PRIMA MEA EXPERIENTA CU NONI

Oare tu stii ce e cu NONI?  Pare parca, numele vreunui  copil. O sa intelegi pe parcurs despre ce este vorba.  Se intampla in noiembrie 2001 cand…Noni flori

 

Tineam o prezentare de produse undeva la bloc, intr-un cartier din Braila. Nu-mi amintesc foarte bine, cred ca am vorbit despre Vit C_1000, despre Omega 3, Protect 4Life…

In orice caz, la sfarsitul prezentarii, una dintre participante, m-a rugat , eu fiind medic, sa merg sa-i vad sotul, nedeplasabil. De obicei, nu mergeam acasa la cazurile foarte grave. De ce? Pentru ca  in astfel de situatii, este prea tarziu sa mai faci ceva.  Si apoi, nu-mi plac de loc, comentarii de felul : a incercat si cu produsele astea  si tot a murit (dupa ce a mai apucat sa le ia doar 2-3 saptamani)…

In fine, in cazul de fata nu am putut sa refuz, pentru ca femeia statea pe aceeasi scara cu gazda unde tinusem prezentarea. Asa ca m-am dus si bineinteles,  ce am vazut, era insasi “valea plangerii”.

Pe canapeaua din sufragerie, zacea un barbat trecut de 60 de ani, abia sufland, aproape in comă, de fapt,  intr-o semicomă. De vreo 8 luni de zile, 2 saptamani  statea  acasa in aceasta stare jalnica si 2 saptamani la spital in comă. Acum probabil ca trebuia dus din nou la spital.

Suferea de ciroza hepatica cu encefalopatie portala. Lasa-ma te rog, sa-ti „traduc”: ficatul sau era asa de degradat de boala, incat nu-si  mai putea indeplini functia de  detoxifiere a organismului si toate substantele toxice otravitoare din organism, ii sufocau pur si simplu creierul si aparea acea stare de comă.

Era intr-adevar un caz disperat, ce sa-i mai faci si cu ce sa-l ajuti?

Intr-o doară, sublinez inca odata, intr-o doară, i-am zis sotiei, sa incerce sa-i dea  sucul Noni,  cu care, fiind lichid, ii putea umezi buzele, sau sa incerce putin cate putin, sa-i dea sa bea! Acestea fiind  spuse, am plecat (cat am putut de repede). Fac o paranteza:  Noni, acest suc natural, caci despre el este vorba, intrase de cateva zile in Romania.  Personal nu aveam experienta cu el, doar ceea ce stiam despre efectele sale „miraculoase”, din diverse surse, la care avusesem acces.

In acea seara , urma sa plec cu trenul de noapte, in Ardeal. (Imi luasem in serios activitatea MLM si plecam la Zalau, la o prietena , pe care urma sa o conving sa faca acesta activitate.)

Te intrebi poate, de ce iti mai dau si aceste amanunte. E  legat de subiectul de faţă, NONI.

S-a intamplat, ca tocmai in ziua aceea sa ma „pocneasca” o raceala, iar la mine, de obicei asta, incepea cu o durere serioasa de gât, ca si de asta data.Tocmai achizitionasem sucul Noni si am luat si eu o inghititura, si… NU MI-A VENIT SA CRED!… Stii vorba aceea : „mi-a luat durerea cu mana”? Asa am simtit si eu dupa 1-2 minute: ca “cineva” mi-a luat durerea cu mâna!

[fbls]

.Parea pur si simplu fantastic si parca de necrezut! Gandeste-te ca sunt medic si pana la varsta aceea, (44 ani), nu mai avusesem o astfel de experienta, desi practicam medicina naturista, homeopatia, etc. Am mai luat cateva inghitituri de Noni si mi-a disparut, in afara de durerea din gat si starea de curbatura. Din nou o sa-ti “traduc”, este vorba de durerea musculara care insoteste debutul unei raceli, cand pur si simplu, “te dor toate”! Am plecat fara probleme si am calatorit cu bine, pana la Zalau.

Cat despre domnul T.G. , cel cu situatia disperata, despre care ti-am vorbit mai inainte,  inca traieste si au trecut 11 ani de atunci. Dupa vreun  an, s-a operat de cataracta, a fost de mai multe ori la statiune , cu sotia, intre timp i s-a nascut primul nepotel, care are deja,  vreo 7-8 ani…Timp de 1 an si jumatate, a luat incontinuu Noni. Daca il intrerupea, se simtea rau. A meritata totusi! Ce zici?

Da-mi voie sa te intreb acum pe tine : daca ar fi  vorba de cineva aflat in stare disperata, foarte apropiat tie: mama, tata, bunica, bunicul, sora, fratele, sotia, sotul, prietena, prietenul, etc. si cineva ti-ar spune ca mai exista o sansa si asta se numeste NONI, ai folosi-o? Sa nu-mi raspunzi ca ai  nevoie mai intai, de medicina bazata pe dovezi sau de cine stie ce trialuri.

Eu mi-as fi dorit acest lucru pentru tatal meu, care a murit de ciroza, cand eu aveam doar 15 ani. Sa mai fi trait cateva luni, cativa ani. Ar fi fost nemaipomenit…

Asa ca daca cineva prin preajma ta este in impas, sa ai in vedere si sucul Noni Polinezian. Poate salva vieti si poate schimba vieti!

Foloseste-l si tu, cu toata increderea. Iti poate ajuta intreaga familie, “de la mic, la mare”.

Si-ti mai spun un secret. Daca ai un animalut de companie, pe care il iubesti, aminteste-ti neaparat sa-l ajuti si pe el dandu-i Noni. Merita! Ti-o spun, tot din experienta! (E un alt subiect.)

De acum, multa sanatate cu Noni, iti doresc si tie!

Cu drag,

Didi Galiceanu

P.S. 1 Acum suntem singura firma din tara, care are Noni  certificat OrganicP.S. 2 Stai sa-ti mai povestesc ceva simpatic, legat de domnul T.G.    La 1 luna si jumatate, dupa ce incepuse sa ia Noni, sotia m-a sunat sa-mi spuna ca sotul nu mai vorbeste cu ei. Stiind cat de grava era situatia, am tacut, gandindu-ma : „asta e, boala e prea grea si necrutatoare. Nu ai ce sa-i faci.” Taceam si nu mai ziceam  nimic la telefon. Atunci , doamna  intervine si ma linisteste .  „Aaaaa, nu  va speriati, sotul este bine, dar nu vorbeste cu noi, pentru ca e suparat ca nu-i dau sa manance! Stiti ca mi-ati recomandat sa-l tin la regim…”   Era in perioada Craciunului. Fiind cam frig, omul statea mai mult in bucatarie, unde era cald si pe unde trecea toata lumea sa manance. Iar lui ii revenise pofta de mancare si nu i se permitea  sa manance ca unui om normal! Nostim! Nu?