un coş de nuiele sau ca de la Auschwitz!  A consumat  si Noni juice cumparat de ghidul nostru, de la un magazin local, insa nu i-a placut atat cat ii place cel de la Calivita, cu care aproape că a „crescut”, de pe la 2 anisori.

Din fericire, dupa 3  zile, cineva din grupul nostru, care adusese pentru fetita, Noni de acasa, ne-a dat si nouă  intr-o sticluta de jumatate de litru. A baut pe loc cam jumatate din cantitate si, nu exagerez, in douazeci de minute, a spus ca ii este foame si de atunci a putut sa manance si  nu a mai vomat! Inca odata , am avut ocazia sa simtim direct, efectul miraculos, al sucului Noni Polinezian. De altfel, de atunci, nu ne mai lipseste in calatorii (il punem in bagajul de cală).

Ca o paranteza,  ma intreb cu groaza, ce ne-am fi facut cu un copil  atât de bolnav, intr-o tara straina , departe de casa…Cum ne-ar mai fi priit o vacanta atat de deosebita si de frumoasa? De aceea sunt foarte recunoscatoare, ca am avut la indemana  remediile naturale, care sa ne scoata din impas…

Remarcabile au fost excursiile la elefanti, la temple  si mai ales la  PhiPhi Island (locul unde s-a filmat “Laguna albastra”), unde maimutele salbatice s-au invatat sa consume dulciuri, sucuri si alte „bunatati” de la turisti. Pana acolo, pe insulele din apropiere,  pot fi vazuti „culegatorii” de cuiburi de randunici, care isi pazesc  „ca pe ochii din cap comorile” si la propriu,  pentru ca  aceste delicatese culinare sunt si extrem de scumpe.

Ne-am odihnit pe tarmurile  arhipelagului, unde albastrul incredibil al marii si nisipul orbitor de alb ne-au oferit o experienta  de neuitat. Barcile noastre de mare viteza au oprit în mai multe locuri, unde unii doar au admirat frumusetile tarmului, mângâierea  marii, în timp ce altii au facut scufundari pentru a face cunostinta cu lumea subacvatica viu colorata (v.foto).

Memorabila a fost  si vizita la crescatoria de perle si la atelierul unde se manufacturau  acestea , de unde ne-am cumparat bijuterii din perle veritabile, albe si negre.  Dar si excursia cu barca si caiacele, pe un rau care se varsa in Marea Andaman ne-a ramas vie in memorie.

Am avut ocazia deosebita, de a sarbatorii cu toata familia Calivita prezenta in Thailanda, ziua de nastere a lui Gerry, presedintele firmei noastre.  Am mancat impreuna din tortul aniversar si am admirat un obicei local raspandit si anume, lansarea unor lampioane de hartie cu o mica flacara in interior, care sunt ridicate prin actiunea caldurii si zboara luminand cerul noptii 10-15 minute. Odata cu trimiterea lampionului iti pui si o dorinta pentru a se implini mai usor. Pot spune ca pentru Cristi si  acest fapt, a avut un efect terapeutic miraculos…

Imi amintesc  cu placere  de privelistea impresionanta de la etajul 9 pe care o puteam urmari din balcon. Am admirat de acolo, apusuri de soare incredibile, dar si rasaritul unei  luni  pline, dimineata,  incepand de pe la ora 5, cand era inca intuneric, cu  oglindirea ei incredibila in marea linistita…

Apoi si cinele festive, la care participam doar noi, cei de la Calivita, iar americanii sau alti turisti, erau indrumati de organizatorii evenimentului, sa manance la alte restaurante, pentru ca aici, era un eveniment privat.

Minunate  si greu de descris sunt in Thailanda, florile de Tiara, crescute in copacei asemanatori unor ficusi si de culoare  alb-galbui, cu un parfum mai suav decat iasomia si parca amestecat cu miros de  tuberoze  si frezii la un loc…

Ar mai fi de povestit  despre masajul thailandez, extrem de relaxant, facut aproape zilnic in SPA-ul  extraordinar amenajat la Hilton, masaj urmat de baia cu petale de orhidee. Va invit sa vedeti  mai multe fotografii in Galeria Foto.

În ultima seara petrecuta  împreuna, la  cina festiva, ne-am luat ramas bun unii de la altii  si ne-am delectat cu un show  spectaculos, in care nu mare ne-a fost surpriza, ca una din melodii  sa fie cantata in romaneste de formatia  hotelului.

Dar despre toate astea , va las sa vedeti in filmul de mai jos.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=I-MVurekAmg[/youtube]

Dupa Phuket, am mai ramas impreuna cu cativa colegi de la Calivita, in Bangkok.

VA URMA…

CU FIRMA LA BUDAPESTA feb.2012

In 24 feb pe la ora 13 am ajuns in Budapesta, frumosul oras de la Dunare, orasul cu poduri peste Dunare (vreo 11 la numar!).   Drumul de la Arad pana la Budapesta a fost usor.

 

Fac o paranteza:  de altfel si in tara s-a circulat bine  avand in vedere ca in urma cu doar doua saptamani, mai ales sudul-estul tarii (Braila), era sub nameti! Pe la Buzau, este adevarat ca am avut parte de imagini ca cele de prin Siberia sau Norvegia, vazute prin filme: adevarate tuneluri formate de zapada de pe marginile soselei care avea cativa metri.

Revin.  Prin urmare, am trecut foarte usor granita. Ce diferenta fata de anii trecuti!…  Uite o “bila alba”, pe care o putem da libertatii cucerite la Revolutie si intrarii in U.E.!

De la granita, am ajuns foarte repede la autostrada. E adevarat ca pana acolo, drumurile aratau mai prost ca in alti ani… O fi criza de vina?…

Insotiti de muzica latino (Una camisa nera), luata pe drum de la o benzinarie, am parcurs fara oprire si fara sa ne dam seama cum a trecut timpul, 2 ore si jumatate, pana la Budapesta.

Am avut totusi timp sa “remarc” parapetii inalti de pe marginea autostrazii si parazapezile adica “simtul de raspundere” cu care a fost construita aceasta autostrada. In timp ce autostrada “Soarelui “ de la noi, a fost aproape 1 luna de zile inchisa din cauza vremii nefavorabile, de parca atunci cand s-a construit, nu se stiau conditiile climatice din Baragan (unde de obicei iarna, ninge si viscoleste!).

Pe drum, temperatura din termometrul de la bordul masinii incepuse sa urce simtitor, la un moment dat, arata chiar 14 grade. Ne-am amintit ca vara trecuta, in luna iunie, in drum spre Sibenik, unde avea loc a zecea editie a Taberei de Vara Calivita, prin munti (Alpii Dinarici), aproape de destinatie, cand termometrul arata chiar 13 grade, ne gandeam “cu groaza”, ca sejurul va fi ratat. Insa, cum cu vremea nu te pui, am avut chiar, una dintre cele mai calde vacante (28 grade). Si marea a fost calda si in fiecare zi am innotat…

GPS-ul, si-a facut cu brio datoria, ducandu-ne direct la Hotel Intercontinental, unde 3 nopti vom fi cazati.  Am lasat masina in parcarea subterana si am avut noroc sa gasim un loc aproape de intrare si de usa ce comunica direct cu hotelul.

Ne-am inregistrat repede la receptie si foarte repede am si schimbat camera rezervata din Romania, de la etajul 4 si cu vederea spre un alt hotel de peste strada, cu o alta la etajul 8 si cu vederea la Dunare!…

Am urcat in camera si …uaaau! Intr-adevar, privelistea iti taia respiratia! Era ca si cand intregul perete cu fereastra, ar fi fost o diorama uriasa… Numai ca in acest caz, vedeai clar cum Dunarea curge, cum masinile, tramvaiele si vaporasele si barjele de pe Dunare, trec intr-un dute-vino.
Este o senzatie deosebita sa poti urmari permanent, o asemenea priveliste minunata, la un loc cu cetatea Buda, incarcata de istorie, ridicata deasupra celuilalt mal al Dunarii.

Am facut imediat pozele de rigoare, pentru a imortaliza imaginile deosebite!

Ne-am odihnit putin si in acest timp, eu am admirat cerul intr-o permanenta schimbare si zborul pescarusilor, pe care altfel, cand esti preocupat de grijile zilnice, nu prea ai timp sa-l remarci!

Pescarusii, multi la numar, au zburat toata dupa-amiaza, deasupra Dunarii. Parca se jucau si in orice caz se simteau bine si savurau clipele,  uneori zburand in spirala, in sens invers acelor de ceasornic. De cele mai multe ori, se lasau dusi de curent, in loc sa zboare impotriva lui, folosindu-se de puterea suplimentara pe care acesta le-o dadea. Cati dintre oameni fac acest lucru : sa se foloseasca de elementele naturii, aflate in jur, pentru a-si amplifica si simplifica actiunile si sa se bucure de fiecare clipa pe care le-a lasat-o Atotputernicul?

Cei mai multi sunt inflexibili si se inversuneaza sa mearga impotriva curentului, fara sa se schimbe, facand doar acele lucruri pe care le stiu deja, consumand in acest fel extrem de multa energie, fara sa mai apuce sa se bucure de viata.

I-am reamintit lui Cristi, in timp ce ne bucuram impreuna de privelistea deosebita ce ni se oferea, sa fie recunoscator pentru tot ce are si a realizat pana acum. De cele mai multe ori, suntem nemultumiti de ceea ce nu avem inca si uitam sa apreciem si sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja. In primul rand sa apreciezi daca esti sanatos si fara vreun handicap, daca poti citi, invata, afla pe diverse cai, lucruri care sa-ti deschida mintea, daca poti sa mergi pe picioarele tale, daca poti sa admiri cerul, o floare, daca te poti bucura de cei dragi, parinti , frati, prieteni etc. Apreciind ceea ce deja ai, Universul iti va da ocazii infinite, in care sa ai si alte lucruri pe care sa le apreciezi. Este Legea Atractiei, pe care eu sunt recunoscatoare ca am avut ocazia, prin filmul Secretul, sa o cunosc si din 2006, sa o aplic.

Cum sa nu fiu recunoscatoare, ca in urma cu 15 ani, sponsorii mei din Timisoara, s-au gandit si la noi si prin intermediul lor, am intalnit aceasta activitate? Dupa atatea meandre, viata mea a luat o alta directie, mai precisa si sigura. Am alt nivel de sanatate, de energie, ma pot bucura de copiii mei dragi.

Prin Cristi, al doilea copil al nostru, nascut  si datorita Calivita, pot retrai momente, pe care la Bogdan, baiatul mai mare, nu le-am putut “savura”.  Acum si eu si Marius (sotul), avem conditii si timp sa-l observam crescand si dezvoltandu-se. Cati parinti in ziua de azi pot sa se bucure de asa ceva? Oamenii nici macar nu mai fac copii, pentru ca nu isi permit!

Cu siguranta ca atat cartile  cat si filmele si CD-urile motivationale,  ne-au fost de ajutor, atat noua cat si copiilor nostri.

Pe la 5,30 am iesit in oras, pe faleza admirata deja, din camera.

Cristi s-a pozat cu unul dintre simbolurile orasului, un baietel (ca un spiridus) stand pe gardul falezei. Putin mai departe, am gasit un alt ansamblu statuar, reprezentand o femeie cu cainele sau. Genul acesta de statui, nostime, in marime naturala, le-am putut admira si in orase din  Cehia si Slovacia si in Germania si chiar in Mexic. De altfel, in oraselul langa care am trait cativa ani in Germania, un astfel de grup statuar, reprezentand  cateva “precupete discutand” in fata primariei, ne-a impresionat foarte tare, la primul nostru “contact” cu Occidentul. Cert este ca astfel de statui, sunt foarte cautate de turisti, sunt atinse, mangaiate, astfel ca, in anumite locuri, devin lucioase si mai decolorate, in dorinta acestora de a ramane cu o amintire cat mai apropiata de locurile vizitate.

Este nevoie doar de o idee, un pic de talent si sigur ceva bani, incat sa-i faci pe turisti sa aiba motive sa hoinareasca prin orasul tau, pentru a face fotografii!

Am remarcat curatenia de pe strazi. Doar pe la coltul strazilor, fiind ziua de colectare, asteptau materiale reciclabile : cartoane, bucati de lemn, mobila veche, etc. Era caldut si desi nu eram chia asa de gros imbracati, ne era cald. Strazile erau aglomerate si se auzeau voci in toate limbile, mai putin maghiara. Erau multi turisti si chiar straini  stabiliti in oras (cum am vazut si la Praga). Erau foarte multi greci, probabil criza din tara lor, i-a impins sa plece de acasa? Dar si francezi, italieni, nemti si asiatici.  Parca faţă de 2004, cand am venit prima data in Budapesta, tot cu Calivita, orasul  mi s-a parut mai  cosmopolit. Adevarul este ca Budapesta este un oras foarte frumos, linistit, civilizat, curat, care a stiut sa armonizeze istoria cu modernul. Mi-ar placea sa locuiesc aici, desi mi s-a parut destul de scump, fata de alti ani.

Am intrat intr-un magazin ciudat si interesant. Parca am fi intrat  direct in povestea Alis in Tara Minunilor, cu papusele sofisticat imbracate in culori pastelate, cu multe dantele, care pareau vii. Erau si multe pasari dintre care unele ciripeau zgomotos si diferite animalute. Auzeam si vedeam curgeri de apa (mici cascade) si plante de tot felul. Am vazut si o mica vrajitoare (buna), batrana si imbracata in dantele roz! Erau si oua, imbracate in margele si iepurasi de Pasti.

Ne-am mai plimbat inca putin si am admirat vreo  doua statui vii si am ascultat cred, pe un “concetatean” de-al nostru, cantand la mai multe pahare, umplute cu  cantitati diferite de apa, incat am putut asculta o “Ciocarlie”autentica (foarte interesant).

Am intrat apoi intr-o cofetarie (confiserie) la Gerbaud (hotel), somptuoasa, cu candelabre si mobila sculptata, grea, unde ne-am rasfatat cu niste prajituri “adevarate” cu multa ciocolata.

Eu si Marius am baut doua ceaiuri, iar Cristi un suc de portocale. Apoi am iesit, am mai facut niste poze cu o ultima gramajoara de zapada, care amintea de iarna care trecea si ne-am intors la hotel, nu inainte de a trece pe langa o trasura  “parcata” in fata hotelului nostru, cu doi cai albi frumosi si parfumati  specific si foarte “natural”.

In camera, am admirat frumoasa priveliste reprezentata de cetatea Buda cu Biblioteca si Podul cu Lanturi, luminate “a giorno”.

Ce diferenta intre celalalt Bal, din urma cu 8 ani de zile, cand ne cazasem undeva pe la periferia orasului, la un hotel de 3 stele, conform bugetului si de unde in noaptea de dupa bal, ca sa ajungem de la Hotel Marriot, unde a avut loc Balul, la hotelul nostru, am dat pe un taxi, cat pe  o noapte de cazarea la hotel!… Si acum, locuim la Intercontinental, hotelul vecin cu Marriot!…

Am adormit cu imaginea clasica a Budapestei luminata noaptea. M-am trezit peste noapte si am constatat ca dupa ora 24, se inchid luminile.

Pe maine, la Bal!

CU CALIVITA LA LAS VEGAS (2)

Continui experienta Jurnalului de calatorie! Ziua de ieri a debutat  foarte bine! De dimineata am cautat un bufet suedez in “oras” (adica parterul Hotelului Paris!).

In America, in general  la hoteluri se plateste doar cazarea, care nu include si mesele, asa ca la aceasta excursie, firma Calivita ne-a dat bani “de buzunar”,  cu care sa ne platim singuri mesele.

Prin urmare, am mancat pe saturate cu 15$. Am fost printre  primii si nu am stat la coada (era 7,30).

Dupa noi s-a facut o coada destul de mare si cam asa este toata ziua, in acest local unde  mananci pe strazi, (undeva in Provence? ) pe laturi fiind casute idilice (butaforie) cu luminitele aprinse, perdelute si flori la “feresti”. Si aici, ca peste tot in interiorul hotelului Paris, era cam intuneric, asa ca fotografiile facute, nu prea au iesit, pentru ca nu am stiut sa folosesc blitul!

Am mancat capsuni cu un fel de smantana, compot asortat de fructe, omleta cu “de toate” (si niste carnaciori cam iuti), somon fumee, etc.

Cristi a baut lapte cu cacao, cu paiul, iar noi suc de merisoare (cranberry) si de portocale si bineinteles, am savurat si cafeaua cu prajiturele de toate felurile… Era si inghetata la cosulet, iar Cristi a mancat doar cosuletul.

Ce am remarcat la americani, este ca toate portiile sunt BIG sau extra BIG (foarte mari), de ex. sucurile sau laptele cu cacao, sunt  in pahare enorme (700ml), iar toate sucurile sunt de fapt gheata cu suc! Doar daca specifici “No ice” (fara gheata), ai parte de un suc rece, dar macar fara gheata.

La fel si inghetata si popcorn-ul . sunt BIG. De altfel, acum cand rescriu aceste randuri, realizez ca exact la fel  a ajuns  sa fie si la noi, la Cinema City, la Mall-uri! Si ne mai miram ca vedem tot mai multe persoane grase (printre care si copii) in jurul nostru!

Am sunat-o pe Violeta, sa-i spun si ei unde mancam. S-a descurcat mai greu sa ajunga, asa ca atunci cand noi plecam ea si cu Titel, stateau abia la coada care “crescuse”.
Am mers apoi sa vedem piscina, undeva la etajul unu si la picioarele turnului Effel. Doar jumatate din piscina era insorita, pentru ca cealalta jumatate, era umbrita de hotel (care are vreo 40 de etaje).  Apa era usor incalzita, la soare era deja cald, asa ca ne-am intors in camera, dupa costumele de baie si la 10,30 am coborat la piscina de pe acoperisul parterului, adica a acelui cer crepuscular care te intampina in hotel Paris. Era deja ceva lume la plaja.  Am primit prosoapele alb cu albastru si pe sezlong, langa unul din picioarele turnului Effel, am facut plaja! Eu am intrat in apa si am innotat. In gand, eram plina de recunostinta  pentru felul in care eram  si de data aceasta “rasfatata”…

Chiar daca in luna noiembrie, la Las Vegas, media temperaturilor este ziua de 19 gradeC, iar seara doar 4-5 gradeC, este un adevarat rasfat, sa ai parte de plaja si baie in piscina, inca din prima zi de sejur, avand in vedere ca doar cu o zi inainte, afara  erau doar 13 gradeC! La un moment dat, chiar innotam singura in piscina hotelului Paris din Las Vegas, un adevarat cadou pentru mine…
Cristi a innotat si el putin, ii era cam frig si din cauza oboselii legate de diferenta de fus orar. Totusi, ca un adevarat intelectual, a citit din “Familia Roade Mult”, una din cartile copilariei mele si a fratilor mei mai mari, carte transmisa din generatie in generatie! Cum lui  Cristi ii place foarte mult sa se amuze, iar cartea este scrisa intr-un limbaj foarte distractiv, a fost atras, incat a citit pe sezlong, mai multe pagini.

De la plaja, ne-am dus in camera, am facut dus , ne-am schimbat si am coborat pentru intalnirea cu Gerry.

Pentru ca Sica a vrut sa fumeze , ne-am asezat la masuta unui bar gol, dar abia ce ne-am asezat, un negru inalt, a venit sa ne spuna ca la bar nu au voie copiii… asa ca am plecat de acolo. Ne-am intalnit cu familia Laurentiu din Giurgiu, iar domnul Laurentiu, mi-a facut “botezul” jocurilor de noroc de la Las Vegas! Am pus o hartie de 1$ la slot si am inceput sa trag de maneta. Pentru 1$ aveam 20 de trageri, dar am inceput sa primesc  “bonusuri”, incat in final am avut peste 70 de trageri si bineinteles, fara sa castig nimic! Era chiar sa intarziem la intalnirea cu Gerry, unde mai pui, ca sarmanul Cristi care era extrem de curios la ce fac eu, a trebuit sa se indeparteze de slot, pentru ca imediat a venit cineva sa ne atentioneze : copiii nu au voie sa se uite! Nu degeaba, am vazut doar in hotelul nostru, atat de multi adulti, parca hipnotizati de jocurile de noroc. Tentatia fructului oprit!…

Intalnirea grupului Calivita cu Gerry, a avut loc chiar la barul unde Sica incercase sa fumeze, asa ca pe tot parcursul acesteia, Cristi a stat ascuns in scaun aproape sub masa, de teama  sa nu fie dat afara.

Gerry arata foarte bine si a fost la fel de prietenos ca de obicei. Ne-a spus ca impreuna totdeauna vom reusi si ca de aceasta data, “sarcina noastra” este sa ne distram si sa ne simtim bine. Era chiar ziua de nastere a Dorei, frumoasa lui sotie, asa ca i-am cantat foarte tare, “La multi ani”. Gerry , a fost foarte impresionat, iar cineva din grup, a remarcat ca este foarte frumos din partea lui, sa-si serbeze evenimente importante din viata personala, impreuna cu noi! Anul trecut, grupul Calivita care am fost in Thailanda in luna februarie, de ziua lui Gerry, am mancat impreuna din tortul aniversar!

Am primit tricourile si sepcile ”americane”( scria Las Vegas si SUA pe ele) am ciocnit paharele de sampanie si am plecat sa ne distram.

Am fost din nou la masa, de data asta am stat si la coada. Am mancat fructe de mare, Cristi a nimerit un carnacior foarte iute, pe care l-am mancat eu, am baut bineinteles, gheata cu suc (am uitat sa spunem “no ice”= fara gheata). Ne-am schimbat in fuga si am ajuns grupul la timp pentru turul orasului, organizat de Calivita. Pentru ca am sunat-o in timp util   pe Violeta, am reusit sa-i indic si ei iesirea unde ne astepta Bus-ul., altfel ar fi ratat excursia si era pacat.

Turul a fost impresionant!
Am inceput cu Luxor-ul, hotelul specific Egiptului. Aici se afla si o piramida, care toata noaptea trimite un spot luminous in spatiu. Am “simtit” aici cu adevarat luxul cu masini sofisticate si stralucitoare, statui ca la expozitie, spatii imense prin care ne-am plimbat aproape pierzandu-ne!

A urmat apoi Bellagio, hotelul aflat vis-a- vis de hotelul nostru si care are in fata lui, faimoasele fantani arteziene, cu jocurile de apa, lumina, culori si muzica, ce se schimba la fiecare 1/2  de ora si ziua si noaptea. Fiecare piesa muzicala este o capodopera clasica sau un slagar international, care insoteste vuietul puternic al fantanilor, timp de cateva minute. Este o senzatie cu adevarat unica!

Apoi interioarele hotelului Bellagio, Art Nouveau, si peste tot un adevarat “corn al abundentei” cu dovleci uriasi, fructe, aranjamente cu ardei iuti in loc de flori, arcade de apa, pe sub care treceai, copaci strengari (gnomi) care iti fac cu ochiul si din cand chiar vorbesc, plante uriase carnivore si culmea, la lumina aceasta artificiala, flori minunate naturale!

A urmat apoi Hotel Venetia, care la fel are un cer artificial, dar  mai luminat decat la hotelul nostru. Gondolierii  si gondolierele, spre deosebire de Venetia cea originala, cantau exceptional cu totii, iar vocile lor frumoase se auzeau puternice  si cu un usor ecou.

Era si inghetata (uriasa) de 7 $. Bineinteles ca si Cristi s-a chinuit sa manance una. Magazinele toate erau decorate si aveau marfa specifica pentru Craciun. Vitrinele straluceau,
unele marfuri  erau extrem de scumpe.  Am trecut si pe langa muzeul figurilor de ceara, unde pe la intrare, te intampina inegalabila Woopy  Goldberg…

A urmat la finalul acestei excursii, orasul vechi, Downtown. In locul numit “La cowboy”, am urmarit un spectacol  feeric, de jocuri de imagini luminoase, pe acoperisul unei strazi mari, pline de magazine.

Dupa cateva mici cumparaturi, ne-am intors acasa, nu inainte de a-l trezi pe Marius (in Romania era 7,40) si sa-i povestesc  ca dupa ce ne-am plimbat inclusiv prin  Venetia, mergem sa ne culcam.

Pe maine!

CU CALIVITA LA LAS VEGAS

PRIMA PARTE  10 nov.2008   Jurnalul de calatorie s-a “nascut” la  propunerea  Florentinei,  frumoasa si buna mea prietena si colega de facultate (si de grupa).  Asa ca  m-am hotarat sa consemnez  impresii din calatoriile pe care le fac datorita activitatii in Calivita. Prima excursie din acest Jurnal, este cea de la Las Vegas, o experienta deosebita pentru oricine.

 

Cateva cuvinte despre zbor si sosirea in acest oras.

Din Braila am plecat noaptea  la ora 1si 30, iar Cristi a adormit imediat.  Mai greu a fost sa se trezeasca la ora 4 si 30, cand am ajuns la aeroport.  Aici erau deja, ceilalti colegi care plecau ca si noi, din Bucuresti.  Imbarcarea a decurs fara probleme, la 6,30′.

In avion, pana sa ajungem la Frankfurt, unde faceam escala pentru America, am luat micul dejun. La ora 8 fara 7 minute, am fost anuntati ca aterizam,desi ora ar fi trebuit sa fie 8,05′.

Apoi a urmat surpriza… Vazusem orasul, intrasem pe aeroport, pe pista,  aproape ca eram la sol, cand… avionul, s-a ridicat din nou! Am fost anuntati in limba germana si apoi in engleza, de ce, dar cuvintele oricum fusesera spuse ”in barba” si mormaite, ceva legat de vant. Eu chiar m-am gandit ca poate ajunsesem prea repede (cu 12 minute) si trebuia sa mai asteptam?  In orice caz, am avut ca si “bonus”, un tur aerian al orasului,  gratuit, 10-15 minute, foarte frumos si impresionant…

De sus, Frankfurt am Main, este plin de vegetatie,majoritatea cladirilor sunt cu 1-2 etaje, cu acoperisuri rosii, inconjurate de copaci, verdeata, luciri de apa: Mainul si cateva mici lacuri. Am vazut si cateva cladiri foarte inalte (semi-zgarie nori) si o zona industriala foarte activa dupa fumul care iesea, dar despartita de oras prin perdele de padure. Vreau sa spun ca nu m-am speriat, pentru ca era totul prea frumos si timpul prea scurt ca sa nu te bucuri de toata privelistea… Oricum  acolo sus, intre cer si pamant, realizezi cat de vulnerabil poti sa fii si ca totul sta in mainile Creatorului…

In sfarsit a urmat si aterizarea, fara nici un fel de probleme. Pe aeroport, m-am simtit ca acasa, avand in vedere ca locuisem vreo 2-3 ani in Germania…  Am aflat unde este terminalul, catre care fuseseram indrumati din Bucuresti. Cineva din grup, ne-a intors, pentru ca nu aveam tichete electronice, ca sa aflam de fapt, ca acele tichete se dau chiar la terminal(B61). Pentru ca vorbeam germana, am luat foarte repede tichetele.  Restul grupului, s-a cam enervat, i-au cam deranjat si pe cei de la ghisee, pentru ca nu s-a stat la coada care trebuia…  In fine, dupa ceva bombaneli si ceva remarci despre cat de reci si rai sunt nemtii  (daca ii cunosti, nu ti se mai pare asa), am ajuns la avion.  Ca sa stam toti 3 impreuna , a trebuit sa stam undeva pe mijloc, asa ca nu am vazut decat de la distanta norii si soarele. Oricum, a fost tot drumul soare, extrem de multa lumina si stralucire, cam 14 ore.  Am admirat in cele doua avioane nemtesti (Lufthansa si Condor) grija fata de copii (a nemtilor acestia “reci”). Cristi a primit carticele de colorat, de scris si chiar un joc de “calatorie” : “Nu te supara frate!” si bombonele “Harribo”.

Tot drumul, Cristi nu s-a plictisit, a citit, a colorat si a rezolvat “Sudoku” din revistele Doxi, pe care le luasem cu noi. La un moment dat s-a plans ca-i este rau (de la diferenta de altitudine).  I-am dat un Rhodiolin si am folosit BioHarmonexul,(care din 2004, ne insoteste peste tot in calatorii). Si-a revenit si apoi a mancat. Oricum in avion am fost “rasfatati” cu mancare si bautura de tot felul.

Am ajuns  la Las Vegas ziua la ora 12 a.m.

Cateva cuvinte despre impresia din avion pe care am avut-o, legata de  locurile unde aveam sa aterizam.

Este fantastic  ce a putut sa creeze mana omeneasca, intr-un tinut atat de arid, doar pamant uscat (nu parea nisip),cenusiu si in unele locuri mai rosietic (ca la imaginea clasica a Marelui Canion) . Muntii pareau desenati de o mana stangace de copil (un desen usor stilizat, clasic, al muntilor, fara prea multe reliefuri, doar triunghiulari). Apoi, orasul  cu cladiri foarte inalte(cu 40-50 de etaje) si foarte putina vegetatie. Doar cativa palmieri , pini si parca niste salcii…

In aeroport era foarte cald si am stat peste o ora pentru formalitati, inclusiv luarea din nou a amprentelor. Ne-au luat si cele 3-4 banane si 2-3 mere (imi pare rau ca nu le-am mancat in aeroport cat am asteptat), pentru ca in America, este interzis sa aduci alimente din afara. La aterizare, Sica a vazut Turnul Effel, de langa hotelul Paris, unde urma sa fim cazati.

Pe strazile care ziua (mai ales cand e innorat si racoare cum am prins noi aceasta prima zi) par si ele aride, am vazut foarte multi turisti in haine de vara, dar foarte zgribuliti, pentru ca afara erau doar 13 grade!  Oricum cred ca in Las Vegas nu se prea sta pe strazi, pentru ca este ori prea cald, ori prea rece.

De la aeroport, am fost preluati de un BUS, foarte spatios si cu care am ajuns destul de repede la hotel PARIS. Pe drum am observat  pe strazi, o atmosfera rece, arida, ciudata si apasatoare.  In acelasi timp, am fotografiat imagini ale unor hoteluri cunoscute din Las Vegas.

Hotelul Paris este situat  undeva central, vis-a vis de Bellagio,hotelul renumit pentru spectacolul  fantanilor sale arteziene.

Cand intri in hotel,  ai senzatia ca intri intr-un adevarat oras (in Paris) seara la asfintitul soarelui, tarziu. Acoperisul reprezinta un cer innorat care nu stii ce va aduce, desenat  foarte reusit, incat pare adevarat.

De la intrarea ”in oras”, ne-au intampinat miile de luminite colorate si sclipitoare, ale sutelor de slot-uri aliniate pe langa pomii si plantele artificaiale de la picioarele turnului Effel.

Pentru cazare, am asteptat 3-4 ore, in aceasta atmosfera ciudata!  Ajunsesem eu si ceilalti colegi de excursie  de la Calivita, sa ne intrebam ce cautam aici? Era cu totul altfel, decat eram obisnuiti din celelalte excursii din locuri exotice (Egipt, Mexic, Antalya,Thailanda…). In primul rand era frig afara (13 grade), apoi lipsa de lumina inauntru, desi era pranzul, apoi jocurile de noroc (slot-urile), cu care nu eram obisnuiti  s.a.m.d.

Am avut totusi noroc, ca in  In receptia somptuoasa, cu marmura cu desene si incrustatii aurii si cu candelabrele stralucitoare, mi-am amintit de secventa din comedia savuroasa  “Ultima vacanta” (printre singurele filme din viata mea, pe care l-am vazut de mai multe ori!)…  Eroina principala interpretata de Queen Latifah  si care  isi da toate economiile, pe o ultima vacanta de vis, la Karlovy Vary, are o replica in receptia hotelului de 5 stele: ” Nu-ti vine sa plingi cand vezi toate aceste frumuseti?”

Cu imaginile din aceasta comedie spumoasa (pe care v-o recomand  cu caldura), am “rezistat” pana pe la ora 16, cand printre ultimii, am primit cheile camerei de la etajul 18. Ca sa ajungem de la receptie pana la lift, am mers “in oras” vreo 2-3 strazi!

Pe cat de obositi eram, intr-o ora eram  imbaiati si culcati. In Romania era 3 dimineata…

Am dormit 7 ore neintorsi si pe la miezul noptii (local) ne-am trezit . Ne-am luat Melatonina (de la Calivita) pregatita de acasa si care ne-a ajutat sa mai dormim pana dimineata …

Acum este ora 6 si 30 si ma duc sa-I trezesc pe Cristi si pe Sica.

Pe maine!

 

DE LA HOZEVA LA SINAI

29 aprilie 2009
Au trecut deja 3 zile atat de “pline”, incat nu am mai apucat sa scriu in Jurnal. Incerc sa rememorez…In prima zi am plecat dimineata din Ierusalim, catre Ierihon, care este un “stat in stat”, palestinian, asa ca Adi, ghidul nostru israelian, a trebuit sa coboare din autocar si sa ne astepte undeva la o benzinarie, in “pustiu” si sa “bea o cafea”( vreo jumatate de zi!)…

 

Noi, am intrat apoi, in statul Ierihon, in orasul Hozeva si de acolo am fost preluati de mai multe microbuze, care ne-au dus pe niste drumuri strategice din  beton, undeva in creierul muntelui, unde ne asteptau niste ”beduini”ce vindeau saluri albe, subtiri, usor transparente, oarecum asemanatoare cu maramele noastre. Am cumparat si eu unul, pentru ca erau prea insistenti in a le vinde. Fac o paranteza si va spun, ca vara, la mare, nu ma mai despart de el. Este foarte placut la purtat…

De acolo, incepea urcusul la Manastirea lui Ioan “Hozevitul”. Unii, printre care si Lidia, au urcat pe cate un magarus.

Eu am urcat pe jos  si mi s-a parut drumul destul de usor, pentru ca incaltamintea avea aderenta pe drumul betonat pana sus, in apropiere de manastire.

Pe langa drum, un fir subtire de apa , inviora peisajul extrem de arid si daduse nastere unei vegetatii deosebite, flori (cam firave) dar frumoase si sus, chiar si cativa maslini.

Sfantul Ioan Hozevitul era roman plecat din Botosani, despre care eu am aflat doar cu aceasta ocazie, de la doamna Duca, colega de autocar, o femeie foarte erudita. Ne-a povestit multe despre el, dandu-ne date pertinente. Sfantul, cu numele de botez Ilie, ce si-a luat numele calugaresc de Ioan  se nascuse in 1913 (ca si mama). A murit la 47 de ani, scria poezii si “vorbea” cu pasarile…
Dupa moartea lui, un cunoscut de-al sau, din America, il tot visa si i se parea in vis, ca este invitat la Hozeva. Asa ca a venit aici, unde a aflat de moartea acestuia, care se petrecuse deja de ceva timp. I-au cautat mormantul si cand l-au deshumat, surpriza a fost mare, pentru ca l-au gasit intreg, doar putin mai “uscăţiv”… Intr-adevar, este uimitor si de-a  dreptul impresionant sa-l vezi in racla  aceea de sticla, pe langa care trec cu evlavie pelerinii, intreg, aproape viu…

Am facut poze, iar la iesire, am “vizitat” toaleta, unde era foarte mare curatenie si apa curgea cu presiune ( acolo sus, in “pustietate”). M-am gandit ca as fi putut sa traiesc in acel loc, sa admir in fiecare zi, de sus, privelistea cu adevarat deosebita si sa ascult cantecul minunat al pasarilor…

Am coborat la fel de usor. Lidia a coborat calare pe magarus si a fost grozav de nostima, cand mi-a povestit ca tot drumul si-a cerut iertare magarusului (pentru ca ea este un pic mai plinuta)…

Jos, ne-au preluat din nou microbuzele pana la autocarul care ne-a dus la un asezamant romanesc din Hozeva. E o senzatie foarte ciudata, ca intr-un oras din Asia Mica, sa vezi o biserica romaneasca. Maicutele romance ne-au servit cu suc rece (eu am baut din fructe de padure) si biscuiti. Am fotografiat flori minunate , apoi am plecat. Pe drum l-am recuperat pe ghidul nostru simpatic, Adi si am plecat spre Egipt.

Urmatoarea oprire am facut-o la Qumran, localitate vestita pentru ca aici, intre 1947 si 1956, au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta. Este vorba de circa 900 de scrieri pline de intelepciune, care au apartinut esenienilor (cartea lui Isaia, poezii, interpretari biblice…) toate descoperite pentru ca un cioban  isi pastea pe acolo caprele…

Am cumparat suveniruri de la magazinele de acolo si creme cu ingrediente de la Marea Moarta.

Dupa pauza de rigoare, am plecat mai departe, pe partea stanga a drumului, avand Marea Moarta, care parca treptat, treptat, lasa locul Marii Rosii. Aceasta din urma este fantastic de albastru marin (bleumarin)-verzuie. Numele acestei mari este dat de fapt, de nisipul sau rosu si nu de culoarea apei. Lasand in urma rand pe rand, sere, plantatii de curmali, am ajuns la controalele de rigoare de la granita cu Egiptul. Era extrem de cald si mi-am adus aminte de aerul cald care parca ne-a” izbit” la coborarea din avion in Hurgada , tot in Egipt, in 2004, in prima excursie facuta cu Calivita.

Foarte aproape de granita ne-am oprit in orasul Taba, unde ne-am cazat la un hotel pe malul marii. Hotelul fusese odata mai deosebit, dar acum fiind mai vechi, avea igrasie si era mai saracut. Ne-am ocupat camera, apoi cu Lidia am ajuns primele la masa. Catre restaurant ne-a indrumat foarte mandra, chiar managera hotelului. Am mancat la o lumina obscura, intr-o atmosfera intima, caci erau aprinse doar lampile de pe mese. Am mancat de toate, chiar si fasole si am savurat baclavale si gogosele foarte insiropate.

Apoi am iesit in curtea hotelului, cu o betie de culori de flori. Se intunecase, dar era inca foarte cald. Am admirat o luna aproape noua, culcata deasupra varfului de munte ce se vedea in apropiere…

Ne-am intors in camera si am stat intinsa, admirand piscina luminata, care se vedea prin usa deschisa a camerei. As fi facut baie, dar costumul  ramasese la bagajele lasate in autocar. De data aceasta, soferul palestinian, nu a fost primit in Egipt, asa ca a ramas cu autocarul nostru la granita, noi fiind preluati de un alt autocar. Cam complicat…

Pe la 22si 30, a sunat ceasul. Eram deja pregatita, imbracata si “echipata” pentru “marea aventura” si la 23, cu micul dejun primit intr-o cutie ca cele pentru tort, am plecat spre muntele Sinai.

Pe la ora 2 noaptea, am ajuns la un bazar de la poalele muntelui Sinai, amenajat intr-un fel de cort si in care puteai gasi orice fel de suvenir din Egipt, de la rochii din bumbac cu insemnele piramidelor sau ale Cleopatrei, pana la piramide si oua din alabastru si magnetii de lipit pe frigider. Unii si-au cumparat lanterne pentru urcusul pe munte. Eu aveam o lanterna si mi-am cumparat o pereche de manusi, pentru ca auzisem ca va fi frig acolo sus.

Inainte de a incepe urcusul, am baut un ceai negru fierbinte (acolo se pronunta şai).

Urcusul a inceput din apropierea Bisericii Sfanta Ecaterina, veche de 1500 de ani, situata la altitudinea de 1200 m si cu o istorie foarte interesanta, legata de cea a orasului Sinaia.

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Spătarul Mihail Cantacuzino, unchi al Sf. Mucenic Constantin Brancoveanu, in urma unui pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungand pana la aceasta biserica, a hotarat sa construiasca la intoarcere, o frumoasa manastire pe care a numit-o Sinaia, in amintirea „Sinaiei celei mari”. Manastirea a stat mai apoi, la baza formarii orasului Sinaia.

Drumul dincolo de manastirea Sf. Ecaterina, a inceput foarte frumos pentru mine, pentru ca am revazut si mi-am amintit din nou de cerul vazut in excursia gen „safari”, facuta in desertul egiptean in 2004 (cu Calivita).

In aceasta zona, cerul parca are un aspect mai deosebit, este extrem de limpede si parca ar avea mai multe stele si o Cale a Laptelui, extraordinar de vizibila. Se vede foarte clar Carul Mare, constelatia Orion, care continua sa fascineze multi oameni (si pe mine). Treceam din nou si din nou, pe langa camile pe care uneori le auzeam pentru ca  rageau, iar alteori  auzeam doar cate un pâş- pâş trecand pe langa noi. Abia a doua zi am aflat si am vazut ca ele nu au copite, ci pur si simplu niste pernute ca din catifea, un adevarat amortizor la mers.

Drumul a fost relativ usor, pana aproape de varf. Am urcat umar la umar, cu Zoia din Zalau, care parea destul de antrenata pentru astfel de urcusuri. Treceam mereu pe langa refugii de pauza de ceai sau cafea si WC. De remarcat pentru noi, ca acolo sus (varful Muntelui Sinai se inalta la 2285 m) erau amplasate foarte des, cosuri de gunoi, iar drumul , desi parcurs mereu de mii de pelerini este mentinut curat.

Cand am ajuns sus, pe un fel de platou, am vazut o imagine extrem de interesanta si nemaivazuta! O adevarata „parcare” de camile. Cred ca erau peste o suta, culcate cuminti,fiecare cu beduinul sau, in asteptarea clientilor pe care ii adusesera pana aici, iar acum ii asteptau sa coboare de sus.

De aici, inainte de a sufla usurate ca am ajuns, am aflat ca de fapt mai aveam de urcat inca 750 de trepte, fiecare foarte inalta (40 cm?). Era ora 5 si jumatate si incepuse sa apara o geana de lumina din locul unde urma sa rasara soarele. Drumul urca ocolit, incat am iesit din „raza” rasaritului. Se urca greu, treptele fiind abrupte. Ne-a fost teama ca vom pierde rasaritul. Erau grupuri care coborau deja, rusi, portughezi, greci, printre ei si preoti.Cand i-am intrebat daca mai este mult, ne-au raspuns ca suntem abia la inceput…

Totusi, Dumnezeu, „dragutul”, ne-a ajutat si am ajuns foarte aproape de varf, intr-un loc
unde am ramas 3 persoane, eu , Zoia si o doamna blonda  din Bucuresti.  Am admirat un rasarit splendid si de neuitat si care a fost la 6 si 5 minute si nu la si 20 cum stiam.

Am facut o multime de poze, iar intr-una din poze, l-am fotografiat si pe „paznicul” locului, care in tot acest timp a fost cu noi! Va place?

Abia apoi, am urcat si noi, exact in locul unde Moise primise Tablele, cu cele 10 porunci. Pe acel loc este construita o micuta capela ortodoxa, care era inchisa, cu o clopotnita cu un mic clopot. Locul este foarte stramt, cred ca a fost foarte mare inghesuiala. Se mai vedeau urmele lasate, inclusiv niste pături si saltele, pentru ca noaptea este mai rece.

Incepand coborarea , am intalnit un beduin, care avea intr-o lada mare, careia i-a ridicat capacul, o multime de geode . Pentru ca el a pomenit si de pietrele cu “rug”, despre care auzisem ca s-ar afla aici, l-am pus intrebari. Am aflat ca are de vanzare asfel de pietre, care se gasesc pe celalalt versant al muntelui. Sunt niste pietre foarte interesante, care au fiecare pe suprafata lor, o multime de ruguri, ca niste crengute, cu multe ramuri. Mi-a aratat cum se poate sparge o astfel de piatra si fiecare bucata, reproduce aceleasi ruguri. Am cumparat cateva si o geoda si am facut o poza cu acest  om, care desi era atat de diferit fata de mine,  l-am simt foarte aproape, la nivel de suflet? (nu stiu exact cum sa explic asta.) A fost o senzatie foarte ciudata…

Am coborat apoi si noi, iar pe drum am mai cumparat oua de alabastru de la copiii care erau pe marginea drumului. Le-am dat cate un dolar. Zoia le adusese special bomboane, pe care le impartea.

Sunt teribil de saraci! Ti se face mila de ei… Locuiesc in niste locuinte din pietre puse una peste alta, fara acoperis si cu cateva butoaie de apa alaturi, din care beau si camilele.

Coboram si cu cat ajungeam mai jos, realizam ca inacaltamintea mea devenea din ce in ce mai mica… Noroc ca pana atunci nu imi facuse probleme!  Am ajuns jos pe la ora 9. Soarele ardea deja “binisor”. Am fost la toaleta si m-am spalat pe mainile care din cauza prafului, le simteam umflate.

Am vizitat apoi, biserica Sfanta Ecaterina (veche de 1500 de ani), una din cele doua biserici foarte vechi din lume. Ambele se afla in Egipt. In curtea bisericii am fotografiat de data aceasta “rugul”, (o planta agatatoare), ce marcheaza locul unde Moise a cunoscut-o pe viitoarea sotie. Biserica este impunatoare. Despre biserica, am cumparat o monografie, de la un beduin, care cerea 6$ pe ea. Nu pot sa uit felul in care m-a privit cand i-am dat pe ea o hartie de 10$, pe care beduinul din varful muntelui o refuzase ca fiind prea veche. Privirea lui insemna ca se mira, sau ca e fericit ca face o afacere?  Oricum si eu primisem hartia de la bazarul de la poalele muntelui…

Foarte obosita, abia miscandu-mi picioarele in pantofii din ce in ce mai mici, am urcat in autocar. Am ajuns la hotelul  Tobya din orasul Taba, de unde i-am recuperat pe cei ramasi acolo (si pe Lidia) si ne-am indreptat spre granita. Acolo ne-am despartit de cei doi ghizi din Egipt. Pe unul din ei il chema Osama… Caldura era mare… Noroc ca vama fiind pe malul marii  am avut ocazia sa admiram o priveliste deosebita, in timp ce am asteptat formalitatile de rigoare. Am trecut granita, unde ne-a preluat in autocar, frumosul nostru sofer palestinian, care ne asteptase acolo si iata-ne din nou in Israel, continuind pelerinajul…

P.S. La propunerea prietenei Zoia, am postat si fotografia cu MOISE RUGANDU-SE.