AFLA DE CE “TE DOARE” SUFERINTA CELOR DIN JUR SI VREI SA SALVEZI LUMEA

say noTi s-a intamplat si tie, de multe ori, sa fii neputincios in a-i refuza pe ceilalti? Ti s-a intamplat sa spui de multe ori DA, cand de fapt ti-ai fi dorit sa spui NU? Te „doare” pur si simplu, suferinta celorlati, suferinta necuvantatoarelor si a intregii planete? Ai vrea sa faci ceva, incat sa salvezi lumea?

 

Este bine sa faci pe plac celorlalti, dar sunt momente când prea exagerezi! Este bine sa fii agreabil, dar este bine si sa stii când sa spui NU.

Ca sa eviti suferinta de mai tarziu, a ta si mai ales a celor foarte dragi tie, ar fi cazul sa incepi sa spui NU. Invata sa te intelegi  si sa te iubesti si pe tine. De ce sa te lasi „folosit” pana la epuizare, poate chiar pana la disparitia fizica? Invata sa spui NU la timpul potrivit. In felul acesta, vei obtine nu doar respectul celorlalti, ci si respectul tau, fata de tine!

Am practicat homeopatia timp de 16 ani, pana am descoperit activitatea pe care o desfasor acum si despre care scriu pe site-ul www.caligali.ro  Daca ai auzit de vorba: „cui pe cui se scoate” sa stii ca aceasta, poate fi explicatia cea mai simpla, a homeopatiei.

Am sa-ti povestesc astazi, despre un remediu homeopat, uimitor si care m-a fascinat, pur si simplu. Cred ca si tu, vei „pati” la fel. Este un remediu, care, reprezinta si oglindeste, daca vrei, lumea moderna si toate trasaturile despre care ti-am vorbit la inceput. Sigur ca ar fi mai multe de spus, despre ce sunt remediile homeopate, cum se prepara ele, etc.  Nu intru in amanunte.Alternative-medicine-homeo

Vreau sa-ti „zugravesc” si sa ai o imagine, a tabloul fizic si psiho-emotional, al unui remediu, care este tot mai raspandit in jurul nostru. Este vorba de Carcinozinum. El reprezinta, asa-zisa, personalitate pre-canceroasa  fiind  preparat, chiar din tesut canceros, de san.

Ca sa eviti toate framantarile si neputinta pentru ca simti ca esti mai „altfel” si pentru ca sa obtii maximum, de la ACEASTA viata, iti poate fi de ajutor sa afli ce trasaturi caracteristice are aceasta personalitate:

      Trasaturi generale

  • Au sclere albastrui („albul” ochilor este mai albastru)
  • Au teama de cancer, grija pentru sanatate, teama de boala
  • Perioade indelungate de griji
  • Au teama de viitor si sunt prapastiosi
  • Au teama pentru ceilalti si sunt simpatetici
  • Simt nevoia sa controleze si au o personalitate rigida
  • Sunt pretentiosi si perfectionisti
  • Prezinta un istoric de furie suprimata si umilire.
  • Responsabilitate crescuta, mai ales in perioada copilariei
  • Foarte sensibil la reprimari, la grosolanie si in general, sensibili emotional.
  • Istoric in familie de dependente: alcool, tutun, medicamente, droguri, mancare, incluzand si obezitatea
  • Sufera de alergii alimentare, in special la gluten si lapte
  • Au dorinta crescuta pentru: ciocolata, cafea, dulciuri, fructe, lapte, carne, grasimi animale, unt, sau dimpotriva, aversiune pentru ele.
  • In familie parintii au fost dominatori, sau sotul sau altcineva apropiat, a fost abuziv.
  • Istoric familial de abuzuri sexuale, alcoolism, depresie, boli mentale, diabet, tuberculoza

Simptomele  mental-emotionale ale lui Carcinozinum

  • Dependenta de: cafea, tutun, ciocolata, etc.
  • Tulburari aparute dupa perioade de veghe (ingrijire bolnavi)
  • Probleme aparute dupa suprimarea furiei
  • Ambitie exagerata
  • Teama in legatura cu sanatatea proprie sau a celor dragi
  • Depresie profunda, tendinta la sinucidere, intr-o familie cu istoric de cancer
  • Dorinta de consolare
  • Dorinta de a calatori
  • Activitate sexuala timpurie sau folosirea drogurilor
  • Este pretentios si perfectionist si are:
  • Teama de a fi abandonat
  • Teama de cancer, SIDA, microbi
  • Teama de multime
  • Teama de caini, animale si/sau le iubeste exagerat
  • Teama de „dureri” emotionale
  • Teama de esec
  • Teama de  inaltime
  • Teama de medicamente, de spatii inguste( claustrofobie)
  • Simte ca nu e o persoana suficient de buna 
  • [fbls]
  • Se simte vinovat si crede ca de aceea are probleme de sanatate
  • Are un istoric de anorexie/bulimie
  • Istoric de: abuzuri, sexual sau psihic
  • A fost dominata de ceilalti
  • A avut perioade lungi de nefericire
  • Ii place sa danseze, sa citeasca, sa citeasca manuale medicale
  • Adora furtuna/ sau ii este frica de ea
  • Sufera de tulburare obsesiv-compulsiva
  • Este extrem de responsabil, are simtul datoriei exagerat, este loial
  • Nefericire indelungata, din cauza influentei negative a celorlalti
  • Mila de sine sau dimpotriva, isi intorc agresivitatea catre interior
  • O timiditate extrema in copilarie
  • Este simpatetic
  • Are un simt al datoriei exagerat, cu sacrificiu de sine

    Simptome generale:

  • Ameliorare la malul marii, oceanului
  • Se simte bine in aer liber si cand face exercitii
  • Poate suferi de oboseala cronica
  • Insomnie cronica (si in copilarie)
  • Eczeme la copil, sau adult
  • Ii place soarele
  • Are multe pete cafenii sau rosietice(vasculare), pe tot corpul, in general, are o culoare a pielii, mai inchisa, fara sa fie legata de originea rasiala

Alimente preferate:

  • Fructe de padure
  • Unt
  • Ciocolata
  • Oua
  • Fructe, sau poate avea aversiune
  • Inghetata
  • Cartofi
  • Supe
  • Afumaturi, salamuri, hot-dogs

Iata care sunt trasaturile copilului Carcinozinum:

  • Are si el sclere albastrui („albul” ochilor, mai albastru)
  • Par exagerat pe brate si picioare
  • Teama si adoarme greu noaptea
  • Este hiperactiv, hiperenergic, nu are stare
  • Dimpotriva poate fi slabit si letargic
  • Dorinta exagerata pentru: carne grasa, unt, dulciuri, sare, oua, ciocolata
  • Aversiune pentru fructe si alergie la lapte
  • Are frecvent febra f. mare
  • Doarme cu genunchii la piept, f. ghemuit
  • Iubeste dansul si muzica
  • Este incapatanat si temperamental
  • Extrem de sensibil la mustrari
  • Face rinite alergice frecvente
  • Are ticuri bizare faciale sau ale intregului corp
  • Are comportament compulsiv
  • Exista un istoric familial, de pneumonii si tuse convulsiva

Iti suna oare cunoscut ce iti voi spune acum? Parintii joaca un rol important în aparitia tipologiei Carcinosinum.

Sunt doua tipuri de modele comportamentale excesive, ale parintilor:

1) Unul sau ambii parinti sunt excesivi de anxiosi, îsi doboara copilul cu supra-protectie si nu îl lasa sa-si dezvolte apararea naturala în fata pericolelor de orice fel. Acesta include domeniul medical (îi fac 1000 de vaccinuri, la orice simptom cât de mic alearga la medic si încep cele mai puternice tratamente), dar si în alte domenii ale vietii (nu-l lasa sa se joace cu animale, cu alti copii, sa mearga pe bicicleta sau sa alerge prin parc). Copiii se îmbolnavesc la cel mai mic contact cu un agent patogen sau se îmbolnavesc la cel mai mic conflict emotional.

Frustrated-parent2) Sau este vorba de parinti care cer foarte mult de la copiii lor (sau ii sprijina excesiv). Pe plan intelectual, copiii sunt fortati sa-si asume mai multe responsabilitati decât ar trebui, de exemplu sa ingrijeasca de frati mai mici; camerele lor trebuie sa fie perfect în ordine. Cel mai dezastruos este faptul ca parintii interactioneaza în contactele cu altii copii si stabilesc cu cine se poate întâlni si cu cine nu. Orice agresivitate sanatoasa este împiedicata din fasa (un copil are dreptul sa fie furios!!), copilului i se cere un comportament matur, non-violent (care nu se gaseste nici macar la multi adulti). Uneori acesti copii sunt încurajati sa se pârasca, sa fie turnatori. Sunt copii de care parintii sunt mândrii, care se poarta cum trebuie, sunt usor de crescut, ordonati (neobisnuit pentru un copil), prudenti, sociabili, care îsi îngrijesc totdeauna animalele, copii foarte pozitivi, care nu se revolta împotriva lumii adultilor ci functioneaza la perfectie în ea.

[fbls]

Ei, ce zici de toate aceste „detalii”? Banuiesc ca deja, te-ai recunoscut pe tine, sau persoane apropiate tie, „printre” caracteristici! Au fost vremuri cand ti se spunea si tie “Maica Tereza”? Mie ani la rand mi s-a spus asa.

Ti-am scris despre Carcinozinum, pentru ca e posibil sa te ajute sa te intelegi mai bine. Ma gandesc ca vazandu-te in aceasta oglinda, vei sti sa alegi mai bine, ce este bun pentru tine.

Am  ceva experienta de viata.

In 1998, la Conferinta ANATECOR, de la Arad, am prezentat, ca medic homeopat, acest remediu. Am dorit sa-l fac cunoscut, colegilor si prietenilor terapeuti, pe care ii stiam la acea vreme. De ce?  Pentru ca tabloul acesta se potrivea perfect, terapeutilor, vindecatorilor de tot felul, din jurul meu. Multi dintre cei care erau in sala, la ora aceea, la Arad, astazi nu mai sunt printre noi. De ce credeti ca au murit?…

Lucrul acesta ramane valabil si astazi. Suntem inconjurati pretutindeni, de cei care vor sa „salveze lumea” si fac acest lucru cu dedicare extrema si „din suflet”.  Sunt terapeuti, maseuri, reflexoterapeuti, practicanti ai atator alte tehnici de vindecare. Este extraordinar, insa foarte multi uita de ei, in acest proces. Si cand uiti de tine si te sacrifici pentru ceilalti, cand „tragi de tine” pentru ca sa iasa totul perfect si cand ierti pe toata lume si mai putin pe tine, vei suporta si consecintele…

Carcinozinum, adica personalitatea pre-canceroasa, ar putea sa faca cancer, dar acest lucru nu este obligatoriu! Se intampla doar cand exagerezi cu atitudinea auto-distructiva si cand nu iti schimbi imaginea de sine, incat sa faci si pentru tine niste lucruri, inainte de a fi prea tarziu.

In ultimul timp, am observat, un fel de auto-aparare, de incercare maxima de protectie personala, a acestui tip constitutional, prin aderarea la diverse miscari, grupuri de interese, in care se vorbeste dar se si fac lucruri pentru sanatate: sport, auto-tratamente neconventionale, puterea atitudinii, a gandirii pozitive, dezvoltare personala. Cate persoane cunosti si tu, care au inceput sa faca miscare, sa partcipe la maraton, sa dansesze salsa, sa devina naturisti, vegani, sa isi schimbe atitudinea si sa se dezvolte personal? Si parintii din ziua de azi se schimba, au aparut diverse site-uri, grupuri, cu ajutorul carora tinerii parinti vor sa-si creasca copiii altfel.

Fii fara teama! Opreste-te putin, trage aer in piept si gandeste-te si la tine!Value Yourself Inspire Yourself

Apreciaza-ti valoarea!

Imagineaza-ti cum ar fi, ca de acum incolo, sa-ti traiesti propria viata si nu pe a celorlati?

De fapt, asa cum ai citit mai sus, nu cancerul este cauza. Fiecare dintre noi, la un moment dat avem un numar de celule canceroase, pe care organismul, prin intelepciunea sa, stie sa le „gestioneze”. Doar ca de multe ori, lipsiti de inspiratie, ii „punem bete in roate” si  ii subminam actiunile, in loc sa-l ajutam .

De fapt, problema, nu este cancerul in sine, ci credintele legate de cancer. Ca este o boala incurabila. Cand cineva afla acest diagnostic, in loc sa-si mobilizeze toate fortele, in loc sa constientizeze ca are de schimbat ceva, aproape singurele lucruri pe care le face, este sa repete si iar sa repete niste analize, care mai de care mai agresive si mai sofisticate.Toate cu gandul secret, ca poate a fost o greseala. In loc sa-si schimbe gandurile, oamenii devin din ce in ce mai disperati si deprimati , iar aceste stari, ii imbolnavesc si mai tare.

Femeile care cad în această cursă a morții încep o lungă și înspăimântătoare cură cu tratamente chirurgicale,  chimioterapie și radioterapie care le otrăvește corpurile și din care ies mutilate și distruse psihic. Cele care nu mor și reușesc să supraviețuiască se consideră că ”au învins boala”, cand de fapt, constitutia, psihicul si atitudinea lor au fost mai puternice si mai mult ca sigur, au avut inspiratia sa urmeze si alte tratamente, naturale.

Fii fara teama, nu este obligatoriu sa faci cancer, chiar daca te-ai recunoscut in trasaturile acestui remediu homeopat. Si in orice imprejurare, opreste-te putin, trage aer in piept si gandeste-te si la tine!

Constientizarea este primul pas catre vindecare. Totul tine de tine!

Sigur ca toata viata vei vedea ce este de vazut, vei auzi ce este de auzit si subconstientul tau, va sti sa aleaga cu grija ce este mai bine pentru tine. Totusi, cand devii constient, stii si simti cum merita sa alegi sa-ti traiesti viata.

Imagineaza-ti cum ar fi, ca de acum incolo, sa-ti traiesti propria viata si nu pe a celorlati?

Fii flexibil, fara sa mai fii atat de perfectionist. Cauta activitati in care, in timp ce ii ajuti pe ceilalti, te ajuti si pe tine. Asa cum este CaliVita, cea despre care se vorbeste pe acest site. Cauta o activitate care are legatura cu sanatatea, in care cu cat te implici mai mult, cu atat poti sa fii mai sanatos. O activitate in care scapi de griji, ai libertate, nu ai de ce sa fii si sa te simti umilit, ci dimpotriva, activitatea iti este recunoscuta si poti sa faci tot binele din lume. Castigi si timp mai mult pentru tine, pentru sufletul tau, pentru miscare, excursii, etc. Pentru ca „predai stafeta”, mai departe, fara sa iei pe umerii tai, toata suferinta lumii. Foloseste-te de un principiu extraordinar: WIN-WIN, conform caruia, toata lumea are de castigat.

Salveaza-te mai intai pe tine si apoi vei vedea ca incet, incet, urmandu-ti exemplul, se salveaza si ceilalti si in acest fel intreaga planeta!Lets_Save_the_World_CV

Si decat sa o faci de unul singur, mai bine sa o facem impreuna!

Daca ti-a placut ce ai auzit astazi, da te rog, LIKE.

Daca ai prieteni care ar fi interesati de subiect, da te rog, SHARE.

Impartaseste te rog din experienta ta cu noi, spune-ti parearea si da un comment.

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

 

 

CARCINOZINUM SAU PERSONALITATEA PRE-CANCEROASA

Carcinozinum, este un remediu homeopat foarte important si reprezinta, asa-zisa, personalitate pre-canceroasa  fiind  preparat, chiar din tesut canceros, de san.

Am gasit pe mai multe site-uri, materialul urmator, despre el. Cred ca sursa originala, este cea mentionata in finalul randurilor acestea.

“Este bine sa faci pe plac celorlalti, dar sunt momente când acest comportament te poate epuiza. Este bine sa fii agreabil, dar este bine si sa stii când sa spui NU. Sa spui NU, cu respect de sine. Probabil ca de multe ori ati spus DA, atunci când de fapt ati fi vrut sa spuneti NU. Fiecare dintre noi a încercat sa îndeplineasca dorinta altei persoane, pentru ca nu vroia sa-i raneasca sentimentele sau sa creeze discutii ori sa apara ca fiind rau. Când aveti nevoie sa spuneti NU, dar nu o faceti, sunt multe stari emotionale care va afecteaza. De regula, resimtiti o forma de mânie, sau dezgust sau enervare si cele mai multe dintre aceste emotii sunt directionate catre voi însiva. Sa fii agreabil si cooperant si prietenos este bine, atâta timp cât te poti mentine într-o stare de stabilitate emotionala. Daca spui prea multe DA-uri pierzi teren pe partea de bine personal. De prea multe ori oamenii cauta un tratament preferential având o atitudine ca „li se cuvine”. Fara sa ia în seama nevoile pe care le aveti, oamenii se centreaza pe propriile lor dorinte si nevoi. Când spuneti DA prea mult, îi încurajati pe acesti oameni sa continue aceasta preocupare de sine excesiva. Oamenii care aleg sa nu spuna NU încearca sa evite disconfortul care urmeaza dupa ce refuzi pe cineva. Când devine evident ca aveti prioritati sau preferinte diferite de ale celorlalti, este posibil sa apara o tensiune sau un mic conflict. Conflictul nu este de dorit sau distractiv, dar este inevitabil. Multi oameni maturi stiu ca acest conflict, precum si rezultatele sale nu sunt chiar atât de ucigatoare pentru o relatie, de multe ori chiar poate îmbunatati cooperarea partilor implicate, care devin mai atente la deosebirile inevitabile dintre oameni. Este bine sa-i servesti pe ceilalti. Bunatatea si amabilitatea sunt trasaturi nobile. Pentru cresterea unei relatii este esentiala cooperarea între oameni. Dar daca le permiteti oamenilor care nu gândesc dincolo de ei însisi sa va foloseasca, va dauneaza si voua si acelor oameni. Când spuneti NU la timpul potrivit, îi faceti pe ceilalti sa va respecte propria demnitate.

Parintii joaca un rol important în aparitia tipologiei Carcinosinum.

Sunt doua tipuri de modele comportamentale parentale excesive:

1) unul sau ambii parinti sunt excesivi de anxiosi, îsi doboara copilul cu supra-protectie si nu îl lasa sa-si dezvolte apararea naturala în fata pericolelor de orice fel. Acesta include domeniul medical (îi fac 1000 de vaccinuri, la orice simptom cât de mic alearga la medic si încep cele mai puternice tratamente), dar si în alte domenii ale vietii (nu-l lasa sa se joace cu animale, cu alti copii, sa mearga pe bicicleta sau sa alerge prin parc). Copii se îmbolnavesc la cel mai mic contact cu un agent patogen sau se îmbolnavesc la cel mai mic conflict emotional.

2) sau sunt parinti care cer foarte mult de la copii lor (si le dau mult prea mult sprijin). Pe plan intelectual, copii sunt fortati sa-si asume mai multe responsabilitati decât ar trebui, camerele lor trebuie sa fie perfect în ordine. Cel mai dezastruos este faptul ca parintii interactioneaza în contactele cu altii copii si stabilesc cu cine se poate întâlni si cu cine nu. Orice agresivitate sanatoasa este împiedicata din fasa (un copil are dreptul sa fie furios!!), copilului i se cere un comportament matur, non-violent (care nu se gaseste nici macar la multi adulti). Uneori acesti copii sunt încurajati sa se pârasca, sa fie turnatori. Sunt copii de care parintii sunt mândrii, care se poarta cum trebuie, sunt usor de crescut, ordonati (neobisnuit pentru un copil), prudenti, sociabili, care îsi îngrijesc totdeauna animalele, copii foarte pozitivi, care nu se revolta împotriva lumii adultilor ci functioneaza la perfectie în ea.

Ce profit are un om atunci când câstiga lumea, dar îsi pierde sufletul? Oare corpul manifesta sub forma cancerului ceva pe care persoana nu îndrazneste sa exprime? Boala corpului pare a fi încercarea sufletului de a se salva. Cineva care se îmbolnaveste de cancer nu si-a trait propria viata, ci pe a altcuiva si a pierdut speranta de a-si mai trai propria viata. Dorinta de a-si trai viata se muta în interiorul corpului, în umbra corpului, într-o conglomerare de celule aflate sub o presiune imensa, care creste, se dezvolta si pe care profesionistii o numesc tumora. Tumora este energie vitala netraita, pentru ca a o trai înseamna ca persoana ar fi fost rea (asa, toata „rautatea” interioara a persoanei se transfera acestei tumori, care devine „rea”). Celulele canceroase reprezinta mai adevarat individualitatea persoanei, decât restul fiintei sale care, din motive inteligente si inteligibile, si-a tradat propriul suflet. Un pacient cu cancer trebuie sa înteleaga faptul ca pentru propria sa vindecare, nu trebuie sa se concentreze numai pe supravietuirea fizica ci pe adevarata substanta a vietii, a sufletului sau, pe armonia interioara care sta la baza potentialei sale sanatati. Trebuie sa devina sensibil la propriile nevoi individuale, la prioritatile si placerile sale, trebuie sa înceapa sa le respecte, sa-si exprime aceste nevoi, chiar daca judecata colectiva îi spune ca este rau daca face asa. Celulele canceroase reprezinta adevaratul „eu” din persoana, atunci când restul organismului si-a tradat sufletul. Celulele canceroase sunt ultima rezistenta a organismului în efortul de a-si exprima sufletul, de a da un sens vietii. De ce sa avem prejudecati împotriva celulelor canceroase, ca sunt primitive, nediferentiate si rapid reproductive? Ele se poarta la fel ca fiintele umane, care sunt neglijate si care au învatat sa atraga atentia într-un mod nesabuit. Le lipseste simtul de consideratie si simtul proportiilor, împing în toate directiile pentru a-si mari spatiul vital, traiesc într-un fel de izolare si lipsa de relationare cu ceilalti o viata fara nici un fel de substanta (gânditi-va la miile de adolescenti rebeli si revoltati!). De aceea este foarte usor sa li se puna eticheta de „rau” si sa încerci sa-i eradichezi (la fel cum celulele canceroase sunt eradicate cu forta). Cea mai profunda nevoie a sufletului este cea de exprimare de sine, în ciuda tuturor dorintelor contrarii, a insistentei pe auto-disciplina sau a nevoi de a fi aprobat, într-o forma a existentei care nu este adevaratul „eu”. Un om îsi tradeaza sufletul pentru ca este mai putin dureros si înfricosator sa o faca decât sa-si stabileasca si manifeste propriile convingeri, cu riscul de a-i ofensa pe cei de a caror protectie si iubire depinde.

Principalele indicatii pentru Carcinosinum sunt:

sensibilitate – persoane foarte sensibile, sentimentale, romantice, carora le plac luminile blânde, lumânarile, muzica si împrejurarile romantice
perfectionism – persoane pentru care lucrurile nu sunt suficient de bune; acest lucru are de-a face frecvent cu educatia lor, de regula foarte severa. La Carcinosinum vom gasi deseori un istoric de parinti dominatori, care cer foarte multe de la copii, de parteneri dominatori, sau de prea multa responsabilitate de la o vârsta frageda (copii carora le moare un parinte si-i preiau rolul).
persoane cu un control de sine foarte puternic, persoane care stiu sa tina secrete si lucruri importante nespuse, persoane închise în sine, care îsi întorc agresivitatea catre interior si sufera de alergii, insomnie si uneori, cancer.
încearca sa fie perfecti, sunt foarte iertatori cu ceilalti oameni, dar nu si cu ei însisi. Oamenii care au nevoie de Carcinosinum sunt tipicari, perfectionisti, mai ales la munca, cu tot ceea ce fac ei, din cauza nesigurantei interioare si a dorintei de a fi perfecti. Sunt tipicari, pentru ca nu vor sa fie criticati. Se simt criticati pentru orice nimic, de aceea au nevoia de a fi perfecti. Dar cu propriile haine sau acasa pot fi mai neglijenti (daca nu este nimeni sa-i observe si sa-i critice).
empatici, anxietate pentru alte persoane, foarte afectivi – sunt foarte sensibili nu numai la suferintele oamenilor din jur, ci si la suferintele animalelor si ale planetei în întregime. Pot sa fie atât de deschisi si empatici, pâna la nivel de clarviziune si intuitie. Din aceasta cauza, devin extrem de anxiosi pentru cei din jur si apar serie de frici si scenarii imaginare terifiante.
sensibili la critica, admonestare, pot sa plânga foarte usor daca sunt certati. Sensibilitatea la admonestare apare la 70% dintre copii, care nu suporta ca cineva sa-i certe sau sa tipe la ei. Copiii se simt facuti bucati sufleteste. La adulti, apare o induratie compensatorie si o apararea care se simte sub forma iritabilitatii la cea mai mica ofensa, intolerantei la contrazicere si a unei aversiuni la consolare.
anticipare, afectiuni anticipative (mereu se teme ca se va întâmpla ceva rau sau se teme de ce va urma).
iubeste dansul, adora sa danseze.
iubeste animalele, sa le îngrijeasca si sa le vada.
dorinta de calatorie.
simt al datoriei exagerat, are sentimente de vinovatie prea puternice (îsi reproseaza prea multe); senzatie ca este un martir, un tap ispasitor; se sacrifica pe sine pentru ceilalti
încapatânare, se agraveaza la contrazicere, copii înapoiati, cu probleme, cu retard mental
este vesel în timpul unei furtuni (o eliberare cathartica de energie)
copii agitati, nelinistiti, cu tendinta de a distruge lucruri, cu izbucniri destructive. Neascultare, refuz al controlului parental; ticuri – îsi manânca unghiile. Refuzul acceptarii autoritatii.
încetosare, senzatie de plutire – lipsa de interes, aversiune fata de conversatie, fac un efort pentru a gândi, iritabili din cauza ca uita amanunte si le este foarte greu sa se concentreze.
ticuri – bizare, stranii – de la batut darabana cu degetele, pâna la clipit din ochi, grimase si altele.
indicat în istoric familial de cancer, diabet, tuberculoza sau istoric personal de control parental excesiv în copilarie, frici sau stari de nefericire prelungite (copil care se simte neglijat, disperat, neiubit sau nedorit de parinti).

Personalitatea precanceroasa – apare mai frecvent la cei care nu stiu sa spuna NU, nici în copilarie, nici mai târziu, sau care aleg sa nu spuna NU – de teama, din dorinta de a le face pe plac celorlalti sau din alte considerente. Lucrul cel mai important pentru o fiinta umana este sa se simta confortabil cu circumstantele în care traieste, pe care sa le organizeze în concordanta cu propriile nevoi sufletesti. Adica sa-si traiasca adevarul interior.”

Sursa material: http://www.homeopatie-soescu.ro/articolsapta2.html

 

AFLA POVESTEA INCREDIBILA A ACESTEI FEMEI, CARE A AJUNS DIN MENAJERA, MANAGER DE SUCCES !

Recipie-for-succesDaca esti printre cei care stiu ca pot mai mult si au cautat si inca mai cauta solutii pe care sa le aplice, incat sa-si schimbe viata, iti voi arata in acest articol, cum sa-ti schimbi in bine situatia, cu 180 de grade. Nu este vorba despre o formula secreta, accesibila doar unora, ci despre o cale pe care mii si mii de oameni au urmat-o si o urmeaza  cu succes. Vei afla cum sa traiesti bine si mai mult decat confortabil, sa fii fericit(a), iar acest lucru sa depinda numai si numai de tine, pentru ca esti capabil(a) de asta!                                                               Povestea este una adevarata. Esti pregatit(a) sa o asculti?

 

In urma cu 20 de ani, dupa Revolutie, asa cum toata lumea stie, ma saturasem si eu, cum spune o vorba veche: sa mai „trag mâța de coada” in Romania. Eram medic, abia terminasem stagiatura si naveta in conditii neplacute, eram casatorita si aveam un baietel de 6 ani. De comun acord cu sotul meu, am hotarat sa ne facem un rost in Germania. Am luat aceasta hotarare fara sa ma gandesc prea mult. Toata adolescenta si in facultate, fusesem fascinata de o verisoara care emigrase in Germania si apoi in Australia.Stiam deja, „cum este”!

Mai intai a plecat sotul intr-o „excursie”, din care bineinteles, nu s-a mai intors si dupa vreo 8 luni de zile, am primit si eu „chemare”, adica invitatia din partea unei familii din Germania.

Nu-ti spun de emotiile pe care le-am avut, de cozile de la ambasada, la care am stat de mai multe ori. Pe vremea aceea nu se pleca usor si nici cu contract de munca, ca acum.

Berlin-hauptbahnhofIn fine, intr-un inceput de octombrie 1991, vad parca si acum, coboram din tren, pe peronul din HauptBahnhof  (Gara Principala) din Berlin, unde ne asteptau dupa un drum lung de 3 zile, pe mine si pe baiatul cel mare, care avea pe atunci numai 6 ani, sotul meu si un prieten german, Klaus care ne-a ajutat, la fel ca si altii de acolo…

Nu-ti mai retin atentia cu alte amanunte, doar ca in cei aproape 3 ani cat am stat in Germania, eu am gasit cu greu de munca. Pentru ca aveam nevoie de bani, am facut curatenie la 3 familii si intr-un salon de frizerie. Am fost menajera , Housekeeper(Putzfrau cum zic nemtii!) La fel, am plantat si cules, o delicatesa culinara ce se numeste sparanghel. Acum pot sa-ti povestesc multe despre sparanghel! Intre timp, cand nu munceam, ca medic homeopat,  imi tratam familia si prietenii cu remedii homeopate.

Hai sa auzi chiar o intamplare amuzanta, in legatura cu asta.  O discutie intre prietena mea Elke si gazda noastra, Detlev.

  • Elke: Didi este o foarte buna doctorita ! (tocmai o ajutasem sa scape de o raceala)
  • Detlev : Dar Didi este si o foarte buna culegatoare de sparanghel ! (incepuse campania la sparanghel)                                                                                                 [fbls]

Vezi tu, cat de important este sa dai 100% in tot ceea ce faci, indiferent de ceea ce faci?…Pentru ca, oricum, fiecare intelege lucrurile din punctul lui de vedere!…

In fine, dupa aproape 3 ani, am fost nevoiti sa ne intoarcem urgent  in Romania. Am simtit atunci, ca traiesc o adevarata drama, cu vise si sperante naruite intr-o clipa. Aproape 6 luni, am suferit crunt si nu am mai fost buna de nimic. Dar am invatat ceva, din experienta germana: ca merita sa ai grija de tine si de sanatatea ta in mod natural, sa faci miscare, sa iti asumi responsabilitatea si sa traiesti pe cont propriu;  ca nici o munca nu e rusinoasa cand iti asigura un trai decent si ca merita sa dai 100% in ceea ce faci, indiferent ce faci. Asa ca, intr-un final, m-am „mobilizat” si am deschis un cabinet privat de homeopatie (primul din Braila). Intre timp m-am reangajat la „stat”si de dimineata pana seara, munceam si dadeam tot ce aveam mai bun din mine, in speranta ca ceva, ceva, se va schimba.

Cativa ani am facut asta, aveam satisfactii profesionale deosebite, dar eram stresata, obosita, profitul din afacerea proprie era ridicol si n-aveam timp, n-aveam bani, n-aveam energie.  Cautasem si descoperisem cateva tehnici de auto tratament : cristaloterapie, Tehnica radianta (Real Reiki), Autocontrolul lui Dan Seracu si organizasem cu specialisti in domeniu, diverse cursuri pentru pacientii cabinetului. Sotul meu s-a ocupat si de organizarea catorva Tabere ecologice la Campulung Moldovenesc (printre primele tabere de dezvoltare personala din Romania), impreuna cu Lidia Birsan Si Bebe Stratulat. In tabere, printre invitati s-au numarat regretatul Dan Seracu, Valentina Girlea, Aurora Inoan. Tot din tabere, il stiu si pe Liviu Pasat, care era pe atunci aproape un copil.

De ce iti spun toate astea?  Pentru ca cel mai tare ma durea si atunci, ca si acum,  faptul ca intalneam foarte multe persoane care aveau preocupari pentru dezvoltare personala si spirituala dar nu-si permiteau sa plateasca cursuri, sa-si cumpere carti, sa vina in tabara. De ce?  Pentru ca nu aveau bani. Dar nici nu vroiau sa faca si altceva.

Eu incepusem sa-mi permit lucrurile astea, pentru ca aveam si o activitate in afara serviciului. Cunosti si tu pe cineva care se plange ca nu are bani, dar nu face nimic altceva?

Sigla calivitaCam acestea erau pe scurt, imprejurarile in care in viata mea a aparut oportunitatea CaliVita. Tocmai de la Timisoara, prietenul din copilarie al fratelui meu,  mi-a facut cel mai mare bine. M-a intrebat daca m-ar interesa produsele naturale ale firmei CaliVita si daca as dori sa le recomand. Ca medic, cativa ani de zile, am „testat” produsele.  Abia cand m-am convins de calitatea si eficienta lor, nu am mai stat pe ganduri si m-am implicat serios si in afacere!

Dar, cum toata lumea stie, timpul trece foarte repede. Vorba aceea, important este sa treaca cu folos. Nu mi-a placut vreodata sa „vand” si cu toate acestea, la ora actuala generez vanzari mari la CaliVita, luna de luna. Iti spun sincer: nu m-am dat niciodata in vant sa folosesc vreo tehnica de vanzari.  Ani la rand, pur si simplu am recomandat sincer produsele si am crezut din toata inima in ele, pentru ca le-am simtit efectul pe pielea mea, am vazut efectul la prieteni, rude si pacienti.  Am inteles ca recomandand aceste produse, puteam sa ajut pur si simplu oamenii sa ramana sanatosi. Banii au venit ca o consecinta a acestui lucru.

De curand insa am inceput sa studiez mai atent fenomenul vanzarilor. Este necesar acest lucru, pentru ca pe piata a aparut concurenta, care foloseste astfel de tehnici si este important sa fii pus la punct in toate. Drept dovada, cred ca ai remarcat ca am folosit un titlu incitant pentru articolul acesta! Articolul s-ar fi putut numi mai simplu: DUPA 20 DE ANI.

Foarte multi se intreaba daca este buna si pentru ei o astfel de activitate, sau daca asa ceva, (MLM-ul, in speta) functioneaza. Asa cum am scris in acest articol si in altele de pe www.caligali.roFUNCTIONEAZA fratilor!!!

 Si e singurul loc in care FUNCTIONEAZA pe propriile puteri si cu mai putina bataie de cap.  Tine numai si numai de tine sa reusesti, iar lucrurile sunt mai putin complicate, decat intr-o afacere clasica.

Berlin CV 1De ce ti-am povestit despre perioada germana din viata mea? Ca sa-ti mai dau un argument, ca aceasta afacere functioneaza! Pentru ca dupa 20 de ani, pe 1 februarie, 2014, reveneam la Berlin, la Balul CaliVita.  De data aceasta, pentru a primi recunoasterea in activitatea CaliVita, in care sunt implicata serios, de multi ani.  Am revenit, intr-una din cele mai luxoase locatii, din centrul capitalei germane, chiar langa Poarta Brandenburg Am revenit, ca sa mi se spuna ca sunt LEGENDA VIE!CaliVita-Legend

[fbls]

CaliVita Ball BerlinTi-am spus aceasta Poveste adevarata:

  • Pentru ca sa stii ca foarte aproape de tine exista o sansa de care poti sa profiti;
  •  Pentru ca sa eviti prea multe tatonari si incercari nereusite;
  •  Pentru ca sa eviti sa-ti risti banii, pe care ii obtii cu greu, sau pe care, cineva care tine la tine, se sacrifica sa  ti-i dea;
  • Pentru ca sa ai banii cu care sa-ti platesti facturile si ratele la banci;
  •  Pentru ca daca vrei sa ramai sanatos,  poti sa o faci in timp ce muncesti pentru tine, pentru binele tau si al familiei tale si chiar mai mult de atat;
  •  Pentru ca in timp ce castigi bani, poti sa ii ajuti si pe altii sa castige bani si sa fie sanatosi, creand o comunitate optimista si care vrea mai mult de la viata;
  • [fbls]

Iti propun mai intai sa-ti arunci privirea si sa analizezi cu atentie oferta  si AFACEREA CALIVITA. De peste 20 de ani, firma CaliVita promoveaza numai produse pentru intretinerea sanatatii si pentru ca sa te simti si sa arati bine, indiferent de trecerea anilor.

Crezi ca nu gasesti pe nimeni interesat de asa ceva?                                                      Sau poate ca tu stii doar oameni care vor sa imbatraneasca repede, sa se imbolnaveasca si sa arate rau?
Este vorba despre o activitate care este asa cum spune  Robert Kiyosaki in  cartea sa Scoala de Afaceri:

„Un sistem de marketing în rețea – un sistem pe care eu îl denumesc deseori franciză personală sau o mare rețea invizibilă de afaceri – este, după parerea mea, o modalitate extrem de democratică de a strânge o avere. Sistemul este deschis oricărui om ce are determinare și perseverența. Acest gen de sistem nu ține cont de: ce facultate ai urmat, dacă ai urmat vreuna, câti bani câștigi acum, rasă, sex sau înfățișare, cine îți sunt parinții sau dacă ești popular. Majoritatea companiilor de marketing în rețea sunt interesate, în primul rând, de cât ești dispus să înveți, să te schimbi și să te dezvolți, și dacă ai puterea să reziști și la bune, și la rele, în timp ce înveți să devii proprietarul unei afaceri.”

Analizeaza oferta CaliVita, pentru ca in final sa iei o decizie in cunostinta de cauza.

Pentru ca de acum incolo, viata ta sa se transforme total in bine, asa cum mi s-a intamplat intr-un mod incredibil si mie.

Ce poti pierde daca nu alegi Afacerea CaliVita?

  •  Sansa de a deveni cea mai buna versiune a ta, de a te cunoaste mai bine si de a fi stapanul propriei sanatati, pe toate planurile (inclusiv financiar).
  • O experienta unica, in care dobandesti, aproape fara sa vrei, o atitudine de invingator
  • Sansa de a cunoaste oameni si locuri noi, pe acesta frumoasa planeta, numita Pamant
  • Sansa de a fi altruist si de a impartasi cu cat mai multi oameni idealuri aproape utopice si care pot deveni realitate: sanatate, bani, munca inteligenta si cinstita, prieteni, timp liber, excursii, recunoasterea propriei munci.
  • Sansa de a lucra cu oameni cu experienta si care vor sa te ajute sa te dezvolti si sunt interesati ca tu sa te dezvolti.
  • Sansa de a avea mereu constiinta impacata, pentru ca recomanzi produse atat de bune, incat uneori ramai mut de uimire cand vezi rezultatele incredibile pe care le au.
  • Sansa de a te dezvolta personal, in timp ce castigi bani si de a te bucura gratuit de instruire, sau la preturi foarte accesibile

Numai de alegerea ta depinde sa ai acces la toate acestea!

Numai de alegerea ta depinde sa ramai doar sa visezi ca ar fi frumos si pentru tine, dar tu esti mai altfel…

Schimba te rog continuarea si intreaba-te mai bine, „CUM sa fac sa ma bucur si eu de toate acestea”?

Daca eu am putut sa-mi schimb viata, intr-un fel aproape incredibil si alaturi de mine inca multi alti colegi din tara si din toata Europa, tu ce mai astepti?

Alege si actioneaza intelept ACUM!  

PENTRU CA MERITA SI MERITI SI TU O VIATA FRUMOASA! Si exista o cale viabila pe care multi o folosesc deja.

Contacteaza persoana care ti-a adus la cunostinta oportunitatea CaliVita, inscrie-te la CaliVita si schimba-ti viata cat nu e prea tarziu!                                                          Devino si tu LEGENDA VIE la CaliVita!                                                                    Noi, te primim cu drag in Comunitatea celor care vor mai mult de la viata si-ti acordam tot sprijinul.  [fbls]

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

P.S.Te-ar interesa produse naturale foarte bune, de la CaliVita? Daca ai fi multumit(a) de ele, te-ar interesa sa le promovezi?

8 TACTICI CARE ITI VOR CRESTE DRAMATIC NIVELUL DE FERICIRE SI PERFORMANTA IN 2014 – partea a-2-a

Play league of legendsPentru ca stiu ca vrei sa-ti scrii si tu, anul acesta Povestea vietii tale si sa devii o Legenda, continui articolul trecut, cu celelalte 4 Tactici, propuse de Robin Sharma, care sa iti creasca performanta si fericirea in 2014.

 

 

 

 

5. Calatoreste cu gigantii

Evoluam sau involuam, crestem sau scadem, la nivelul relatiilor noastre. Devenim asemeni celor cu care ne asociem.

Daca esti cel mai talentat din grupul tau de prieteni, poate e timpul sa-ti gasesti prieteni noi. Daca esti cea mai inteligenta persoana pe care o cunosti, poate e timpul sa cunosti oameni noi. Daca esti cel mai bun „de pe strada ta”, poate e timpul sa te muti pe alta strada!Giants

Oamenii cu care iti petreci timpul, iti influenteaza credintele in ceea ce poti si esti in stare si lasa o amprenta de durata asupra performantelor proprii.

Un articol din Revista Harvard Business, numeste acest fenomen, „molipsire (contagiune) emotionala”.  Explicatia stiintifica este ca: subconstientul preia si adopta setarile mentale si emotiile oamenilor in preajma carora stai si cu care te asociezi. Asa ca incepe sa petreci timp cu oamenii ai caror viata vrei sa o traiesti. Gandeste in felul lor de a gandi, comporta-te si fii ca ei, iar toate acestea vor incepe sa te influenteze.

Anul acesta, calatoreste cu gigantii!

6. Protejeaza-ti zilele mari!

Pentru a juca la scara mare, nu este neaparata nevoie sa fii mult mai inteligent sau mult mai „daruit” decat altii, in schimb, este bine sa fii putin peste medie si  foarte important: sa fii consecvent si coerent in totalitate!  Cu alte cuvinte, urmeaza regula pasilor mici si Legea efectului compus. Ia-ti angajamentul sa implinesti zilnic, 5 teluri mici, pentru urmatoarele 30 de zile. Inseamna 150 de mici victorii, intr-o luna. Mergi mai departe si la sfarsitul anului, vei fi realizat 1850 de mici teluri.

Little VictoriesSi asta nu inseamna doar reusita a aproximativ 2000 de mici victorii, ci si sa dovedesti ca ai: focus, disciplina, „cheag”  si rezistenta.  2000 de mici teluri implinite intr-un an,  iti formeaza caracterul si aceasta va fi adevarata ta victorie!

Asa ca, protejeaza-ti zilele grandioase, evitand sa faci fapte mari de reusita odata. In loc de asta, fa din fiecare zi a ta, din cele 24 de ore pe care le primesti, o splendida simfonie  a succesului tau, incet, incet, pas cu pas.

Aminteste-ti ca zilele tale sunt viata ta in miniatura. Asa cum traiesti fiecare zi, asa va fi si filmul vietii tale.

Cresteri mici, zi de zi, cu coerenta si consecventa, vor duce la un rezultat inspirat, extraordinar.

7. Fii mai inteligent, devenind fit

Ce rost are sa fii cea mai de succes persoana din cimitir?  Cu alte cuvinte, e pacat sa mori inainte de vreme, tocmai cand ai atins succesul si ai putea sa te bucuri de el!

Iti place sa inveti si sa te dezvolti, altfel nu ai fi citit aceste randuri.  Sa stii ca Adevarata bogatie, este sanatatea ! „Ea este ca o coroana pe capul celor sanatosi si pe care o pot vedea si aprecia doar cei bolnavi.”

[fbls]

Luindu-ti angajamentul sa fii in cea mai buna forma a ta, intr-o conditie fit, este ceva ce schimba total  jocul. De ce? Pentru ca atunci cand incepi ziua cu exercitiul fizic, iti „inunzi” creierul  cu neurotransmitatori: serotonina, norepinefrina, care te ajuta sa fii mai increzator si mai fericit. Iar cei fericiti si increzatori sunt creativi si productivi.Morning workout1

Asa cum au demonstrat cercetatorii de la Harvard, cand exersezi in fiecare dimineata, eliberezi proteine cu efect miraculos asupra creierului, adica factori neurotrofici. Exercitiile determina fenomenul numit neurogeneza, adica de fapt, cand exersezi, ajuti la cresterea de neuroni noi si superincarci abilitatile creierului cu: concentrare, procesarea informatiei si executarea ei.  Sa fii cat mai fit, iti va creste masiv reusita in orice arie a vietii. Te vei bucura de: propulsie, energie, stabilitate si inteligenta crescute!

Just do it ! Get smarter by getting fitter!

8. Anul acesta devino investitor  serios, la firma „TU srl”.

Adica, investeste in tine! Lucrul acesta poate face o diferenta majora, pentru un an extraordinar. Este un principiu verificat de trecerea timpului. Investeste mai mult decat in orice, in cresterea ta personala si scrie-ti povestea vietii, la nivelul celor mai de succes oameni din lume!

Gandeste ca un investitor si investeste in locul cu cel mai mare randament posibil. In tine! …       SERIOS!

Cel mai rapid mod de a-ti dubla castigurile, este sa-ti triplezi investitia in invatare si dezvoltare personala, pe toate planurile.

Cand stii mai multe, poti face mai multe.

Vei incepe sa stii lucruri pe care putini oameni le stiu si vei reusi ceea ce putini oameni pot sa reuseasca. Si vei vedea mai bine OPORTUNITATILE!

Cred ca si filmuletul urmator, te va motiva, pentru ca ai ocazia sa-l asculti direct, pe Robin Sharma, dindu-ti toate aceste sfaturi pretioase, despre care am vorbit in ultimile doua articole. Il gasesti aici:

Iti doresc sa deschizi ochii si sa „vezi” acele oportunitati care te pot ajuta cu adevarat, sa-ti faci viata O POVESTE ADEVARATA!

O oportunitate reala si functionala si pentru tine, poate fi cea  prezentata pe acest site. Este vorba despre Afacerea CaliVita, care mie, personal, mi-a schimbat viata intr-un mod incredibil, in ultimii 15 ani.

Cand scriam prima parte a acestui articol, nici nu banuiam ca indemnurile lui Robin: devino LEGENDA VIE, despre care scriam, vor deveni realitate pentru mine si sotul meu, atat de repede. Am publicat prima parte a articolului acesta, putin inainte de a pleca la Balul Calivita, care a avut loc anul acesta, la Berlin. La Bal, am avut placerea deosebita, de a fi prezentati, impreuna cu sotul meu si cu alti cativa colegi, in fata audientei din Romania si alte tari participante, ca Legenda vie, a ceea ce inseamna CaliVita.

Multumesc CaliVita, multumesc Gerry Hargitai, pentru acesta recunoastere speciala!

Dar despre asta si nu numai, in alt articol.

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

8 TACTICI CARE ITI VOR CRESTE DRAMATIC NIVELUL DE FERICIRE SI PERFORMANTA IN 2014

Last-year“Daca ai sti ca anul 2014, ar fi ultimul an din viata ta, ce ai face diferit? Ce noi alegeri  si vise noi ti-ai face? Ce proiecte curajoase ai incepe? Care ar fi fata adevarata a bunatatii si dragostei tale? Ce geniu extraordinar ai dezvalui? Generatiile care vor veni, vor sti ca tu ai trait? Vor celebra valoarea pe care ai creat-o si munca pe care ai lasat-o in urma? Sa stii si sa detii raspunsul la aceste intrebari, este CHEIA cresterii tale in EPOPEEA VIETII, incat in urmatoarele 12 luni, sa devii o adevarata legenda vie.”

Sunt cuvintele lui Robin Sharma. Banuiesc ca ai auzit de “Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul”. Daca nu, imi face o deosebita placere sa-ti vorbesc despre Robin Sharma si in acest articol.

Chiar vreau sa-ti fac o marturisire:  sunt indragostita de el. De patima cu care stie sa-ti transmita entuziasm, energie si dorinta de “a rasturna muntii”, de a depasi orice obstacol pentru a-ti implini misiunea legendara, in ACEASTA viata. Viata este prea scurta, ca sa nu iti “joci” intregul potential si sa te multumesti cu putin, ne spune deja de 17ani, acest “partener “ de succes, pentru mii si mii de oameni!

Daca vrei sa iesi dintre anonimii “rataciti tacut”prin viata, cu geniul propriu, dormind inca in interiorul lor, foloseste-te de acest cadou binecuvantat: 12 luni “proaspete si pure” din 2014, in care sa-ti  scrii POVESTE TA.

Iata cele 8 tacti propuse de Robin Sharma pentru 2014:

  1. Creaza-ti si dezvolta-ti propriul tau camp distorsionat al realitatii. Acesta din urma, este un termen introdus de Apple. Este vorba de crearea propriei realitati, astfel incat viziunea ta despre viitor sa nu fie doar singura posibila, ci si cea inevitabila, atat pentru tine, cat si pentru cei din jurul tau.Create your reality

Aminteste-ti ca orice idee stralucitoare, a fost considerata mai intai, nebuneasca, ca apoi,  sa ajunga sa fie pur si simplu venerata.

Indrazneste si reconsidera-ti visele! Scrie-le pe hartie, pentru a devein reale, recita-le zilnic, declara-le in public. Fa asta suficient timp si o sa le crezi la nivel profund, iar increderea in tine, este catalizatorul pentru rezultate extraordinare. Pana cand TU personal,  nu vei crede ca poti sa obtii un anumit rezultat, nici macar nu vei incepe procesul, pentru ca acest lucru sa se intample! Si cand te-ai indragostit de visele tale, pasiunea te va cuprinde si va deveni contagioasa. Curajul tau creste mai mare decat fricile tale, vei dobandi carisma naturala si o incredere vibranta iar cei din jurul tau, se vor alatura visului tau.

.Capela-Sixtina-Roma2. Descopera-ti propria Capela Sixtina!

Capodopera a lui Michelangelo, Capela Sixtina este recunoscuta ca una dintre cele mai mari opere maiastre,  create vreodata de geniul uman.  Michelangelo a creat-o cu o vteza uimitoare si cu scopul de a oferi lumii, ceva ce nu s-a mai vazut vreodata.

Anul acesta, care este Capela ta Sixtina?

[fbls]

Stii prietene? Te-ai nascut geniu si ar fi pacat sa cazi in mediocritate, asa ca multi altii. Ar fi pacat ca in loc sa-ti dezvalui geniul, sa fii ridicol de plictisit si sa petreci cele mai multe ore, din cele mai bune zile ale tale, mancand prea multa mancare, tratandu-ti plictiseala cu jocuri video, barfind si ascultand barfe, privind la TV, la alti oameni care isi traiesc visele.

Descopera anul acesta, propria ta Capela Sixtina, propriul DE CE puternic, care sa determine in creier, acea schimbare de mare viteza, care sa-ti ofere solutiile. Odata ce iti cunosti DE CE-ul puternic, va incepe sa ti se arate si CUM sa faci asta.

3. Paraseste Camera ecoului

Ai curajul sa incetezi sa fii ecoul credintelor si vietilor celor din jur! Ai indrazneala sa te desprinzi “din turma” si incepe sa gandesti pentru tine, in loc sa “cumperi”definitii ale succesului si reusitei, pe care societatea ti le-a vandut pana acum, ca pe singurele cai catre reusita si sensul vietii. Simte-te bine in pielea ta. Traieste dupa propriile valori, care crezi ca ti se potrivesc, implineste-ti visele, in ciuda rasetelor si criticilor rautacioase din jurul tau.

Pentru ca daca vrei rezultatele pe care foarte putini le au,  ar fi bine sa traiesti asa cum putini o facLive your life

4. Alatura-te unui sistem economic generos

Principiile economice vechi, se bazau pe lipsuri si saracie: sa iei cat mai mult, de la cat mai multi, pentru ca nu este sufficient pentru ca toata lumea sa castige.

Noua economie este complet diferita si se bazeaza pe prosperitate si abundenta, pe generozitate si pe idealul puternic, ca persoana care ajuta cei mai multi oameni, castiga!Give

Odata ce intelegi si faci asta, TOTUL in viata ta se schimba. Daca vrei cu adevarat sa iti implinesti visele anul acesta, devin-o ”give-er in loc de take-er! Incepe sa daruiesti in loc sa iei. Devin-o cineva care ii ajuta pe ceilalti sa-si creasca visele, cineva pur si simplu obsedat de a oferi valoare deosebita , la cat mai multi oameni posibil. Pentru ca asa cum stii si tu foarte bine, viata noastra devine vie, cand daruim si daca vrei aievea sa conduci, este nevoie sa-I servesti pe ceilalti.

Despre celelalte tactici, vei putea citi in articolul de saptamana viitoare. Pana atunci, analizeaza-le pe acestea incat sa ti le insusesti. Incepe sa scrii  Povestea extraordinara a vietii tale. Pentru ca ai dreptul sa fii extraordinar!

Cu drag,

Didi Galiceanu

VA URMA…

21 DE IDEI CARE SA TE INSPIRE SA TRANSFORMI 2014 INTR-UN AN EXTRAORDINAR

2014(3)De cateva zile, am pasit in 2014. Un nou capitol se deschide pentru tine si pentru fiecare. In 2014, ai sansa extraordinara sa incepi sa gandesti, sa te comporti si sa fii persoana care ai asteptat intotdeauna sa fii. Asa cum spune Robin Sharma, unul dintre autorii motivationali pe care merita sa-i urmezi:….

„Te rog nu permite acestui Nou An, sa devina o repetitie a anului ce a trecut!

Te rog sa nu faci aceleasi alegeri si sa ai aceleasi obiceiuri ca in 2013!

Te rog nu mai cauta scuze si tine-ti puterea personala departe de ele.

Te rog sa nu mai pierzi vremea in urmatoarele saptamani, pentru ca ACUM ai cea mai buna sansa sa faci alegeri noi, care sa-ti „revolutioneze” viata!”

Probabil ca stii ca functionam cu totii, pe baza propriilor noastre harti mentale. Harta ta mentala reprezinta un set de convingeri, de idei, obiceiuri, pe baza carora iti creezi si percepi realitatea proprie. Interesant este ca peste 95% din aceste idei, convingeri si obiceiuri ale tale, nu sunt originale. De-a lungul timpului, ti le-ai insusit din mediul tau, de la cei cu care ai venit in contact, de la apropiati, din ce ai citit, vazut, auzit, simtit, in legatura cu diverse evenimente din viata ta. Asa ca atunci cand esti tentat sa spui: „Nu pot sa fac asta, asa sunt eu, nu pot sa ma schimb”, mai gandeste-te!mindmapping-3

Ca orice harta si harta ta mentala, poate fi actualizata. Adevarurile, paradigmele, se schimba vertiginos in jurul tau. De tine depinde sa-ti recreezi harta mentala, sa-ti recreezi propria realitate intr-un mod care sa si merite.

Care ar fi lucrul pe care sa-l faci chiar acum, pentru ca 2014 sa fie cel mai bun an al tau?

Iata parerea unor personalitati,  autori motivationali, mai mult sau mai putin cunoscuti de tine. Am adunat 21 de astfel de pareri.

1. „Fixeaza-ti telurile!. Este primul pas pentru ca invizibilul sa devina vizibil.”  Tony Robbins

2. „Daca nu incepi, cu siguranta nu ai cum sa ajungi acolo unde ti-ai propus.”  Zig Ziglar

3. „Iarta-te pentru toate greselile si nereusitele tale si mergi mai departe.”  Les Brown

4. „Motivul major pentru care  merita sa-ti stabilesti un obiectiv, este ceea ce va face el din tine, in procesul realizarii lui.”  Jim Rhon

5. “Nu conteaza de unde vii, conteaza unde vrei sa ajungi.” Brian Tracy

6.  „Succesul inseamna sa faci lucrurile obisnuite, insa extraordinar de bine”  Jim Rhon

7. “Ai in tine, chiar acum, tot ceea ce ai nevoie pentru a face fata provocarilor lumii.”   Brian Tracy

8. “Oamenii care isi fixeaza telurile, reusesc pentru ca stiu unde vor sa ajunga.”   Earl Nightingale

9. “Fii responsabil(a) pentru energia pe care o aduci cu tine, atunci cand intri intr-o incapere.” Oprah Winfrey

10. „E nevoie sa iesi din zona de confort, pentru ca ea te trage inapoi. Aminteste-ti ca anii nu stau in loc.”  Michael Uslan, Producator al filmelor “Batman”

[fbls]

 

11. „Indrazneste sa ai incredere in cine si ce te atrage, chiar daca lucrul acesta pare lipsit de sens.”  Jack Canfield, Co-Autor “Supa de pui pentru suflet”

12.„Incepe in fiecare dimineata cu respiratia. Inspira incet si numara pana la 4… Expira incet si numara pana la 4. Fa apoi o pauza scurta. Si tot asa timp de 15-20 de minute.”   Rachel P. Goldstein, CEO

Motivation (1)13. „Serveste-i pe cei care ii servesc pe ceilalti! Implinirea vine de la aceasta posibilitate. Daca anul acesta vor fi suficiente persoane care sa faca asta, inseamna ca intotdeauna va exista cineva acolo, care sa aiba grija de noi.”  Simon Sinek, Author “Incepe cu De Ce”

14. ” Nu cere permisiunea pentru a fi frumos, inteligent si uimitor. Fa-i pe ceilalti sa observe toate astea la tine.”  Lisa Nichols, filmul Secretul

15. “Gandeste-te la 5 persoane importante pentru tine, de la locul de munca si din viata ta si ajuta-le apoi pe fiecare, sa-si urmeze o pasiune. In mod garantat, iti vei dubla valoarea in fata lor.”   Mark Thompson, NY Times Best-Selling Author

16. „Schimba-ti parola cu un cuvant sau expresie, ce reprezinta ceva de care sa-ti amintesti mereu cu placere. Ceva adevarat, care sa te faca sa te simti bine si te ajuta sa te dezvolti. Ori de cate ori ti se cere sa introduci parola, ea iti va aminti acest adevar.” Jeff Marx, Creator Broadway’s Hit “Avenue Q”

17. “Incepe-ti fiecare zi, straduindu-te sa te aliniezi cu puterea din Mintea Divina si Ordinea Divina din interiorul tau – Supraconstientul tau.  Cand iti incepi ziua, sau activitatea, spune ceva de felul: invoc puterea Ordinii Divine, sa-mi calauzeasca fiecare pas.”    Dr. Christiane Northrup, Expert Women’s Wellness

18. „Uneori cel mai rapid mod de a progresa, este de a face curat si a arunca lucrurile vechi, care te trag inapoi. Curata-ti credintele limitative, elibereaza-te de esecurile trecutului,  pentru ca in final sa-ti creezi viata la care ai visat mereu.”  Nick Ortner, “Tapping Solution”

19. „Ia-ti angajamentul ca anul acesta sa faci mai mult din ceea ce IUBESTI, mai putin din ceea ce TOLEREZI si NIMIC din ceea ce urasti sa faci.”    John Assaraf, filmul Secretul

20. „Nu cauta Miracolul, fii TU Miracolul. Nu cauta sa primesti Binecuvantari, fii TU Binecuvantarea. Nu cauta Dragostea, fii TU, Dragostea.” Barbara De Angelis Leading Relationship/Transformation Artist

Make-happend21. „Vorbeste mai des despre cele mai mari vise ale tale. Cu cat mai mult iti impartasesti visele, cu atat ele devin realitate, pentru tine si ceilalti. Aceasta actiune genereaza o energie extraordinara, care ajuta ca ele sa se implineasca. Vei fi uimit, cat de multi vor vrea sa se implice sa-ti implinesti visele si cat de recunoscatori vor fi ca iti impartasesti viziunea cu ei.”    Chris Cade

Alege macar una dintre aceste idei si integreaz-o in propria ta harta mentala.

Seteaza-ti, urmeaza-ti si atinge-ti obiectivele si niciodata, niciodata sa nu renunti!

Iti doresc sa ai parte de un an grozav!

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

 

3 PASI SIMPLI CA SA-TI PUI IN ACORD INIMA SI MINTEA

Angry 1Stiai ca ori de cate ori te infurii, sistemul tau imunitar are nevoie de 6 ore pentru a reveni la parametri normali? Cand gandesti si simti negativ, adica: te infurii, te superi, judeci in mod agresiv, chiar urasti „din toata inima” o situatie sau pe cineva, poate chiar pe tine personal, intreaga functionare normala a organismultui tau, va fi afectata. Chiar doresti in mod constient sa-ti faci singur(a) rau? De ce te intreb? Pentru ca daca mentii aceste stari negative mai mult timp, iata care pot fi consecintele:…

 

Cresterea tensiunii arteriale, palpitatiile, atacurile de panica, anxietatea, dereglarile hormonale, imbatranirea timpurie, ridurile, acneea, pierderea memoriei cu dificultati de concentrare si afectarea grava a sistemului imunitar.

Chiar iti doresti toate acestea?

Heart-puzzleCa sa eviti orice suferinta si sa obtii starea de echilibru in care organismul „stie” sa functioneze normal, poti sa faci un lucru extrem de simplu: sa restabilesti coerenta inimii.

Conform definitiei, coerenta, este potrivirea intre parti, reciprocitatea relatiei, ca intr-un joc de puzzle, cu scopul de a reface ansamblul cat mai complet. Coerenta este foarte importanta in cazul inimii tale!

Cercetarile din ultimii 20 de ani, de la Institutul american HearthMath, au demonstrat ca inima emite un camp electromagnetic de 5000 de ori mai puternic decat campul pe care il emite creierul. Aceasta diferenta ne ajuta sa intelegem interactiunea inima-creier, cu alte cuvinte, de ce inima ”iti cere” si de ce mintea “te opreste” sa faci ceva, sau dimpotriva, de ce, de multe ori, emotiile castiga in fata logicii.

Daca vrei sa fii in echilibru si sa ramai sanatos, este important sa repui in acord, inima cu creierul tau.CoherenceIncoherence Creierul emotional controleaza „starea de bine”  si o mare parte din fiziologia corpului: functionarea inimii, tensiunea arteriala, hormonii, sistemul digestiv si cel imunitar. In mod natural, creierul emotional detine mecanisme de „autovindecare” , asemanatoare „cicatrizarii” unei rani sau rezolvarii unei infectii. In felul acesta se vindeca „ranile sufletesti”.  Ai auzit si tu vorbindu-se de „rani sufletesti” care s-au „cicatrizat” sau nu.

Cand insa emotiile „dureroase” din trecut se acumuleaza,  ele afecteaza capacitatea creierului emotional de a mai controla si asigura „starea de bine”  si functionarea normala a organismului. Acest lucru se poate intampla chiar si la zeci de ani dupa evenimente care au generat emotii negative puternice.

Aminteste-ti cat de puternic este campul energetic al inimii tale, pentru ca asta te ajuta acum,  sa preiei din nou controlul starii tale de bine!

[fbls]

Cercetarile de la Institutul HearthMath de care ti-am vorbit, au stabilit ca refacerea coerentei ritmului cardiac, este o metoda simpla si eficienta prin care se poate produce „autovindecarea” si restabilirea starii de bine. De ce se intampla acest lucru?

Creierul tau emoţional răspunde mesajelor transmise de inimă. Cu alte cuvinte, o ascultă!

Male figure in anatomical positionHai acum sa-ti intelegi mai bine inima! Între bătăile inimii nu sunt intervale identice. Chiar atunci cand inima bate regulat, ea nu o face ca un metronom.S-a vazut clar asta, prin inregistrarea efectului diverselor activitati, asupra inimii. Aparate performante, au masurat efectul unor activitati relativ banale asupra inimii: calcule matematice simple, scăderi şi adunări. Apoi masuratorile s-au facut in situatia cand participanţii au fost rugaţi să îşi amintească evenimente plăcute si sa-si concentreze atenţia pe inimă. Amintirile si emotiile placute, au determinat in acest caz, in inima, o succesiune de „valuri” uniforme şi regulate, diferite de undele neregulate anterioare, asemenea unei treceri de la haos la coerenţă. Fiziologic e vorba de un proces de accelerare a ritmului cardiac prin actiunea sistemului nervos simpatic, combinat cu unul de frânare, prin cel parasimpatic. În timp, o dată cu vârsta, se pare că inima nu mai poate să încetinească la comandă, adică nu mai reacţionează la emoţiile noastre: devine impietrita. Ar fi bine sa faci ceva pentru inima ta inainte de a fi prea „batrana” si „rece”!

Poti alege sa traiesti emotii pozitive!

Tot ceea ce simti pozitiv, frumos, inaltator: dragoste, compasiune, bunatate, blandete, bucurie, etc., creaza ceea ce specialistii numesc coerenta inimii.

Trairi negative ca: furia, gelozia, invidia, supararea, ingrijorare, anxietatea, neaceptarea, ura, etc., creaza incoerenta inimii.

Iubirea, bucuria, si recunoştinţa, favorizează cel mai mult coerenţa inimii. Daca vrei, poti sa adaugi cu succes o emotie adesea neglijata si prea putin folosita fata de beneficiile pe care le poate aduce. Este vorba de puterea aprecierii

Coerenta se poate produce si spontan, doar in prezenţa cuiva, a unui prieten, a animalului de companie, a unei melodii, a unui parfum anume. Rugăciunea  si meditatia te pot de asemenea trece în această stare.

Episoadelor haotice, stimulate de furie, anxietate, tristeţe, griji mărunte, iti epuizează energia  şi te aduc in starea in care vrei mereu altceva: altă slujbă, alt partener de viaţă, alte circumstanţe. Cand esti in incoerenta, esti mereu nemultumit si nu „ai stare”.

Un semn al  coerenţei interioare este faptul că nu te gândesti să schimbi mereu cate ceva. Te afli in stare „de flux” si toate „vin usor, de la sine”. Şi e un maxim, natural. Iti creste usor si „normal”, performanta. Această stare odihneşte inima în cel mai minunat mod cu putinţă şi prin inimă, întreg organismul. Coerenţa inimii poate fi un „medicament minune”. Nu e o stare de relaxare în sensul clasic al cuvântului. Nu presupune un mediu controlat, liniştit. Apare când trăim pur şi simplu în acceptare, fără ostilitate.

Spre deosebire de teoriile legate de gestionarea stresului,  pentru coerenta inimii, nu este nevoie  sa modifici exteriorul, pentru o mai bună relaxare. Acţiunea eficientă este exact inversă, adică se orientează numai spre interiorul tau, care o dată cunoscut şi îmblânzit are un impact enorm asupra ta şi implicit asupra evenimentelor pe care le atragi în jurul tau.

Exista cativa paşi simpli, care se pot face oricând şi oriunde, pentru obtinerea rapida, a coerentei inimii.HeartCoherence

Pasul 1: Concentreaza-ti atenţia pe inimă, in zona din jurul inimii, în centrul pieptului. Dacă preferi, prima data când încerci, pune mâna pe centrul pieptului că să te ajute să-ţi menţii atenţia acolo.

Pasul 2: Practica „respiraţia Inimii”. Respiră adânc, dar normal şi simte cum respiraţia intră şi iese prin centrul pieptului. Când inspiri simte ca şi cum respiraţia intră prin inimă şi în timp ce expiri simte cum iese prin acea zonă. Respiră încet şi natural, puţin mai adânc decât normal. Continuă să respiri calm,  până când iţi găseşti  ritmul propiu, care ţi se potriveşte. Fiecare inspir si expir care trece prin inima hraneste si curata organismul cu o energie pozitiva.

Pasul 3: Simte emotii pozitive in inima. În timp ce menţii atenţia pe inimă şi faci respiraţia inimii, re-creeaza  emotii pozitive. Aminteşte-ţi de un moment când te-ai simţit minunat în interiorul tău şi retraieste aceea stare complet. Cel mai uşor este să-ţi aminteşti un loc special unde ai fost, sau iubirea pe care o simţi pentru un prieten apropiat sau un membru al familiei sau animăluţ. Acesta este cel mai important pas.

[fbls]

Iti poti imagina inima ca un copil care pluteşte şi se joacă într-o baie călduţă. Simte căldura şi expansiunea din piept, a campului energetic al inimii,  iniţial timidă, ca după o iarna lungă şi rece, apoi din ce în ce mai puternică. O dată ce intri în coerenţă, poti să-i „vorbesti” inimii şi poti sa fii „atent” la raspunsurile pe care le primesti.

Cei 3 pasi ii poti aplica cand simti emotii negative, care iti consuma energia: iritare, frustrare, anxietate, incordare, etc. O poti face oricand, oriunde, si „la minut” poti crea schimbari pozitive in ritmurile inimii tale, care sa transmita semnale puternice catre creier si starea ta sa se imbunatateasca semnificativ.

Fa cei 3 pasi dimineata, cand iti incepi ziua, înainte sau în timpul telefoanelor, întalnirilor, într-o conversaţie dificila, când te simţi copleşit sau presat de timp, sau cand pur şi simplu vrei sa-ţi creşti coerenţa. Deasemenea oricând ai nevoie de viteza, performanta si mai multă coordonare.

Coerenta inimii, iti permite de asemenea, sa transformi o emotie negativa in ceva pozitiv si sa te echilibrezi rapid, dupa o „iesire” necontrolata.

Dupa 12 ani de experienta personala pozitiva, iti mai recomand cu caldura, folosirea unor produse naturale, care amplifica efectul oricarei terapii alternative. Este vorba despre Rhodiolin, Noni Polinezian sau Organic Noni, ZenThonic si Organic ACAI. Sunt produse care in mod natural, restabilesc armonia organismului tau. De asemenea aparatul BioHarmonex, prin programele sale, te poate ajuta sa-ti recapeti rapid si sigur coerenta inimii.

Aplicand ce ai aflat astazi, te poti ajuta de acum incolo sa fii mai echilibrat, mai armonios si mai sanatos.

Iti doresc din toata inima, sa te bucuri de sanatate si armonie!

Despre coerenta inimii poti sa afli si urmarind filmuletul de mai jos:

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Ms30ZGMvums[/youtube]

Daca ti se pare intersant ce ai aflat, da te rog, like si share.

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

 

 

AFLA CEL MAI SIMPLU LUCRU PE CARE SA-L FACI PENTRU TINE

Lifestyle-1Banuiesc ca ai auzit pana acum, vorbindu-se despre stil de viata.  Lucrez de 29 de ani, intr-un domeniu, in care cel mai important este tocmai acest asa-numit „stil de viata”. In proportie de 43%, SANATATEA, domeniul in care ma implic, depinde de stilul de viata, iar acesta, este cel care ne influenteaza in aceeasi masura pe mine, dar si pe tine. Daca te intrebi CUM s-ar defini stilul de viata, iti spun pe scurt, una din definitii:

“O serie de comportamente, deprinderi, obiceiuri, determinate de valori si atitudini, care depind si se formeaza in functie de conditiile sociale existente”.                                      Stilul de viata se manifesta in mai multe aspecte ale vietii tale: munca, odihna si relaxare, alimentatie, modul in care rezolvi problemele din viata ta, in care comunici, relationezi, consumi, etc.                                                                                                                        Ti-am pomenit de toate acestea, pentru ca sa intelegi de ce a cunoaste si mai ales a aplica cu consecventa obiceiuri sanatoase in fiecare dintre aceste „parti” ale vietii tale, te poate ajuta sa te mentii sanatos.   Ca sa eviti sa neglijezi sau sa uiti de obiceiuri importante pentru sanatatea ta, am introdus pe blog o rubrica noua: „Obiceiuri sanatoase”. Aici vei afla sau iti vei reaminti de ce obiceiuri ar fi bine sa sa tii cont. In felul acesta, constientizezi mai des si aplici, actiuni simple, care te pot ajuta sa obtii efecte bune si importante pentru sanatatea ta.

Asa cum spunea Stephen Covey,  „Devenim ceea ce facem in mod repetat”.

Asadar:

„Seamana un gand si vei culege o actiune,

Seamana o actiune si vei culege un obicei,

Seamana un obicei si vei culege un caracter,

Seamana un caracter si vei culege un destin.”                   Zicea Samuel Smiles

breathePentru astazi iti propun sa incepem cu RESPIRATIA. Sa respiri corect este lucrul cel mai simplu pe care poti sa-l faci pentru tine.

Stii ca poti sa traiesti fara mancare, cateva saptamani, fara apa, cateva zile dar fara oxigen poti sa mori in cateva minute. Daca vrei sa ai un organism sanatos si plin de energie, fa-ti obiceiul sa respiri adanc, macar de 15-20 de ori pe zi! Cu cat ajunge mai mult oxigen la plamani, cu atat vei fi mai energizat si fiecare celula a corpului, iti va multumi, pentru ca „respira” mai bine! Sigur ca te poti ajuta si cu CEI DOI  OXY.

Daca stai mult la birou, la calculator, atat prin pozitia incorecta, cu spatele „cocosat”, cat mai ales prin starea tensionata, incordata pe care o ai, pentru ca vrei sa rezolvi rapid niste sarcini, cu siguranta respiri superficial si incorect.

diaphragmatic_breathingAminteste-ti cum ar fi sa respiri corect. De aceea uita-te la felul in care respira un copilas. Vei vedea ca la fiecare respiratie, burtica sa, „o ia in sus si in jos”. Copii au ceea ce se numeste respiratie abdominala, sau diafragmatica. Asa ar fi bine sa respiram cu totii, pentru ca deplasandu-se suficient, diafragma ajuta ca oxigenul sa fie „tras” in plamani. In plus, organele tale interne beneficiaza de un masaj revigorant! Pe masura ce cresti, treci inconstient de la respiratia diafragmatica profunda, la respiratia toracica, superficiala.

Breathing 3Pentru a respira din nou ca un bebelus, adica abdominal, tot ce este nevoie sa faci, este sa pui o mana pe talie si una pe piept. Cand inspiri adanc, extinde abdomenul („umfla” burta), astfel incat mana sa se deplaseze spre exterior.  Cand  expiri mana se deplaseaza invers, spre interior. Si ai grija ca mana de pe piept sa se deplaseze cat mai putin. Daca practici de mai multe ori, acest lucru va deveni din ce in ce mai usor.

[fbls]

De fiecare data cand mergi pe jos, alergi, faci diverse activitati fizice, sau pur si simplu, stai la un film, fa-ti obiceiul de a pune o mana pe abdomen si practica cateva respiratii profunde.

Inspira 4 – 7 secunde, tine respiratia 1-3 secunde, expira 4 – 7 secunde, tine respiratia 1-3 secunde si tot asa.

Ar fi bine ca la inceput, sa faci aceste exercitii, doar pentru cateva minute. Daca „te ia” ameteala, opreste-te imediat, expira puternic si iti vei reveni rapid.

Iata care sunt beneficiile unei respiratii corecte.

  •   Iti creste puterea de concentrare, pentru ca se oxigeneaza bine creierul
  •  Scapi de „blocaje” mentale, cand uiti ce mai aveai de spus
  • Vocea iti va fi mai puternica fara sa mai tremure la fel
  • Te calmezi si depasesti emotiile mai usor
  •  Poti sa scapi de atacurile de panica
  •  Iti creste rezistenta la efort
  •  Daca e cazul, scapi si de constipatiei
  •  Te energizezi

Breathing-2Iti propun mai intai sa faci doar cateva respiratii, dimineata la trezire, cand inca stai culcat in pat. Cel mai bine insa, ar fi in fata geamului deschis. Apoi sa te obisnuiesti sa faci aceste respiratii in timpul activitatilor tale zilnice.

In final vei ajunge sa practici aproape reflex, in multe situatii acest gen de respiratie. Si aceasta”tehnica” odata insusita,va deveni un obicei sanatos, pe care il poti aplica cu usurinta, incat de acum incolo, sa ai mai multa energie si o atitudine de invingator.

Daca ai actvitate sportiva sau intelectuala, care cere performanta crescuta, sau daca ai probleme de sanatate mai serioase, ar fi bine sa te sustii cu cei doi OXY: Oxymax sau Oxycristal. Foarte bine ar fi ca alaturi sa mai asociezi Organic Noni, Resveratriol Plus, Rhodiolin, pentru ca sa-ti asiguri si in alt fel decat prin respiratie, energizarea celulelor tale.

Meriti acest lucru!

Cu drag, Didi Galiceanu

O OPORTUNITATE DE AFACERE SI COLABORARE

CaliVita-SuccesAceasta oportunitate a schimbat viaţa a mii de oameni care au decis sa devina parteneri. Cu toţii vrem mai mult de la viata. De ce sa traim viata altcuiva? Fa-ti curaj sa iti urmezi inima si intuitia. Pentru ca ele stiu deja ce iti doresti cu adevarat. Visezi să duci o viata mai bogata si mai sanatoasa si in acelasi timp, sa ii ajuti pe cei din jurul tau? Atunci treci si TU la acţiune, caci viitorul începe chiar acum! Alege sa devii distribuitor si partener in aceasta firma. Vrei sa afli ce ofera aceasta AFACERE celor care se implica?

 

INDEPENDENTA.

Fiecare Partener  poate decide de unul singur când şi cu cine să lucreze.

BANI.

Activitatea oferă tuturor Distribuitorilor
sai posibilitatea de a se bucura de castiguri si de a realiza un venit proportional cu timpul si efortul investite. Realizarile deosebite  sunt recompensate de Companie cu un venit suplimentar semnificativ.

SUCCES si RECUNOASTERE.

Firma le oferă celor mai de succes Parteneri atat recompense morale, cat si financiare. Bonusuri, excursii pentru doua persoane in locuri exotice de 5 stele, participarea la balurile anuale din capitalele Europei. Oricine are sansa de a obtine succesul si depinde in totalitate de fiecare daca va valorifica sau nu această şansă.

MUNCA IN ECHIPA.

E frumos ca faci parte dintr-o echipa si iti poti construi propria echipa, in
cadrul careia iti pot face noi cunostinte si prieteni si ai posibilitatea de
a-ti petrece timpul într-un mod util, interesant şi plăcut.

SANATATE.

Aceia care îmbrăţişează filosofia Companiei, fac foarte mult pentru a-şi menţine sănătatea. Consumul suplimentelor alimentare constituie o parte integrantă a unui stil de viata sanatos.

Cu o investiţie minimă, pot obţine un venit considerabil, proporţional cu timpul şi energia investite.

SEMINARII si TABERE DE VARA

Calivita-20 de ani

Compania organizează regulat seminarii pentru instruirea distribuitorilor. Seminariile sunt concepute în aşa fel încât ei să poată învăţa tehnicile de construire a Reţelei de la persoanele din conducerea Companiei şi de la cei mai de succes Manageri ai Reţelei. De asemenea, distribuitorii se pot consulta, pot pune întrebări, îşi pot exprima opiniile şi împărtăşi experienţa cu cei din conducerea Companiei şi cu alţi distribuitori. Unele seminarii includ şi sesiuni despre produse, în cadrul cărora medici renumiţi ţin prelegeri cu privire la produse, ingredientele acestora, efectul şi uzul lor corect. În fiecare an, Compania organizează un Seminar Internaţional al Succesului într-o staţiune exotică, la ţărmul mării, pentru cei mai de succes Manageri din sistemul global.

TABARA DE VARA – un loc in care sa te distrezi si sa te simti bine, in marea familie. Este accesibila si fara sa ai o performanta deosebita.

 

Dl Gerry G. Hargitai, fondatorul şi preşedintele firmei, precum şi alte persoane din conducerea Companiei, iau parte la seminariile internaţionale si in tabere. La Seminarul Succesului, managerii îşi pot îmbogăţi cunoştinţele şi experienţa prin intermediul consultaţiilor cu conducerea Companiei, la nivel de varf, precum şi cu managerii  din alte ţări. Seminariile au loc într-o atmosferă relaxată şi destinsă şi oferă, de asemenea, timp suficient pentru odihnă şi distracţie. În acest mod, firma îi răsplăteşte pe cei mai de succes manageri.

Vrei sa profiti si tu de aceasta oportunitate?

Iti reamintesc ce ai de castigat, in afara de informatii noi, dezvoltare personala si prieteni:

– Independenta

– Sanatate

– Bani

– Munca in echipa

– Instruire profesionista

– Succes si Recunoastere

– Seminarii nationale si internationale

– Tabere de vara

–  Baluri, etc.

Intr-un cuvant, MAI MULT DE LA VIATA

Contacteaza-ma, doar in cazul in care iti doresti si tu din inima, MAI MULT DE LA VIATA si inca nu ai gasit o cale prin care sa obtii asta!

Iti voi raspunde cu drag!

Didi Galiceanu

NU AI SA CREZI CAND O SA AFLI CE SE VINDE MAI BINE IN AFACEREA TA

Marketing-PlanSimti si tu de multe ori frustrarea si dezamagirea si parca iti vine sa renunti, pentru ca desi faci eforturi mult prea mari, rezultatele se vad cu greu?  Si asta, mai ales cand esti convins(a) ca promovezi  produse foarte bune, de calitate si cand ai invatat cu constiinciozitate, „totul” despre ele? Daca lucrezi in Network Marketing, banuiesc ca spui foarte bine Planul de marketing pentru ca iti place afacerea, ai simtit „pe pielea” ta, ca produsele sunt foarte bune si vezi si stii, ca recompensele pot fi extrem de generoase.

 

Si de aceea  cauti sa vorbesti cat mai mult, despre produse, sau despre NetworkMarketing si  totusi,  „ceva lipseste”, caci „trezesti” foarte putin interesul celorlalti.

Alteori, dimpotriva, te intalnesti cu o cunostinta si ii vorbesti cu mult entuziasm despre ceea ce faci si asta se simte, incat fiind intr-un loc public, la o coada de pilda, captezi pe neasteptate, interesul unor persoane straine, care pur si simplu au auzit  si ele discutia.

Oare despre ce sa fie vorba?

Daca ai afla care este produsul care are cele mai mari sanse de a se vinde incat sa-ti creasca afacerea si sa-ti dubleze, cel putin vanzarile, l-ai promova mai bine pe acesta?

Un lucru care mi s-a confirmat in peste 16 ani de NetworkMarketing, este ca oamenii de fapt nu cumpara produsele tale sau un plan de recompense. De fapt, ei „te cumpara” in realitate pe tine!

enthusiasm 2Este vorba despre entuziasmul tau, personalitatea ta, caldura si dorinta de a servi. Iata  ce ii atrage pe ceilalti la tine. Acesta este „produsul” care „se vinde” cel mai bine!

Cand abordezi pe cineva doar cu scopul de a vinde(in beneficiul tau), celalat nu va fi atras de tine. Totusi, daca abordezi „prospectii”cu scopul de a afla ce-si doresc cu adevarat, cautand sa-i ajuti, „vanzarea” vine de la sine.

Da-mi voie sa te intreb:

  1. Esti fericit(a)?
  2. Oamenii te vad mereu ca pe o persoana pozitiva si entuziasta?
  3. Iti face placere si te bucuri cu adevarat cand ajuti oamenii si asta se vede”pe tine” intr-un mod evident?

In mod inconstient, ceilati percep persoana = Omul care esti de fapt, mai mult decat abilitatile tale de vanzare sau cat de bine cunosti produsele.

[fbls]

“Dacã manifesti în sinea ta o tendintã de autosabotare, cat de mica, sau dacã încerci sã iti tragi clientii pe sfoarã ori nu ai încredere (in tine, în propria afacere), oamenii vor simti si vor reactiona la semnalele tale inconstiente. Dacã vrei sã iti dezvolti afacerea, limpezeste-ti gândurile, fii consecvent, ai încredere deplinã în tine, în afacere si în bunãvointa clientilor.” – spune Joe Vitale in „Manual pentru viata”

Oamenii te asculta si te urmeaza atata timp cat „radiezi” ceea ce ei isi doresc: succes, entuziasm, fericire, sanatate, energie.

Aminteste-ti de cate ori cumperi fara sa stai prea mult pe ganduri.

Radiant vitalityCand? Atunci cand vezi in fata ta o persoana draguta, zambitoare, „radioasa” si care iti face recomandarea cu multa incredere si aratand ca-i pasa de ceea ce face si mai ales ca-i pasa de tine!

Prin urmare, daca vrei sa atragi mai multi oameni de calitate, care sa cumpere produsele si serviciile tale, de acum incolo, este bine sa ai grija cum arati, cum te mentii si cum te dezvolti.

De cate ori ceva „nu merge”, du-te la oglinda si vezi cat de mult iti place ce se oglindeste in ea. Nu conteaza doar cat de ingrijit esti la exterior ci mai ales ceea ce „radiezi” : energia si atitudinea ta.

Acum, pentru ca stii ca TU esti cel mai important „PRODUS” din afacerea ta, ai grija de „fitnessul tau” nu doar fizic, ci si mental-emotional. Daca cel fizic necesita o dieta si exercitii fizice si de asta esti mai constient si poate ai grija, cel mental-emotional, necesita si el o „dieta” potrivita si practica regulata.(Bob Practer)

Cu cat esti mai fit pe plan mental-emotional, ai incredere, esti multumit si fericit, esti plin de vitatlitate si energie, cu atat vanzarile cresc. Fara incredere in tine si auto-stima, este aproape imposibil sa ai succes in afacere si vanzari si sa fii fericit. Si sa stii ca acest lucru este valabil si la examenele din scoala si la examenele de la scoala vietii.

Asa ca dezvolta-ti noi abilitati, cum ar fi o comunicare mai buna, vorbitul in public, (alatura-te unui grup Toast Masters), echilibreaza-te emotional, etc. Angajeaza-te in dezvoltarea si cresterea personala, provoaca-te intr-un mod agreabil, bucura-te de fiecare moment in care esti implicat in activitatea ta. Participa la seminarii, webinarii, cursuri de instruire si motivatie, citeste, vizioneaza clipuri si filme motivationale. Ca sa ramai motivat, ocupa-te zilnic de fitnessul tau mental-emotional. Fa-o asa cum iti faci dusul zilnic. Investeste in tine si devino cea mai buna versiune a ta!  Lasa sa se manifeste maretia din interiorul tau!

Gloriously-radiant

Daca ti-a placut materialul, te rog da like si share.

Te imbratisez cu drag,

Didi Galiceanu

P.S. Pe acest site, gasesti multe idei motivationale si articole care sa te inspire. De exemplu 5 MOTIVE PENTRU CA SA ALEGI FERICIREA, CUM SA FOLOSESTI PUTEREA IMAGINATIEI, CUM FERICIREA ESTE SECRETUL LEGII ATRACTIEI, LEGEA ARMONIEI, etc. Voi veni si cu altele.

Daca lucrezi in MLM Calivita, iti recomand  cu incredere sa folosesti SUCCESUL TAU –Ghid saptamanal.Timp de o saptamana tine cont de fiecare mesaj specific. Incepe cu Mesaj pentru saptamana intai.  Mult succes!