CU FIRMA LA BUDAPESTA feb.2012

In 24 feb pe la ora 13 am ajuns in Budapesta, frumosul oras de la Dunare, orasul cu poduri peste Dunare (vreo 11 la numar!).   Drumul de la Arad pana la Budapesta a fost usor.

 

Fac o paranteza:  de altfel si in tara s-a circulat bine  avand in vedere ca in urma cu doar doua saptamani, mai ales sudul-estul tarii (Braila), era sub nameti! Pe la Buzau, este adevarat ca am avut parte de imagini ca cele de prin Siberia sau Norvegia, vazute prin filme: adevarate tuneluri formate de zapada de pe marginile soselei care avea cativa metri.

Revin.  Prin urmare, am trecut foarte usor granita. Ce diferenta fata de anii trecuti!…  Uite o “bila alba”, pe care o putem da libertatii cucerite la Revolutie si intrarii in U.E.!

De la granita, am ajuns foarte repede la autostrada. E adevarat ca pana acolo, drumurile aratau mai prost ca in alti ani… O fi criza de vina?…

Insotiti de muzica latino (Una camisa nera), luata pe drum de la o benzinarie, am parcurs fara oprire si fara sa ne dam seama cum a trecut timpul, 2 ore si jumatate, pana la Budapesta.

Am avut totusi timp sa “remarc” parapetii inalti de pe marginea autostrazii si parazapezile adica “simtul de raspundere” cu care a fost construita aceasta autostrada. In timp ce autostrada “Soarelui “ de la noi, a fost aproape 1 luna de zile inchisa din cauza vremii nefavorabile, de parca atunci cand s-a construit, nu se stiau conditiile climatice din Baragan (unde de obicei iarna, ninge si viscoleste!).

Pe drum, temperatura din termometrul de la bordul masinii incepuse sa urce simtitor, la un moment dat, arata chiar 14 grade. Ne-am amintit ca vara trecuta, in luna iunie, in drum spre Sibenik, unde avea loc a zecea editie a Taberei de Vara Calivita, prin munti (Alpii Dinarici), aproape de destinatie, cand termometrul arata chiar 13 grade, ne gandeam “cu groaza”, ca sejurul va fi ratat. Insa, cum cu vremea nu te pui, am avut chiar, una dintre cele mai calde vacante (28 grade). Si marea a fost calda si in fiecare zi am innotat…

GPS-ul, si-a facut cu brio datoria, ducandu-ne direct la Hotel Intercontinental, unde 3 nopti vom fi cazati.  Am lasat masina in parcarea subterana si am avut noroc sa gasim un loc aproape de intrare si de usa ce comunica direct cu hotelul.

Ne-am inregistrat repede la receptie si foarte repede am si schimbat camera rezervata din Romania, de la etajul 4 si cu vederea spre un alt hotel de peste strada, cu o alta la etajul 8 si cu vederea la Dunare!…

Am urcat in camera si …uaaau! Intr-adevar, privelistea iti taia respiratia! Era ca si cand intregul perete cu fereastra, ar fi fost o diorama uriasa… Numai ca in acest caz, vedeai clar cum Dunarea curge, cum masinile, tramvaiele si vaporasele si barjele de pe Dunare, trec intr-un dute-vino.
Este o senzatie deosebita sa poti urmari permanent, o asemenea priveliste minunata, la un loc cu cetatea Buda, incarcata de istorie, ridicata deasupra celuilalt mal al Dunarii.

Am facut imediat pozele de rigoare, pentru a imortaliza imaginile deosebite!

Ne-am odihnit putin si in acest timp, eu am admirat cerul intr-o permanenta schimbare si zborul pescarusilor, pe care altfel, cand esti preocupat de grijile zilnice, nu prea ai timp sa-l remarci!

Pescarusii, multi la numar, au zburat toata dupa-amiaza, deasupra Dunarii. Parca se jucau si in orice caz se simteau bine si savurau clipele,  uneori zburand in spirala, in sens invers acelor de ceasornic. De cele mai multe ori, se lasau dusi de curent, in loc sa zboare impotriva lui, folosindu-se de puterea suplimentara pe care acesta le-o dadea. Cati dintre oameni fac acest lucru : sa se foloseasca de elementele naturii, aflate in jur, pentru a-si amplifica si simplifica actiunile si sa se bucure de fiecare clipa pe care le-a lasat-o Atotputernicul?

Cei mai multi sunt inflexibili si se inversuneaza sa mearga impotriva curentului, fara sa se schimbe, facand doar acele lucruri pe care le stiu deja, consumand in acest fel extrem de multa energie, fara sa mai apuce sa se bucure de viata.

I-am reamintit lui Cristi, in timp ce ne bucuram impreuna de privelistea deosebita ce ni se oferea, sa fie recunoscator pentru tot ce are si a realizat pana acum. De cele mai multe ori, suntem nemultumiti de ceea ce nu avem inca si uitam sa apreciem si sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja. In primul rand sa apreciezi daca esti sanatos si fara vreun handicap, daca poti citi, invata, afla pe diverse cai, lucruri care sa-ti deschida mintea, daca poti sa mergi pe picioarele tale, daca poti sa admiri cerul, o floare, daca te poti bucura de cei dragi, parinti , frati, prieteni etc. Apreciind ceea ce deja ai, Universul iti va da ocazii infinite, in care sa ai si alte lucruri pe care sa le apreciezi. Este Legea Atractiei, pe care eu sunt recunoscatoare ca am avut ocazia, prin filmul Secretul, sa o cunosc si din 2006, sa o aplic.

Cum sa nu fiu recunoscatoare, ca in urma cu 15 ani, sponsorii mei din Timisoara, s-au gandit si la noi si prin intermediul lor, am intalnit aceasta activitate? Dupa atatea meandre, viata mea a luat o alta directie, mai precisa si sigura. Am alt nivel de sanatate, de energie, ma pot bucura de copiii mei dragi.

Prin Cristi, al doilea copil al nostru, nascut  si datorita Calivita, pot retrai momente, pe care la Bogdan, baiatul mai mare, nu le-am putut “savura”.  Acum si eu si Marius (sotul), avem conditii si timp sa-l observam crescand si dezvoltandu-se. Cati parinti in ziua de azi pot sa se bucure de asa ceva? Oamenii nici macar nu mai fac copii, pentru ca nu isi permit!

Cu siguranta ca atat cartile  cat si filmele si CD-urile motivationale,  ne-au fost de ajutor, atat noua cat si copiilor nostri.

Pe la 5,30 am iesit in oras, pe faleza admirata deja, din camera.

Cristi s-a pozat cu unul dintre simbolurile orasului, un baietel (ca un spiridus) stand pe gardul falezei. Putin mai departe, am gasit un alt ansamblu statuar, reprezentand o femeie cu cainele sau. Genul acesta de statui, nostime, in marime naturala, le-am putut admira si in orase din  Cehia si Slovacia si in Germania si chiar in Mexic. De altfel, in oraselul langa care am trait cativa ani in Germania, un astfel de grup statuar, reprezentand  cateva “precupete discutand” in fata primariei, ne-a impresionat foarte tare, la primul nostru “contact” cu Occidentul. Cert este ca astfel de statui, sunt foarte cautate de turisti, sunt atinse, mangaiate, astfel ca, in anumite locuri, devin lucioase si mai decolorate, in dorinta acestora de a ramane cu o amintire cat mai apropiata de locurile vizitate.

Este nevoie doar de o idee, un pic de talent si sigur ceva bani, incat sa-i faci pe turisti sa aiba motive sa hoinareasca prin orasul tau, pentru a face fotografii!

Am remarcat curatenia de pe strazi. Doar pe la coltul strazilor, fiind ziua de colectare, asteptau materiale reciclabile : cartoane, bucati de lemn, mobila veche, etc. Era caldut si desi nu eram chia asa de gros imbracati, ne era cald. Strazile erau aglomerate si se auzeau voci in toate limbile, mai putin maghiara. Erau multi turisti si chiar straini  stabiliti in oras (cum am vazut si la Praga). Erau foarte multi greci, probabil criza din tara lor, i-a impins sa plece de acasa? Dar si francezi, italieni, nemti si asiatici.  Parca faţă de 2004, cand am venit prima data in Budapesta, tot cu Calivita, orasul  mi s-a parut mai  cosmopolit. Adevarul este ca Budapesta este un oras foarte frumos, linistit, civilizat, curat, care a stiut sa armonizeze istoria cu modernul. Mi-ar placea sa locuiesc aici, desi mi s-a parut destul de scump, fata de alti ani.

Am intrat intr-un magazin ciudat si interesant. Parca am fi intrat  direct in povestea Alis in Tara Minunilor, cu papusele sofisticat imbracate in culori pastelate, cu multe dantele, care pareau vii. Erau si multe pasari dintre care unele ciripeau zgomotos si diferite animalute. Auzeam si vedeam curgeri de apa (mici cascade) si plante de tot felul. Am vazut si o mica vrajitoare (buna), batrana si imbracata in dantele roz! Erau si oua, imbracate in margele si iepurasi de Pasti.

Ne-am mai plimbat inca putin si am admirat vreo  doua statui vii si am ascultat cred, pe un “concetatean” de-al nostru, cantand la mai multe pahare, umplute cu  cantitati diferite de apa, incat am putut asculta o “Ciocarlie”autentica (foarte interesant).

Am intrat apoi intr-o cofetarie (confiserie) la Gerbaud (hotel), somptuoasa, cu candelabre si mobila sculptata, grea, unde ne-am rasfatat cu niste prajituri “adevarate” cu multa ciocolata.

Eu si Marius am baut doua ceaiuri, iar Cristi un suc de portocale. Apoi am iesit, am mai facut niste poze cu o ultima gramajoara de zapada, care amintea de iarna care trecea si ne-am intors la hotel, nu inainte de a trece pe langa o trasura  “parcata” in fata hotelului nostru, cu doi cai albi frumosi si parfumati  specific si foarte “natural”.

In camera, am admirat frumoasa priveliste reprezentata de cetatea Buda cu Biblioteca si Podul cu Lanturi, luminate “a giorno”.

Ce diferenta intre celalalt Bal, din urma cu 8 ani de zile, cand ne cazasem undeva pe la periferia orasului, la un hotel de 3 stele, conform bugetului si de unde in noaptea de dupa bal, ca sa ajungem de la Hotel Marriot, unde a avut loc Balul, la hotelul nostru, am dat pe un taxi, cat pe  o noapte de cazarea la hotel!… Si acum, locuim la Intercontinental, hotelul vecin cu Marriot!…

Am adormit cu imaginea clasica a Budapestei luminata noaptea. M-am trezit peste noapte si am constatat ca dupa ora 24, se inchid luminile.

Pe maine, la Bal!